Noua lege a energiei electrice, care armonizează cadrul legal național cu cel comunitar, a fost publicată în Monitorul Oficial
-
19 August 15:25

Noua legea cu privire la energia electrică a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial. Aceasta modernizează esențial cadrul legal național, în concordanță cu acquis-ul comunitar, și introduce o serie de reglementări ce vor stimula concurența, lansarea pieței energiei electrice și cuplarea acesteia cu cea a Uniunii Europene, informează MOLDPRES.
Totodată, noile prevederi vor promova instalarea sistemelor de stocare a energiei, electrificarea economiei și facilitarea participării consumatorilor la piața energiei.
Astfel, legea urmărește să asigure prețuri și costuri ale energiei electrice accesibile și transparente pentru consumatori, un grad ridicat de securitate a aprovizionării cu energie electrică și o tranziție lină către un sistem energetic durabil, cu emisii reduse de dioxid de carbon.
Prevederile documentului vizează extinderea listei de activități supuse licențierii. Este vorba despre activitatea de stocare a energiei, activitatea de trading cu energie și activitatea de agregare. De asemenea, noua lege va stabili principiile generale de funcționare a piețelor de energie electrică, inclusiv ale celor angro.
Alte prevederi ale inițiativei legislative se referă la extinderea atribuțiilor Agenției Naționale pentru Reglementare în Energetică, în contextul gestionării crizelor de energie electrică. Astfel, ANRE va monitoriza felul în care titularii de licențe respectă deciziile Comisiei pentru Situații Excepționale. În cazul în care vor fi identificate abateri, vor fi aplicate sancțiuni.
Documentul mai urmărește promovarea noilor modele de afaceri în sectorul electroenergetic prin dezvoltarea infrastructurii pentru încărcarea vehiculelor electrice. Astfel, pentru desfășurarea acestei activități nu va fi necesară obținerea unei licențe pentru furnizarea energiei electrice.
Ministerul Energiei a specificat anterior că noua lege contribuie la consolidarea securității energetice a țării, asigurând premisele necesare pentru o alimentare fiabilă, sustenabilă și la prețuri competitive în beneficiul cetățenilor, al mediului de afaceri și al economiei naționale în ansamblu.