Nostalgia comuniștilor moldoveni | Sărbătoresc 100 de ani de la revoluția bolșevică din 1917
-
24 Octombrie 2017 15:25
Partidul Comuniștilor planifică un șir de activități cu ocazia celor o sută de ani de la Revoluția din Octombrie. Programul conține atât acțiuni de dimensiune locală, în cadrul organizațiilor teritoriale de partid, cât și acțiuni organizate la nivel de țară, precum și acțiuni cu caracter internațional.
Din program nu lipsesc depunerile de flori la monumentul lui Lenin, organizatorul Revoluției și conducătorul primului stat socialist din lume, transmite IPN.
„Pentru partidul nostru anul 2017 se desfășoară sub drapelul jubileului de o sută de ani al Revoluției Socialiste din Octombrie, eveniment de dimensiune globală, care a influențat ulterioara dezvoltare a proceselor mondiale din întreaga lume. În multe țări acest jubileu este marcat la scară de stat. În vederea îndeplinirii hotărârilor Congresului al VIII-lea al PCRM, Comitetul Central a elaborat și a aprobat un Program de acțiuni pentru sărbătorirea acestei date semnificative”, a declarat liderul PCRM, Vladimir Voronin, în cadrul unei conferințe de presă.
Politicianul a menționat că până în prezent, formațiunea a desfășurat trei conferințe științifico-practice, care au fost consacrate „Revoluției burghezo-democratice din februarie 1917, Tezelor din aprilie ale lui Lenin, dar și evenimentelor din iulie, 1917”. Potrivit lui Voronin, acordul final al programului va fi în preajma datei de 7 noiembrie, când sunt planificate mai multe conferințe.
Pe 27 octombrie, Partidul Comuniștilor, în comun cu Partidul Stânga Europeană, va desfășura la Chișinău conferința internaționala cu genericul: „Centenarul Marii Revoluții Socialiste din Octombrie. Lecțiile lui în contextul viitoarei mișcări de stânga în Europa și în lume”. La eveniment vor participa reprezentanți a 14 partide europene de stânga. De asemenea, vor participa diplomați, experți, savanți activiști publici și, activiști ai PCRM. Conferința va avea loc în incinta Institutului Muncii, începând cu ora 10.00.
Un alt eveniment deosebit de important, potrivit lui Vladimir Voronin, este Plenara festivă a CC al PCRM, care va avea loc la 28 octombrie. La această manifestație este invitat activul de partid, veteranii partidului, oameni cu merite față de țară. În cadrul manifestației se planifică înmânarea medaliei comemorative „100 лет Великой Октябрьской социалистической революции” („100 de ani de la Marea Revoluție Socialistă din Octombrie”). Plenara va avea loc la Palatul Republicii, începând cu ora 10.00.
Pe lângă aceste acțiuni, reprezentanții PCRM vor participa la manifestații jubiliare care vor avea loc în Rusia. Evenimentele vor începe în ziua de 4 noiembrie, în leagănul revoluției – la Sankt-Petersburg, după aceea vor continua la Moscova, unde în zilele de 5-7 noiembrie se vor desfășura solemnitățile finale.