Noii conducători talibani din Afganistan, amenințați prin propriile lor tactici de ISIS-K: ”Aceste bombe le foloseam noi odinioară împotriva dușmanilor noștri”
-
23 Septembrie 2021 17:39
La puțin peste o lună după ce a răsturnat guvernul susținut de occident de la Kabul, noii conducători talibani din Afganistan se confruntă cu dușmani din interior care au adoptat multe dintre tacticile de război care au marcat propria campanie de gherilă, relatează Reuters, potrivit hotnews.ro.
Un atac mortal asupra aeroportului din Kabul luna trecută și o serie de explozii cu bombe în orașul estic Jalalabad, toate revendicate de grupul local afiliat Statului Islamic, au subliniat amenințarea grupărilor militante violente la adresa stabilității noului guvern taliban, notează sursa citată.
În timp ce purtătorul de cuvânt al mișcării, Zabihullah Mujahid, a minimizat amenințarea, spunând săptămâna aceasta că statul islamic nu are o prezență efectivă în Afganistan, comandanții de pe teren nu resping amenințarea atât de ușor.
Doi membri ai serviciilor talibane de informații care au investigat unele dintre atacurile recente din Jalalabad au declarat că tactica arată că grupul rămâne un pericol, chiar dacă nu dispune de suficienți luptători și resurse pentru a pune mâna pe teritoriu.
Folosind bombe magnetice lipite de obicei pe partea inferioară a mașinilor - atacurile au vizat membrii talibani exact în același mod în care talibanii înșiși îi loveau pe oficialii și personalitățile societății civile pentru a destabiliza fostul guvern.
"Suntem îngrijorați de aceste bombe pe care odinioară le foloseam pentru a-i viza pe dușmanii noștri din Kabul. Suntem îngrijorați pentru liderii noștri, deoarece aceștia i-ar putea viza dacă nu controlăm situația cu succes", a declarat unul dintre oficialii talibani ai serviciilor de informații.
Statul Islamic din Khorasan, denumirea preluată după numele antic al regiunii care include Afganistanul modern, a apărut pentru prima dată la sfârșitul anului 2014, dar puterea sa a scăzut după succesul mare pe care l-a avut în jurul anului 2018, ca urmare a unei serii de pierderi provocate atât de forțele talibane, cât și de cele ale SUA.
Forțele de securitate talibane din Nangarhar au declarat că au ucis miercuri seara trei membri ai mișcării, iar oficialii serviciilor de informații au spus că mișcarea păstrează încă capacitatea de a provoca probleme prin atacuri la scară mică.
"Structura lor principală este ruptă și acum sunt împărțite în grupuri mici pentru a efectua atacuri", a spus unul dintre ei.
Citiți continuarea pe hotnews.ro