Noul ambasador al României a prezentat scrisorile de acreditare

  • 06 Iulie 2016 12:39
Noul ambasador al României a prezentat scrisorile de acreditare

Noul ambasador al României, Daniel Ioniță, a prezentat miercuri, 6 iulie, la Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene copiile scrisorilor de acreditare.

Diplomatul român a avut o întrevedere cu ministrul adjunct al Afacerilor Externe, Lilian Darii, în care au trecut în revistă stadiul actual și perspectivele de dezvoltare a relațiilor moldo-române, subliniind caracterul privilegiat al relațiilor dintre București și Chișinău, evidențiate prin Parteneriatul Strategic bilateral pentru integrarea europeană a Republicii Moldova.

Cei doi oficiali au exprimat interesul reciproc pentru accelerarea și diversificarea în continuare a dialogului politic, dinamizarea schimburilor comercial-economice și consolidarea legăturilor cultural-umanitare între cele două țări, potrivit unui comunicat al MAEIE.

Daniel Ioniță îl va succeda pe Marius Lazurca, ambasadorul României din 2010 până în prezent, care își va continua cariera diplomatică la Budapesta.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
26,07
Cer fragmentat
Umiditate:68 %
Vint:0,45 m/s
Sat
20
Sun
19
Mon
20
Tue
22
Wed
22
Arhivă Radio Chișinău