Noii acționari de la Moldova Agroindbank au desfășurat activități prin înțelegere
-
28 Iunie 2013 16:16
Banca Națională a constatat că 5 dintre cei 7 acționari noi de la Moldova Agroindbanck, au desfășurat activități prin înțelegere și trebuie să solicite permisiunea BNM de a intra în posesia acțiunilor.
Aceștia dețin împreună 17 la sută din acțiuni, cotă care le permite să influențeze considerabil administrarea băncii, a declarat astăzi Guvernatorul BNM, Dorin Drăguțanu.
Deocamdată, o încheiere a judecătoriei Buiucani îi interzice Băncii Naționale să restricționeze activitatea noilor acționari de la Moldova Agroindbanck. BNM a atacat la Curtea de Apel această hotărâre și după casarea ei, aceste 5 companii vor avea la dispoziție 2 luni pentru a cere permisiunea BNM de a deține acțiunile achiziționate, a subliniat Dorin Drăguțanu.

