La al cincisprezecelea al podcast-ului „Noi și Europa”. Astăzi continuăm seria discuțiilor despre impactul COVID-19 asupra diferitor domenii de activitate din țară. Invitata podcastului de astăzi este Michelle Iliev, producătoarea emisiunii „EduTolk”, cu care vom discuta despre învățământul online. Michelle, bine ai venit la podcast-ul nostru.

Bună. Mă bucur că putem să ne conectăm și în această perioadă mai dificilă.

Aș dori să începem cu o întrebare mai generală. Din 11 martie, au fost închise toate instituțiile de învățământ din țară din cauza COVID-19. Ca soluție alternativă a fost propusă continuarea la distanță a procesului educațional, care mai târziu a fost sistat din mai multe motive. Era pregătit sistemul nostru educațional pentru soluții alternative de genul dat?

Răspunsul este foarte scurt – nu. Nu a fost pregătit din nici un punct de vedere. Dacă anii trecuți autoritățile erau luate prin surprindere că ningea afară în luna decembrie, anul acesta le putem da crezare că chiar au fost luați prin surprindere atunci când au trebuit să inventeze soluții din mers pentru această criză și acest blocaj pe care îl avem în sistemul educațional. Aici putem să desfășurăm mai multe componente: atât partea de management, viziune din partea ministerului, cât și pregătirea din punct de vedere a competențelor digitale ale profesorilor, elevilor și părinților. Dacă urmărim acum ce se întâmplă în fiecare casă, pe lângă faptul că elevul trebuie să se conecteze zilnic prin diverse platforme sau utilizând diferite instrumente și echipamente, este nevoie de un suport din partea părinților pentru a putea asigura continuitea acestui proces din punct de vedere tehnic.

Eu propun să le luăm pe rând și aș dori să începem cu școlile din țară. Cât de pregătite erau școlile pentru a facilita utilizarea instrumentelor online de învățare și dacă profesorii au aptitudinile necesare pentru a utiliza instrumentele online?

Dacă e să facem o paralelă cu ceea ce se întâmplă și la nivel mondial și ce s-a întreprins în ultimii 10-15 ani în educație și cum s-a corelat cu toate aceste instrumente digitale, în sistemul nostru educațional cel mai nepregătit a fost învățământul general și învățământul profesional-tehnic, care depinde foarte mult de viziunile pe care le are ministerul. Acum ne-am confruntat cu o situație în care instituțiile la nivelul lor de celulă nu aveau niște instrumente foarte clare. De exemplu, un sistem de management în care să gestionezi același orar, lista elevilor per clasă, fiecare profesor să dețină un catalog sau o agendă electronică, evident că nu există. Doar 17 sau 20 de instituții au fost mai norocoase și au fost conectate la platforma dezvoltată de un agent privat sau de o companie privată care se numește studii.md, unde erau integrate și partea de agendă, și câteva componente, cel puțin puteai să vezi lista elevilor și să-i poți contacta. Ceilalți s-au trezit într-o improvizație totală în care utilizează la moment fie suita Google prin Gmail și Google Drive-ul care poți să-l utilizezi și să schimbi niște documente în timp real și să aduni informația pe care nu o dețin elementar – lista elevilor din clasă pentru a fi contactați direct și a menține comunicarea cu profesorul. Nu mai vorbesc deja de raportările care se fac la minister, care până acum erau făcute oricum prin email, prin foi scanate și tot așa mai departe. Deci nu există un circuit foarte clar și bine închegat care să fie structurat și gândit la nivel de minister, care să fie utilizat de toate instituțiile sau să fie conectat la toate instituțiile, așa cum au state ca Marea Britanie, Franța sau Germania. Există diferența și referitor la competențele profesorilor. În învățământul general nu cunosc care sunt ultimele date, care este gradul de absorbție al acestor competențe digitale, însă pentru învățământul profesional tehnic, coordonând și un proiect în acest domeniu, anul trecut noi am desfășurat un studiu care ne-a arătat că în învățământul profesional tehnic, aici vorbim de colegii, școli profesionale și centre de excelență, doar 20% din profesori dețin competențe digitale. Aici vorbim de documente de tip text care pot fi editate de aceștia sau prezentări power point. Acesta este nivelul real la care se află astăzi profesorii din învățământul profesional-tehnic, însă cred că această situație se reflectă și în învățământul superior. Deci avem în jur de 10% dintre profesori care dețin un grad mai înalt de utilizare al anumitor instrumente. Chiar și percepția și înțelegerea instrumentelor TIC, inclusiv la nivel de minister, uneori este interpretată greșit, pentru că în mare parte sunt asociate cu instrumente care pot fi utilizate la lecțiile de informatică. Când vorbim de competențe digitale, vorbim de niște instrumente simple care pot fi integrate la orice lecție, fie în procesul de învățare, fie în procesul de predare, fie în procesul de evaluare. Chiar și metodele sau instrumentele precum podcast sau vlogging sunt considerate ca metode de predare în secolul XXI, mai puțin acceptate în prezent în Republica Moldova.

Ținând cont de lucrurile pe care le-ai menționat anterior, cât de eficient a fost răspunsul autorităților la această criză prin introducerea învățământului la distanță și utilizarea instrumentelor online? Crezi că motive concludente pentru care autoritățile au trebuit să facă acest lucru dacă un număr atât de redus de profesori au aptitudinile pentru a facilita învățarea online?

Cu siguranță aceasta este unica soluție actuală care poate fi oferită de către stat. Sistarea totală a procesului educațional, atunci când a mai rămas o lună și jumătate până la încheierea anului școlar, cu siguranță nu este cea mai bună idee. Partea bună sau abordarea care ar trebui să existe acum în societate și care ar putea să asigure un maxim impact este utilizarea a cât mai multe instrumente. Pentru profesorii care nu știu sau nu au interacționat până acum cu diverse instrumente, din câte vedem, atât ministerul, cât și alți actori, inclusiv și noi ca emisiune, am dezvoltat și am oferit mai multe tutoriale pe instrumente ca Google Classroom sau Zoom, sau instrumente de evaluare ca Quizizz, pe care profesorii pot să le învețe ușor și să le adapteze, fiind totodată gratuit oferite. În paralel, evident că poate fi dezvoltat conținuit pentru a ajuta profesorii care nici măcar cu aceste tutoriale nu au capacitatea să învețe atât de repede și atunci le mai oferă și o alternativă, și deja toate metodele care mai sunt de interacțiune simplă ca Viber, Skype și alte platforme care mai sunt. Deci cred că este o idee bună și binevenită, mai ales că asigură și securitatea atât a profesorilor, cât și a elevilor. Problema cea mai mare care rămâne este câți dintre elevi și profesori au acces la instrumente digitale și la echipament. Aici vorbim inclusiv și de conexiune la interent. Studiile pe care le arată acum Banca Mondială, UNESCO sau World Economic Forum, arată că 30% dintre elevi și profesori la nivel global nu au acces la un laptop, telefon sau nu au conexiune la internet.

Cum crezi că ar trebui adaptată curricula școlară pentru ca aceste instrumente de învățare online să fie introduse treptat și predate sau explicate elevilor pe parcursul anului școlar?

Mie mi-a plăcut abordarea pe care a avut-o acum primarul general, în care a menționat faptul că acum este o perioadă prielnică pentru a testa cât mai multe instrumente și a înțelege cât de departe suntem noi de integrarea anumitor instrumente TIC în procesul educațional, iar la sfârșitul acestei pandemii să putem face o evaluare și să înțelegem ce tipuri de instrumente vor fi introduse și unde în strategiile noastre naționale trebuie să intervenim și radical. În luna decembrie noi am lansat o emisiune la acest subiect. Având în vedere că emisiunea noastră este dedicată domeniului educației și pe ceea ce am dorit noi să ne specializăm este viitorul educației, vorbeam despre faptul că deja educația în secolul XXI trebuie să aibă o altă filosofie, ea deja nu mai corespunde cerințelor care sunt astăzi. Criza cu care ne confruntăm noi astăzi și toate lecțiile astea la distanță care trebuie să fie asigurate a demonstrat acest lucru. Astăzi avem șansa să testăm mai multe instrumente ca să vedem care dintre ele sunt fezabile.

Crezi că ar fi bună ideea introducerii unui proiect pilot, cel puțin pentru o perioadă, într-o școală, pentru a vedea cum răspund elevii și cum are loc procesul de învățare cu utilizarea instrumentelor online?

Dacă e să ne uităm la abordarea pe care le au studiile sau procesele inovative, atunci nu se testează o soluție într-o anumită școală, dar se iau zece școli în care se testează un tip de proiect, în alte zece un alt tip de proiect, ca să poți să ai ce compara. Acesta ar fi un caz ideal și este modul în care se lucrează inclusiv în organizațiile internaționale, atunci când se testează soluții noi pentru anumite domenii. Unul dintre proiecte pe care noi acum încercăm să-l gestionăm și să oferim suport împreună cu primăria municipiului Chișinău, este să ne concentrăm pe conținut și anume să încercăm să filmăm toate lecțiile care ne-au rămas până la sfârșitul anului împreună cu profesori de alternativă, ca să-i spunem așa: actori, vloggeri și jurnaliști care dau bine la cameră și care vorbesc foarte bine și interacționează mult mai bine cu publicul. Ei sunt obișnuiți să lucreze în fața camerelor comparativ cu profesorii care, mulți dintre ei, nu prea vor să apară în fața camerelor, dar în tandem cu profesorii care ar dezvolta conținutul, am putea oferi conținut alternativ pentru elevii și profesorii care învață și predau de acasă.

Cred că această criză a scos la iveală și importanța părinților în procesul de autoinstruire, lucru despre care poate se vorbea mai puțin în afara școlii până la această criză. Care ar trebui să fie rolul părinților în contextul unor situații de genul dat și pe parcursul perioadei în care elevii urmează programe de autoinstruire, inclusiv prin instrumentelor de învățare online?

Din informația pe care am obținut-o și noi pe parcursul ultimelor săptămâni și feedback-ul care îl avem de la părinți, este clar că părintele până acum i-a dedicat și i-a dat vot de încredere în totalitate școlii și profesorului, iar în momentul în care ne-am confruntat cu situația că elevii stau acasă, părinții stau acasă, profesorii stau acasă, trebuie cumva ca toată această poveste să fie gestionată foarte bine. În momentul în care avem, cum spuneam mai devreme, elevi din clasa I-IV, care abia interacționează pentru prima dată cu un computer sau un telefon la nivel de proces de studii, este foarte greu să asiguri focusarea sa în momentul când el își vede 30 de colegi, în același timp, în regim live, într-o conferință pe ZOOM. Atunci, părintele trebuie să-i fie mereu alături, să-i ofere asistență, să-i explice că el este totuși într-un proces de predare așa cum este în clasă, pentru a nu interpreta totul doar ca o joacă și o chestie neserioasă. Povara pe umerii părinților este și mai mare în momentul în care avem părinți care nu foarte bine înțeleg aceste instrumente sau care au negat până acum și le-au pus în dizgrație. Deci cumva după această criză ar trebui să avem programe pe competențe digitale dedicate părinților, astfel ca ei să înteleagă că instrumentele care sunt astăzi, telefonul, laptopul și conexiunea la internet, nu sunt doar pentru a accesa anumite programe de divertisment, dar sunt în primul rând instrumente de învățare.

Aș vrea să încheiem discuția cu o întrebare legată de viitorul apropiat sau îndepărtat. Ce lecții crezi că ar trebui să învețe pe de o parte autoritățile, pe de altă parte profesorii, managerii de școli și părinții din această situație de criză?

În primul rând, cred că ar trebui să înțelegem că educația în secolul XXI trebuie să pregătească oamenii pentru viață și ca ei să facă față noilor provocări.  Noi am vorbit în emisiunile noastre despre incertitudine, iată că acum ne-am trezit în această incertitudine pe care o putem numi clar un virus care ne-a blocat pe toți în casă și toată lumea încearcă să imporvizeze, iar progresul ăsta tehnologic este nemijlocit legat de educație și cred că de data aceasta autoritățile nu vor mai neglija. Sper că autoritățile vor înțelege cât este de important să facem această congruență dintre tehnologii și educație, evident fără a face exces. Asta ar însemna ca în primul rând, conținutul, curriculum-ul, să fie un pic adaptat, pentru că dacă încercăm să vizionăm elementar o lecție la un anumit obiect utilizând strict conținutul care este în manual, el nu este atractiv pentru elev, din păcate. Este nevoie de o altă abordare, bazată pe probleme din lumea reală. Deci când vorbim despre geografie, atunci să putem da niște exemple reale și să utilizăm Google Earth pentru a arăta clar niște procese care se întâmplă astăzi în lume, nu să folosim neapărat hărțile pe hârtie care nu sunt adaptate. Inclusiv părinții, societatea, trebuie să se implice deja în soluționarea anumitor provocări, nu este doar rolul ministerului sau al școlii. Faptul că am stat acum acasă și ceea ce am vorbit despre părinți și rolul lor, demonstreză că implicarea este necesară pe tot parcursul procesului de studii, iar profesorul trebuie să-și regândească atât rolul, el nu mai este deja o persoană care vine în față și livrează o anumită informație, pentru că elevul o poate găsi de sinestătător pe internet. Rolul său este ca el să devină mentor și să-i ofere asistență fiecărui elev în dependeță de aptitudinile care le are, prin dezvoltarea competențelor digitale ale sale. În momentul în care avem profesori care nu cunosc anumite instrumente sau au frică de a vorbi în fața unei camere, însă aceasta este una dintre cele mai iubite și îndrăgite metode de predare în rândul elevilor, demonstrează că am putea să pierdem foarte mulți profesori și încrederea în sistemul educațional dacă nu ne mișcăm și nu facem această adaptare la cerințele care se impun și la realitățile pe care le văd inclusiv elevii în procesul dat. Până la urmă, tot ce se face este ca să oferim maximă informație și analiză ca un elev să poate ieși cu anumite competențe din școală.