Nouă bază militară secretă a Coreei de Nord, dezvăluită înainte de întâlnirea președinților Donald Trump și Kim Jong-Un
-
22 Ianuarie 2019 10:50
Specialiști din Statele Unite au descoperit o presupusă bază secretă de rachete a regimului din Coreea de Nord, dezvăluirea fiind făcută în contextul în care Washingtonul și Phenianul au anunțat un nou summit al președinților Donald Trump și Kim Jong-Un, relatează NBC News, potrivit Mediafax.
Specialiștii estimează că regimul de la Phenian are aproximativ 20 de baze balistice secrete.
Baza Sino-ri se află la circa 210 kilometri nord de Zona Demilitarizată dintre Coreea de Nord și Coreea de Sud. Rachetele instalate în această bază secretă pot atinge ținte din Coreea de Sud, Japonia și chiar din Arhipelagul Guam, aparținând Statelor Unite, afirmă experții Institutului "Beyond Parallel", din cadrul Centrului pentru Studii Strategice și Internaționale.
"Nord-coreenii nu vor purta negocieri asupra unor lucruri pe care nu le dezvăluie", declară Victor Cha, unul dintre autorii raportului. "Se pare că practică un joc, vor să aibă în continuare capacități operaționale; este vorba de o capabilitate strategică", explică specialistul.