Nou record de contagieri în Coreea de Sud după o perioadă festivă
-
24 Septembrie 2021 09:32
Coreea de Sud a raportat vineri 2.434 de noi cazuri de COVID-19, cu aproape 700 mai multe decât în ziua precedentă, o cifră record de la începerea pandemiei și înregistrată după una dintre principalele perioade festive din această țară asiatică, relatează EFE, citat de AGERPRES.
Dintre noile contagieri, 2.416 s-au înregistrat la nivel local iar celelalte 18 au fost detectate la călători proveniți din străinătate, potrivit Agenției de Prevenire și Control al Bolilor Infecțioase (KDCA).
Regiunea capitalei (formată din Seul, localitatea învecinată Incheon și din provincia Gyeonggi) a înregistrat un nou record zilnic de contagieri de la începerea pandemiei, cu 1.747 de noi cazuri, reprezentând 72,3 % din total.
Și capitala Seul a raportat o cifră maximă de cazuri cu 903 contagieri în ultimele 24 de ore.
Aceste cifre sunt anunțate după ce miercuri s-a încheiat o perioadă festivă de cinci zile cu prilejul "Chuseok", festivalul recoltei, care se sărbătorește în familie și presupune deplasări a milioane de persoane în întreaga țară.
Deși Coreea de Sud este unul din statele care a controlat cel mai bine pandemia (însumând în total 2.434 de decese și 267.000 de contagieri) ritmul lent al vaccinărilor ca urmare a încetinirii furnizării la nivel global și răspândirii variantei Delta au făcut ca țara să înregistreze în ultimele 80 de zile o medie de 1.000 de cazuri zilnice.
În prezent, 72,3 % din populație a primit cel puțin o doză, în timp ce 44 % este vaccinată cu schema completă, deși guvernul speră să se ajungă la 70 % până la sfârșitul lunii octombrie.
Luni 27 septembrie, autoritățile sanitare prevăd să anunțe lansarea unei campanii de vaccinare a minorilor, cu vârste cuprinse între 12 și 17 ani, și a femeilor însărcinate, în ultimul trimestru al anului acesta.