Norvegia: Un cetățean britanic a fost arestat după o alertă cu bombă într-un avion al Ryanair
-
17 Iulie 2020 17:09
Poliția norvegiană a arestat un britanic de 51 de ani suspectat că a declanșat o alertă cu bombă vineri, în plin zbor, la bordul unui avion Ryanair care efectua o cursă de la Londra la Oslo, a anunțat ea, potrivit AFP și dpa, preluat de Agerpres.
Avion companiei low cost al companiei irlandeze a aterizat fără probleme în jurul prânzului pe aeroportul internațional Gardermoen, la circa 50 km nord-est de capitala norvegiană.
Cei 142 de pasageri au fost evacuați și nu s-a înregistrat niciun rănit.
"Poliția are lucrurile sub control și a reținut un bărbat de 51 de ani, suspectat că ar fi la originea amenințărilor. Bărbatul este un cetățean britanic", a declarat un responsabil al poliției, Olav Unnestad, într-un comunicat.
"Am lansat o anchetă și îl vom audia pe bărbat cât de curând posibil", a adăugat el.
Potrivit media norvegiene, amenințarea a avut forma unui bilet scris găsit la bordul avionului, care a declanșat o alertă cu circa 40 de minute înainte de aterizare.
Potrivit site-ului specializat Flightradar24, aparatul de zbor era un Boeing 737 care a decolat de pe aeroportul londonez Standsted în prima parte a dimineții.
Incidentul a dus la desfășurarea pe aeroportul Gardermoen a unor importante forțe de poliție, inclusiv a unei echipe de elită de intervenție și de geniști care a inspectat avionul.
Avionul de pasageri a fost escortat de avioane de vânătoare F16 daneze care au atins bariera sunetului pentru a-l ajunge în aer, a anunțat Ministerul danez al Apărării pe Twitter.
Marți, un alt avion al Ryanair care zbura între Cracovia și Dublin a fost constrâns să aterizeze la Londra după descoperirea într-o toaletă a unui bilet în care se afirma că există explozibili la bord. Poliția britanică a arestat doi oameni.
Sursa:Agerpres