Nota de plată pentru BREXIT | Ce pagube a generat până în prezent intenția Marii Britanii de a ieși din UE
-
03 Februarie 2019 21:11
Votul britanic de plecare din Uniunea Europeană a generat deja o serie de costuri, indiferent de calea pe care Brexit va merge de aici: unele daune sunt tangibile, cum ar fi locuri de muncă, investiții și capital, iar altele mai puțin tangibile, cum este influența pe plan internațional.
Prim ministrul Theresa May ar dori să renegocieze cele mai controversate părți ale acordului de separare de Uniunea Europeană, după ce a acesta fost respins de Parlament. Oficialii de la Bruxelles au avertizat deja că nu vor lua în considerare solicitarea. Între timp, amenințarea haosului economic planează peste Marea Britanie.
City-ul londonez, cartierul financiar, a înregistrat o pierdere constantă de bani și de locuri de muncă, pe măsură ce marile companii financiare s-au mutat în Europa, pentru a-și proteja afacerile.
Cinci dintre cele mai mari bănci au transferat 750 de miliarde de euro (857 miliarde de dolari) de active către Frankfurt. Capitalul a trebuit mutat pentru a obține aprobarea UE în privința furnizării de servicii în blocul comunitar.
Lira a scăzut cu mai mult de 10% față de euro de la votul de plecare din UE, din iunie 2016. Exportatorii ar fi putut beneficia de acest fapt, însă costurile tot mai mari ale bunurilor și serviciilor importate au dus la creșterea inflației. Efectul este o scădere a puterii de cumpărare pentru consumatori, ceea ce face viața și mai dificilă pentru comercianții cu amănuntul din țară.
Companiile au amânat, de asemenea, decizii de investiții, din cauza incertitudinilor legate de forma pe care o va lua Brexit. Banca Angliei a prognozat o creștere zero a investițiilor pentru anul 2018. Oficialii au avertizat, de asemenea, că este posibil ca terenul pierdut să nu mai poată fi recâștigat. Un studiu UBS din septembrie 2017 a sugerat că referendumul a costat deja Marea Britanie mai mult de 2% de creștere economică. Daunele ar putea fi de lungă durată, iar economia nu își va reveni la ritmul de creștere de dinainte de referendum până după 2020, potrivit previziunilor compilate de Bloomberg.
Mutarea Agenției Europene a Medicamentului la Amsterdam, după ce 22 de ani a stat la Londra, a afectat industria farmaceutică din Marea Britanie. Companiile de medicamente au cheltuit pentru a-și extinde facilitățile de testare în UE și pentru a-și proteja capacitatea de a comercializa pe tot cuprinsul blocului. Sumele respective, argumentează industria, ar fi putut fi cheltute pentru dezvoltarea de noi tratamente. Agenția, care supraveghează medicamentele pentru aproximativ 500 de milioane de persoane, a încetat de asemenea să colaboreze cu autoritatea farmaceutică din Regatul Unit, pentru că nu știa cum va evolua relația după Brexit.
În privința universităților, există temeri că Brexit are un impact asupra înscrierii de studenți din străinătate, dar și asupra schimburilor interculturale și a programelor de studiu. Universitatea Heriot-Watt din Edinburgh a pus pe seama Brexit reducerea locurilor de muncă din 2017, în timp ce Universitatea din Manchester a menționat, de asemenea, necesitatea de a reduce costurile pe fondul retragerii Regatului Unit din UE.
Au avut loc schimbări și pe piața media, pentru că o sumedenie de astfel de companii internaționale și-au mutat deja licențele de emisie din Marea Britanie, fără a mai aștepta rezolvarea impasului Brexit. Discovery Inc. și NBC Universal se numără printre acestea. Discovery transferă personal și licențe în Amsterdam, iar NBC Universal se îndreaptă spre Germania. Chiar și venerabilul BBC află în discuții cu autoritățile de reglementare din Irlanda și Olanda pentru transferul unor licențe în UE ale canalelor sale comerciale.
Incertitudinea Brexit a lovit și piața imobiliară din Marea Britanie. Un indice al prețurilor întocmit de Royal Institution of Chartered Surveyors a scăzut la cel mai slab nivel din ultimii șase ani, la sfârșitul anului 2018. Cea mai amre reducere a tranzacțiilor imobiliare s-a înregistrat în Londra, unde numărul vânzărilor a fost, la finele anului trecut, la minimul istoric de când se adună datele, din 1994.
În cele din urmă, statutul britanic de sediu european preferat a suferit o lovitură. Grupurile japoneze Sony Corp și Panasonic Corp, asigurătorul Chubb Ltd. și compania de transfer de bani TransferWise se numără printre companiile care și-au mutat sediul în UE sau au înființat noi filiale.