Bună ziua, dragi ascultători. Bine v-am găsit la o nouă ediție a podcast-ului „Noi și Europa”. Am revenit astăzi cu o analiză asupra subiectului cercetării din Republica Moldova și vom încerca astăzi să avem o discuție pe acest subiect împreuna cu domnul Gheorghe Cuciureanu, expert în domeniul politicii științei. Domnule Cuciureanu, bună ziua și bine v-am găsit la „Noi și Europa”.  

Vom începe cu o întrebare mai generală legată de starea cercetării din Republica Moldova. Aș dori să vă întreb pe dumneavoastră: în condițiile în care Republic Moldova este una dintre cele mai sărace țări din Europa, are peste un milion de cetățeni care au emigrat în afară țării, un deficit natural în continuă creștere, un sistem de pensii care se clatină serios și se va clătina și mai serios în următorii ani, și un indice de percepție a corupției care ne situează pe locul 120 din 180 de țări la nivel mondial, de ce ar trebui cercetarea să fie una din prioritățile guvernului, în condițiile date?

Aș putea aduce multe argumente pro de ce este necesară cercetarea pentru Republica Moldova, dar probabil mă voi limita la câteva păreri ale experților de peste hotare, pentru că de obicei la noi este bine când spune cineva din afară. Aș începe cu raportul UNESCO privind știința. Acolo, Republica Moldova este îndemnată să investească în cercetare, chiar mi-am notat o frază din acest raport: „Pentru a înlocui remitențele că motor de creștere economică și a trece la economia bazată pe inovare, Republica Moldova nu are o altă cale decât efectuarea unor reforme fundamentale și o creștere substanțială a finanțării cercetării dezvoltării. Mai mult decât atât, pentru a se schimbă semnificativ lucrurile în cercetarea de dezvoltare, sunt necesare stimulente mai puternice pentru sectorul de afaceri, că acesta să investească în cercetare”. La fel există o analiză a sistemului de cercetare a dezvoltării Republicii Moldova a unor experți a Uniunii Europene, efectuată în 2016 în care la fel este subliniată importanța cercetării pentru Republica Moldova. Această importanță nu se reduce doar la rolul economic al cercetării, dar și la rolul instructiv, contribuind la o educație de calitate, precum și un rol de expert pentru a lua decizii bazate pe dovezi și fapte, etc.

În ultimii ani am asistat la mai multe reforme instituționale în domeniul cercetării și inovării. Reforma Academiei de Științe aprobată printr-o hotărâre de Guvern în iulie 2017 presupunea scoaterea din subordinea Academiei de Știință a institutelor de cercetare științifică și trecerea acestora sub conducerea Ministerului Educației, Culturii și Cercetării. În februarie 2018 a fost creată Agenția Națională pentru Cercetare și Dezvoltare, care a preluat prin fuziune o serie de competențe administrative din rândul Academiei de Științe. Care a fost impactul acestor reforme asupra domeniului de cercetare dint țara noastră?

Îmi permit să spun că politică științei din ultimii ani este un dezastru în Republica Moldova, chiar dacă ideea de a separă atribuțiile de conceptualizare, finanțare și evaluare a științei în sine este una corectă, modul în care s-a făcut, a dat peste cap toate intențiile bune. Desigur că, Academia de Științe era o entitate monopolistă și efectua toate aceste roluri, dar s-a făcut fără a avea o viziunea clară despre ce se dorește, care ar trebui să fie rolul științei, iar mai multe documente care s-au aprobat ulterior se bat cap în cap, din care nu reiese că ar există o viziune clară.

Ați putea să ne dați exemple?

Da, cel mai clasic exemplu este Programul Național în domeniile Cercetării și Inovării. Deși problemele sistemului au fost în mare parte corect identificate, nu se propune nici un mecanism de soluționare al acestora și nu există finanțare distribuită pentru aceste acțiuni de politică. De fapt, Programul Național presupune că toată finanțarea să fie acordată pe priorități strategice. Atunci, nu este clar cum prin finanțarea unor cercetări se rezolvă problemele sistemului. Să va dau un exemplu. O problemă este numărul redus al tinerilor care vin în cercetare, fapt recunoscut în acest program, însă nu există nici un proiect special destinat tinerilor. Anterior, există un astfel de program, dar a fost anulat. Printre criteriile de evaluare ale proiectelor, nu există explicit criteriul ponderii tinerilor. Există suplimentar un criteriu ce ține de numărul egal de puncte acordate. În acest caz, se dă prioritate programului care are mai mulți tineri. Există discrepanțe mari între problemele identificate, obiectivele trasate și acțiunile care trebuie să fiu realizate. Nu este de mirarea, deoarece, dacă ar fi să ne uităm din prevederile acestui program, această au fost preluate mecanic din alte documente de politici, inclusiv din experiența României. Devine clar că este greu să realizezi ceva ce nu conștientizezi până la capăt și care nu a fost bazat pe niște analize clare ale sistemului. De exemplu, în acest program, este indicat faptul că trebuie să ne armonizăm cu prioritățile programului Orizont 2020. Cum să  armonizăm, dacă acest program se finalizează în 2020, iar Programul Național începe în 2020? Dacă e să ne uităm pe documentul strategic al României, de unde să preluat această ideea, acolo era logic, pentru că programul lor coincidea cu perioada programului Orizont 2020. Și astfel de exemple sunt multe.

Oprindu-ne un pic la problema tinerilor cercetători, conform datelor Biroului Național de Statistică, în ultimii ani observăm că numărul acestora variază între 1500 și 1600 de doctoranzi. M-am uitat la această cifră, deoarece cred că este relevantă în contextul discuției noastre, și uitându-ne și la repartizarea programelor de doctorat, putem vedea că cca 50% dintre doctoranzi își fac cercetările în domeniul științelor sociale și economice și doar 23,4% în domeniul științelor medicale, inginerești și tehnologice. Care este cauza acestor discrepanțe și în ce măsură există o conexiune între domeniile prioritare de finanțare a cercetării în țară noastră și repartizarea locurilor în programele de doctorat?

Este o tendință care de fapt începe încă de la primele cicluri ale învățământului superior și continuă la doctorat. Sunt mai multe cauze de ce tinerii aleg să își facă studiile în aceste domenii. Una ar fi faptul că de la licența și master vin mai mulți tineri din aceste domenii. Probabil că cerințele pentru aceste domenii sunt mai ușor de îndeplinit. În științele reale, tehnice, medicale au existat tradiții științifice încă din perioada sovietică, care într-o anumită măsură s-au păstrat. Comunitatea din aceste domenii nu permite atât de ușor să se reducă cerințele. La fel, perspectivele care există după ce ai absolvit doctoratul și ai un titlu de doctor, sunt diferite per domeniu. Luând în considerare faptul că avem o industrie slab dezvoltată, iar în alte domenii se plătește puțin, tinerii nu prea optează pentru acestea. Pe de altă parte, științele sociale sunt optate și pentru prestigiu. De exemplu, în domeniul dreptului, până nu demult, era avantajos să obții un titlu de doctor, deoarece devenea mai ușor să obții licență de avocat, fără a urma un an suplimentar de studii și un examen la final.

Revenind la problema finanțării cercetării, Republica Moldova investește în cercetare circa 0,2% din produsul intern brut,   de 10 ori mai puțin decât media statelor Uniunii Europene. Mai mult decât atât, se prevede reducerea acestor cheltuieli. Dumneavoastră ați menționat într-un articol că există mai multe probleme pe acesta dimensiune. Prima este legată de problema finanțării instituționale. Cât se cheltui pentru finanțarea institutelor de cercetare și care sunt principiile în baza cărora sunt alocați banii?

Într-adevăr, pentru finanțarea cercetării,  Republica Moldova alocă mult mai puțin bani decât alte țări. Tindem spre cifra de 0,2%, deși în majoritatea țărilor europene, precum și în alte state, acest volum este mult mai mare, ajungând peste 4,5% în țări precum Israel și Coreea. De fapt, sunt două probleme legate de finanțare în Republica Moldova: volumul și modul de repartizare al acestor finanțe. Volumul  este foarte mic, nu doar în valori absolute, fapt explicabil prin prisma PIB-ului  și nivelului de bunăstare în Republica Moldova, dar și în valori relative, ceea ce nu are nici o scuză, pentru că oricum se poate aloca din suma mică disponibilă o pondere comparabilă cu ceea ce se alocă în statele dezvoltate, precum este recomandat de către experții internaționali. Revenind la misiunea experților internaționali din Uniunea Europeană din 2016 care au evaluat sistemul, în acel moment, finanțarea cercetării ca și pondere PIB era de 0,4%, cea mai înalta în Republica Moldova fiind atinsă în 2007-2008, atingând o rată de 0,7%. Experții național menționau atunci că ponderea de 0,4% este minimum absolut cu care poate fi finanțată cercetarea din Republica Moldova. Au recomandat să se stabilească o rată fixată din PIB și mai menționau că reformele nu pot fi făcute cu o astfel de finanțare, or fără surse financiare adecvate, sunt imposibile reformele. De asemenea, acești experți s-au exprimat asupra modului de distribuire al acestor surse financiare, și au propus, conform practicii internaționale, că finanțarea instituțională  să rămână la nivelul care era, dar ceea ce se alocă suplimentar, să se acorde în baza de concurs. De ce este importantă finanțarea instituțională? Aceasta asigură un nivel de sustenabilitate al instituțiilor de cercetare, tematicii și școlilor existente. La urma urmei, pot fi atrași mai ușor tinerii. Dar atunci când toată finanțarea este dată pe baza de proiecte, dacă un grup de cercetători sau un institut nu câștigă proiecte pentru următorii patru ani – ciclu de finanțare al proiectelor - practic această instituție sau grup de cercetători dispar, chiar dacă instituția a existat pe perioade îndelungate și are anumite tradiții și realizări. Practica arată că este posibil să dispară unele instituții sau grupuri de cercetători, în baza unei decizii extrem de arbitrare sau întâmplătoare, deoarece au fost experți, mai concret un expert, care a notat extrem de jos o propunere, cu peste 40 de puncte mai puțin decât ceilalți experți, neargumentat. Doar din cauza unui expert, pot dispărea grupuri de cercetători sau instituții de cercetare.

Ca să încheiem discuția legată de problema finanțării instituționale, cam care este nivelul acestei finanțări?

De fapt, acest tip de finanțare a existat din totdeauna în Republica Moldova, fiind de bază și acoperind aproape în totalitate finanțarea în acest domeniu, până în anul 1999-2000. Abia atunci, odată cu crearea unei autorități în cadrul guvernului – Consiliul Suprem pentru Știință și Dezvoltare Tehnologică – au fost inițiate primele concursuri de proiecte și s-a acordat finanțare și în bază de proiecte. La fel, în 2003, pentru prima dată au fost organizate concursuri pe programe de stat. Începând cu 2000, finanțarea în bază de concurs a crescut de la 5% până la 15% din toată finanțarea din buget. Pe perioada gestionării științei de către Academia de Științe, această pondere s-a păstrat. Acum, prin noile acte care reglementează domeniul, se propune ca finanțarea instituțională să fie 35% în 2020 și să se reducă cu 5% în fiecare an până în 2023. Practica internațională este diferită. Majoritatea țărilor europene au o finanțare instituțională de peste 50%. În doar o singură țară europeană finanțarea este mai mică de 30%. Prin implementarea acestor prevederi, vom deveni, de fapt, țara cu cea mai mare pondere a finanțării prin concurs din Europa, dacă ar fi să vorbim de un concurs organizat conform practicilor internaționale. Finanțarea instituțională care se propune să fie distribuită instituțiilor din domeniul cercetării și inovării, conform metodologiei de finanțare care a fost aprobată săptămâna această de către Guvern, prevede că ea se va distribui în funcție de necesitați pentru realizarea proiectelor de cercetare și inovare câștigate în urmă concursurilor naționale. Respectiv, finanțarea se va oferi celor care deja au câștigat anterior proiecte de finanțare, ceea ce nu este o practică obișnuită în alte țări. Mai mult decât atât, acest punct contravine Codului cu privire la cercetare și inovare, care menționează următoarele: „metodologia de finanțare instituțională se bazează pe următoarele principii: evaluarea rezultatelor obținute în urmă cercetării științifice”, deci ar trebui cineva să evalueze aceste rezultate, și în această bază, unul din principalele criterii ar trebui să fie distribuirea finanțării instituționale. Acum, se propune ca această finanțare să aibă loc în baza la ceea ce își dorește instituția să facă, pentru că propunerea de proiect este o intenție de a face ceva, nemaivorbind de faptul că Codul cu privire la Știință și Inovare presupune predictibilitatea finanțării instituționale, finanțare ce se realizează pe baza de criterii făcute publice cu cel puțin un an înainte de punerea lor în aplicare. În metodologie nici nu prea am găsit care sunt aceste criterii și cine le va evalua. Mai mult decât atât, în Codul cu privire la Știință și Inovare se menționează ce presupune o evaluare: „proces de evaluare complexă a capacităților organizației din domeniul cercetării și inovării, organizat de către Agenția Națională de Asigurare a Calității în Cercetare și Inovare.” Deci, acesta este un element după care se efectuează finanțarea instituțională, deoarece conform practicii internaționale, ea se realizează în baza unor criterii de performanță, și nu se alocă tuturor instituțiilor existente în acest domeniu. Experiența internațională arată că, de obicei, există o formulă de distribuire a finanțării instituționale, unul din elemente fiind performanța instituției stabilită de către experți, altele fiind numărul de personal, infrastructura existentă, și altele. Finanțarea instituțională prevede, inclusiv, și salarizarea  cercetătorilor, nu doar a echipamentului și utilajului, cum de fapt se propune la noi.

Pornind de la acesta remarcă, reiese că în următorii ani, aproximativ  70 sau 75% din volumul total alocat pentru cercetare va fi destinat concursului de proiecte pentru cercetare. Recent, am văzut că au fost publicate rezultatele programului de stat 2020-2023, prin care s-au anunțat instituțiile care vor beneficia de fonduri în baza proiectelor de cercetare. Există o corelație între finanțarea instituțională și rezultatele acestui concurs?

Ceea ce se propune acum este ca finanțarea instituțională, care urmează să fie distribuită, să țină cont de rezultatele concursului, care trezește mari semne de întrebare, începând cu anunțarea condițiilor de concurs și până la anunțarea rezultatelor. Condițiile concursului nu respectă prevederile actului normativ în vigoare, care reglementează elaborarea și realizarea  programelor de stat în domeniul cercetării și inovării. Există o hotărâre de Guvern din anul 2003 în care se stipulează modalitatea organizării concursului „Program de Stat”. Pentru început, se identifică niște probleme, după care se creează concepția unui program de stat care urmează să soluționeze aceste probleme. Mai apoi, instituțiile sau grupurile de cercetători  înaintează propuneri de proiecte pentru soluționarea problemelor propriu zise, și astfel se formează programul de stat. Condițiile concursului nu se încadrează nici măcar în definiția dată în metodologia de finanțare a proiectelor din domeniul cercetării și inovării, o hotărâre aprobată în 2019, unde este indicat: „competiția, rivalitatea sau concurența între doi sau mai mulți beneficiari pentru soluționarea cât mai eficientă a unor probleme științifice cu caracter teoretic, aplicativ și inovativ”. În cazul concursului nu au fost enunțate probleme pentru care se anunță competiția. Or, fiecare participant și-a formulat propria problemă științifică și nu mai concurează între ei pentru soluționarea acesteia. La anunțarea rezultatelor, nu au fost indicați câștigătorii per problemă. Dintre acțiunile care pun sub semnul întrebării rezultatele concursului și buna desfășurare a acestuia, aș vrea să menționez următoarele: diferența mare de punctaj pusă de diferiți experți la aceeași propunere de proiect, uneori fiind vorba de punctaj dublu, astfel că 20 de propuneri de proiecte aveau punctajul minim cu 40 de puncte mai jos decât evaluarea celorlalți doi experți; acordarea punctajului maxim de 100 de puncte altor proiecte, ceea ce în opinia mea este un indicator al subiectivismului expertului și la fel ar trebui exclus din punctajul mediu de proiect. Cum se face în alte părți? Atunci când există o astfel de discrepanță dintre evaluările experților, se mai desemnează un alt expert sau se organizează un panel pentru a discuta și a ajunge la un consens. Din păcate, la noi, evaluările transmise directorilor propunerilor de proiecte la solicitare, conțin multe aspecte neprofesioniste. Atunci, 108 directori de proiecte au înaintat contestații, care ulterior nu au fost examinate, ci doar ca formă. Există decizia pe site-ul Agenției Naționale pentru Cercetare și Dezvoltare, din care se poate vedea foarte clar că ei nu le-au analizat. Din componența comisei de contestare, în care intră juriști, este clar că ei nu aveau intenția de a analiza contestațiile pe fond. Că să vă dau doar câteva exemple din expertiza proiectelor care mi-au fost adresate mie de către unii participanți. Existau evaluări că sunt prea puțini cercetători științifici, sub 15%, pre când proiectul conținea 30% din tineri cercetători. Au fost cazuri când s-a precizat că nu au fost indicate metodele de cercetare, deși această este o rubrica obligatorie, și multe altele.

Aici atingem o altă problemă -  finanțarea cercetării de către sectorului privat. Conform datelor Biroului Național de Statistică din anul 2018, această este în jur de 10%. Acest nivel redus de finanțare din partea sectorului privat se datorează faptului că în Republica Moldova s-a continuat menținerea modelului sovietic de organizare a științei. Există o dezvoltare separată a domeniului de cercetare și a economiei. Într-adevăr, cercetările efectuate în Republica Moldova nu sunt orientate întotdeauna spre necesitățile sociale și economice, dar principala cauză este totuși lipsa unor politici care să stimuleze această conexiune între cercetare și economie. Finanțarea redusă a cercetării din partea sectorului privată este determinată și de interesul scăzut al antreprenoriatului de a investi în dezvoltare și de a implementa soluțiile elaborate de către cercetătorii noștri. Iată doar câteva cauze ale acestui fenomen: (I) structura și dimensiunea economiei, deoarece majoritatea companiilor sunt orientate spre producție slab tehnologizată, respectiv exportă produse cu aport redus de valoare adăugată (chiar și întreprinderile care încearcă să se modernizeze, se bazează mai mult pe importul tehnologiei și nu doresc să riște cu investiții în cercetare); (II) structura investițiilor străine directe, spre deosebire de alte țări în Europa Centrală și de Est, la noi investițiile vin în domeniile unde este posibil de obținut venituri înalte, în special în situații de monopolizare a unor piețe, Gazprom, Union Fenosa și altele, și nu în domenii în care se solicită soluții din domeniul cercetării și dezvoltării; (III) lipsa de instrumente la nivel de politici pentru colaborarea industriei cu cercetarea, în alte țări un instrument important sunt achizițiile publice, care stimulează implentarea realizărilor cercetării naționale, și (IV) situația generală în Republica Moldova, în condițiile în care este mult mai ușor să ai succes în afaceri și să obții profit atunci când ai legături cu comenzile de stat, sau în cazul preluării afacerilor, astfel ducând la diminuarea interesului oamenilor de afaceri să investească în cercetare-dezvoltare, atunci când succesul nu depinde de competivitatea lor.

În condițiile date și pornind de la cifrele pe care le-ați menționat anterior, într-adevăr există riscul pentru unii cercetători că să nu mai existe finanțare pentru cercetarea pe care o desfășoară în fiecare zi. În acest caz, care sunt alternativele și oportunitățile pe care le au cercetătorii noștri de a accesa bani fie din programe europene, fie de a-și continuă munca prin fondurile instituționale existente?

Cei care nu vor fi finanțați prin proiecte în următorii patru ani, au soluțiile fie de a-și schimba domeniul de activitate, fie într-adevăr de a accesa alte surse de finanțare. Îmi este greu să anticipez, dar cel mai probabil nu vor putea rămâne în domeniul lor de cercetare în Republica Moldova. Fie vor pleca peste hotare, sau își vor orienta activitățile spre alte domenii, având în vedere volumul finanțării, deoarece însuși mesajul acestui concurs este că nu contează performanța echipei și calitatea propunerii de proiect, și spun asta considerând faptul că cel mai citat cercetător din Republica Moldova, Oleg Lupan de la Universitatea Tehnică din Republica Moldova, nu a câștigat finanțare prin propunerea propusă. De asemenea, unul dintre cei mai importanți cercetători de-a lungul timpului, Svetoslav Moscalenco, a ajuns în aceeași situație. Deci, anticipez disoluția în continuare a științei din Republica Moldova. Oricum, cu astfel de finanțare, chiar dacă concursul ar fi fost organizat impecabil, disoluția științei continuă, însă modul de organizare aș concursului accelerează acest proces.

Deci, perspectivele de viitor pentru știința din Republic Moldova sunt destul de sumbre din perspectiva dumneavoastră?

Atâta timp cât finanțarea cercetării rămâne la același nivel, ba mai mult decât atât, după cum am menționat, este prevăzută reducerea acesteia în următorii patru ani, este greu să credem că domeniul se va dezvolta, sau cel puțin va păstra potențialul actual, deja destul de îmbătrânit și lipsit de tineri. Dublat cu incoerența și lipsa de viziune care să fie transpusă în documente de politici, acest fapt devine foarte probabil.

Și ultima întrebare domnului Cuciureanu, ce lecții am putea noi prelua din experienței Uniunii Europene și a statelor membre pe dimensiunea cercetării, inovării și dezvoltării științei în Republica Moldova?

Uniunea Europeană promovează o societate bazată pe cunoaștere. În toate documentele de politici, cercetarea și inovarea sunt menționate drept un pilon ai dezvoltării economice. Nu întâmplător ei și-au pus drept scop învestirea în cercetare la nivelul Uniunii Europene și a țărilor membre, la minim 3% din PIB, inclusiv 1% din bugetul de stat și 2% din mediul de afaceri.

Domnule Cuciureanu, va mulțumesc pentru prezență și discuția pe care am avut-o astăzi. Sperăm că problemele pe care le-ați enunțat să ajungă și la atenția autorităților pentru a fi soluționate cât de curând posibil.

Dragi prieteni, episodul al 9-lea al podcast-ul „Noi și Europa” se încheie aici. Vă așteptăm, ca de obicei aici, pentru a discuta despre realitățile din Republica Moldova și Uniunea Europeană, și relațiile dintre cele două părți.