Nouă persoane, printre care doi primari, au fost reținute de CNA în urma unor percheziții

  • 20 Noiembrie 2017 17:23
Nouă persoane, printre care doi primari, au fost reținute de CNA în urma unor percheziții

Nouă persoane, printre care primarii din satele Ghelăuza și Gălești din raionul Strășeni, un consilier raional și un șef de la Fondul Ecologic, dar și reprezentanții unor agenți economici, au fost reținute astăzi de CNA și procurorii anticorupție, în urma unor percheziții.

Acțiunile de urmărire penală s-au desfășurat în cadrul mai multor cauze penale, pornite pe faptul coruperii pasive, active și escrocheriei și au constat în percheziționarea unor birouri din instituții publice, precum și ridicarea unor acte din cadrul a zeci de primării din toată țara. Cei reținuți sunt suspectați că ar fi acționat conform unui plan infracțional determinat, urmărind scopul de a obține asistență financiară de la Fondul Ecologic pentru implementarea unor proiecte locale, potrivit unui comunicat al CNA.

Astfel, procurorii au documentat un șir de licitații publice privind construcția sistemelor de canalizare și stațiilor de epurare în mai multe localități, în urma cărora au câștigat companiile gestionate din umbră de un singur beneficiar. Acesta ar fi gestionat întreaga schemă infracțională care consta în negocierea cu factorii de decizie din cadrul Fondului Ecologic Național al Ministerului Mediului asupra aprobării finanțării proiectelor, care urmau să fie atribuite primăriilor din țară. După ce erau identificate localitățile, beneficiarul mergea la responsabilii din teritoriu și le propunea 5 la sută din valoarea contractului care urma a fi semnat. Ulterior, membrii grupului de lucru din primării aranjau câștigarea licitației de către agentul economic indicat, descalificând alți aplicanți.

În continuarea intențiilor sale infracționale, după semnarea contractelor, același beneficiar prezenta Fondului Ecologic documente contabile false cu privire la executarea lucrărilor prevăzute în contracte pentru a obține plățile indicate. De facto, lucrările nu erau executate, iar Fondul Ecologic transfera bani pe conturile firmelor gestionate de el  în baza unor acte fictive, fapt ce a dus la delapidarea bugetului de stat în proporții deosebit de mari, de ordinul zecilor de milioane de lei.

CNA și procurorii au descins astăzi la peste 20 de primării din țară de unde au ridicat documente cu privire la achizițiile publice organizate de autoritățile locale pentru efectuarea diferitor lucrări de canalizare și apeduct - proiecte finanțate de Fondul Ecologic de stat. Procurorii urmează să analizeze toate licitațiile, față de care sunt anumite suspiciuni.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
1,63
Ceață
Umiditate:99 %
Vint:5,66 m/s
Fri
5
Sat
5
Sun
4
Mon
3
Tue
2
Arhivă Radio Chișinău