Norvegia ridică nivelul de alertă militară ca răspuns la războiul din Ucraina
-
31 Octombrie 2022 15:18
Norvegia își va plasa armata într-un nivel ridicat de alertă începând de marți, întărindu-și securitatea ca răspuns la războiul din Ucraina, a declarat luni prim-ministrul țării nordice, transmite REUTERS, citat de Rador.
Norvegia este acum cea mai mare exportatoare de gaze naturale către Uniunea Europeană, reprezentând aproximativ un sfert din toate importurile UE, după o reducere a livrărilor rusești. "Aceasta este cea mai gravă situație de securitate din ultimele câteva decenii", a declarat prim-ministrul Jonas Gahr Stoere într-o conferință de presă.
"Nu există indicii că Rusia își va extinde războiul în alte țări, dar tensiunile crescute ne fac mai expuși la amenințări, operațiuni de informații și campanii de influență". Forțele armate vor petrece mai puțin timp antrenându-se și mai mult timp pentru sarcini operaționale, iar Garda Internă, o forță de mobilizare rapidă, va juca un rol mai activ, a declarat ministrul apărării, Bjoern Arild Gram.
Forțele aeriene au întrerupt antrenamentele în Statele Unite cu avioanele lor de luptă F35, preferând să le țină în Norvegia, a spus șeful forțelor armate, generalul Eirik Kristoffersen.
"Ne așteptăm ca această situație să dureze cel puțin un an", a spus generalul Kristoffersen. Norvegia a desfășurat prima dată forțe militare pentru a păzi platformele offshore și instalațiile de pe uscat după scurgerile de gaze de pe conducta Nord Stream pe 26 septembrie și a primit sprijin în acest sens din partea forțelor maritime britanice, franceze și germane.