Norvegia | Fără niqab sau burka în grădinițe

  • 30 Iulie 2018 19:40
Norvegia | Fără niqab sau burka în grădinițe

Angajatele grădinițelor din Norvegia nu vor mai avea voie, de la 1 august, să poarte accesorii care acoperă fața, cum sunt niqab sau burka, relatează luni Xinhua, care preia agenția norvegiană de presă NTB.

Regula nu se va aplica doar în grădinițe, ci în întregul sistem de educație al țării nordice, de la școlile primare până la universități și se referă nu doar la angajate, ci și la eleve și studente din instituții, fie ele private sau de stat.

În schimb, dacă în școli și universități vălul care acoperă fața va mai putea fi purtat în pauze și la ședințele de personal, în grădinițe interdicția privește întregul program de lucru.

Principalul sindicat al personalului didactic din Norvegia consideră însă că această măsură nu este necesară în grădinițe. "Nu s-a întâmplat ca acest lucru (vălul) să constituie o problemă sau ca personalul din grădinițe să exprime necesitatea impunerii unei interdicții la nivel național", potrivit lui Steffen Handal, președintele sindicatului.

Acesta a precizat că este ca acord cu faptul că lucrătoarele din grădinițe nu ar trebui să-și acopere fața în interacțiunile cu copiii, dar consideră că modificarea în acest sens a cadrului legislativ nu este necesară. Regulile actuale care prevăd impunerea de interdicții pe plan local sunt suficiente, a menționat liderul sindical.

"Este interesant că guvernul consideră că accesoriile care acoperă fața împiedică dialogul, dar se pune întrebarea dacă interzicerea lor promovează dialogul", a adăugat Handal.

Kristin Holm Jensen, secretar de stat în Ministerul Educației și Integrării din Norvegia, a explicat că prin introducerea acestei interdicții pe plan național guvernul vrea să se asigure că se răspunde nevoii de comunicare deschisă a copiilor în grădinițele din toată țara. "Nu este așadar o măsură simbolică, ci o măsură importantă pentru a veni în întâmpinarea necesităților copiilor", a spus oficialul guvernamental.

Sursa: Agerpres

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Deschis în week-end
Meteo Chișinău
14,24
Cer senin
Umiditate:72 %
Vint:3,09 m/s
Sun
9
Mon
4
Tue
1
Wed
3
Thu
6
Arhivă Radio Chișinău
2019
2020
2021
2022
2023
2024
2025
2026
2027
2028
2029
2030
Ian
Feb
Mar
Apr
Mai
Iun
Iul
Aug
Sep
Oct
Noi
Dec
24
25
26
27
28
1
2
3
4
5
6
7
8
9
10
11
12
13
14
15
16
17
18
19
20
21
22
23
24
25
26
27
28
29
30
31
1
2
3
4
5
6