NOUĂ ani de închisoare: Curtea de Apel Chișinău a prezentat decizia în dosarul Valerian Mânzat

  • 20 Mai 2017 08:27
NOUĂ ani de închisoare: Curtea de Apel Chișinău a prezentat decizia în dosarul Valerian Mânzat

Curtea de Apel Chișinău (CA) a prezentat vineri, 19 mai, decizia motivată în dosarul lui Valerian Mânzat, avocatul cunoscut opiniei publice pentru viața luxoasă etalată pe rețelele de socializate.

Avocatul a lipsit de la ședința de judecată, chiar dacă apărătorul acestuia a declarat că a comunicat cu el și Mânzat a spus că va fi prezent la Curtea de Apel, notează Ziarul de Gardă. „Decizia este pe 87 de pagini tipărite. Încă nu am luat cunoștință cu acestea. Valerian Mânzat trebuie să vină. Asta mi-a spus la telefon…”, a spus Gheorghe Amihalachioaie, avocatul lui Mânzat. Apărătorul infirmă faptul că Mânzat ar fi fugit din țară. „Unde să plece?”, s-a întrebat partea apărării. Acesta a menționat că prezența lui Mânzat nu este obligatorie, deoarece arestarea lui Mânzat se va face doar după ce magistrații vor remite organelor de drept solicitarea punere în aplicare a pedepsei. „Se remite la organul de poliție, poate fi peste o lună, două, trei. Nu sunt termene de executare. Judecata prin cancelare trimite la poliție pentru execuție”, explică Gheorghe Amihalachioaie.

Amintim că, la 5 aprilie 2017, Curtea de Apel Chișinău a menținut hotărârea de acum doi ani a Judecătoriei sect. Râșcani prin care avocatul-vedetă Valerian Mânzat a fost condamnat la nouă ani de închisoare într-un dosar penal de escrocherie în domeniul asigurărilor. În timp ce magistrații de la CA pronunțau decizia, Mânzat, alături de alți patru învinuți pe dosar se aflau la parterul instanței, afirmă avocatul Gheorghe Amihalachioaie, care precizează că prezența inculpatului nu era obligatorie, deoarece instanța nu a prevăzut expres arestul în sala de judecată.

În 2015, Valerian Mânzat, ex-angajat al Poliției Criminale, a fost condamnat la 9 ani de închisoare cu executare după ce, în 2009, în urma unei înțelegeri prealabile cu Ion Taran, pe atunci șef al Secției investigare a accidentelor rutiere a Comisariatului General de Poliție, și cu Dorel Găină, șef al Secției asistență juridică în cadrul Companiei de asigurări „Moldasig”, au înscenat un accident rutier, cu intenția de a intra în posesia unei sume de bani de la companie. Avocatul nu a stat însă nicio zi dupa gratii, deoarece sentința intră în vigoare doar după decizia Curții de Apel.

La 2 februarie 2017, Valerian Mânzat a fost reținut de procurorii anticorupție și ofițerii CNA într-un dosar de escrocherie, bănuit că ar fi estorcat de la o femeie, prin înșelăciune și abuz de încredere, 20 000 de euro pentru a-i soluționa o problemă legată de urgentarea transferării soțului acesteia dintr-un penitenciar din Federația Rusă în unul din R. Moldova. În pofida înțelegerii de a primi banii în două rate a câte zece mii de euro, avocatul a obligat femeia să-i dea toți banii, spunându-i că deja a soluționat problema, iar soțul ei urmează să ajungă la Chișinău. După 30 de zile de arest în Penitenciarul nr. 13 din capitală și o lună în arest la domiciliu, la 3 aprilie, Mânzat a fost eliberat, cu interdicția de apărăsi țara. Pentur că și-a recunoscut vina și colaborează cu ancheta, dosarul urmează a fi transmis în judecată pentru trafic de influență și nu pentru escrocherie.

Valerian Mânzat se află într-o relație și are un copil cu Cristina Furdui, fiica fostului deputat milionar Simion Furdui. Nu se cunoaște dacă cei doi sunt căsătoriți, acesta locuiește însă în apartament luxos din str. Drumul Viilor, înscris pe numele Cristinei Furdui.

Valerian Mânzat a ajuns în atenția opiniei publice în 2013, atunci când i-a dăruit soției sale de 8 Martie un Porche de 45 de mii de euro, afișând cadoul pe internet. Anterior, Valerian Mânzat a fost desemnat de Uniunea Avocaților din R. Moldova pentru a participa în calitate de membru cu drept de vot la procesul de Reformă a Justiției Penale pentru anii 2011 — 2016.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
-2,82
Cer senin
Umiditate:99 %
Vint:1,03 m/s
Wed
0
Thu
4
Fri
6
Sat
5
Sun
3
Arhivă Radio Chișinău