Nouă persoane rămân internate în spitalele din ținutul Krasnoiarsk, după ruperea unui baraj

  • 25 Octombrie 2019 12:07
Nouă persoane rămân internate în spitalele din ținutul Krasnoiarsk, după ruperea unui baraj

Nouă persoane rămân internate în spitalele din ținutul Krasnoiarsk, după incidentul soldat cu ruperea unui baraj. Numărul persoanelor internate a scăzut de la 18 persoane la nouă, după ce câteva persoane s-au externat, scrie RADOR.

Numărul persoanelor decedate în urma ruperii unui baraj în ținutul Krasnoiarsk, din Rusia, a crescut, ajungând la 17 morți, în timp ce alte trei persoane sunt date dispărute, anunță Ministerul rus pentru Situații de Urgență. Potrivit unui ultim bilanț, 17 persoane și-au pierdut viața, în timp ce alte nouă persoane sunt internate în spitalele din ținutul Krasnoiarsk, care sunt în stare critică, a anunțat ministerul rus, citat de Agenția de presă TASS. Corpurile neînsuflețiete ale celor 17 victime ale incidentului soldat cu ruperea unui baraj în ținutul Krasnoiarsk, din Rusia, au fost identificate, informează Agenția de presă RIA NOVOSTI.

Amintim că un baraj s-a rupt în zona unui zăcământ de exploatare a aurului, pe fluviul Seiba, în apropiere de orășelul Șetinkino, districtul Kuragino, ținutul Krasnoiarsk. Ruptura s-a produs din cauza uzurii zidului barajului, anunță Agenția de presă TASS, care citează surse din cadrul Ministerului rus pentru Situații de Urgență.


"Potrvit anchetei, cauza ruperii barajului de pe fluviul Seiba ar fi uzura zidurilor digului", a anunțat o sursă din cadrul ministerului rus. Zona a fost inundată, din cauza ruperii barajului, sâmbătă, în Extremul Orient Rus, au anunțat serviciile de salvare, citate de Agenția de presă RIA NOVOSTI. Zona din apropierea digului, care a fost inundată, este verificată de scafandri de intervenție, a precizat un purtător de cuvânt din Ministerul pentru Situații de Urgență, citat de Agenția de presă RIA NOVOSTI. Guvernatorul ținutului Krasnoiarsk, Aleksandr Uss, a precizat că barajul nu este înregistrat oficial în acte juridice, de cadastru sau în actele funciare. Operațiunile de căutare a persoanelor date dispărute continuă, susțin autoritățile.

Sursa:Rador

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-1,71
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:0,51 m/s
Thu
4
Fri
5
Sat
6
Sun
4
Mon
3
Arhivă Radio Chișinău