Bine v-am găsit. Mă bucur să fiu alături de dumneavoastră acum pentru a comenta alegerile din România, dar totodată pentru a transmite un mesaj către ascultătorii Radio Chișinău de încurajare, într-un moment dificil din istoria Republicii Moldova.

Așa se pare. Vremurile nu sunt cele mai ușoare. Dar să începem cu alegerile din România. Cred că primul lucru pe care l-am observat aici, dar și probabil și peste Prut, a fost că chiar în ziua alegerilor prezența la urne a fost foarte scăzută. Cum explicați dumneavoastră această rată scăzută de participare a cetățenilor la alegerile parlamentare din România?

Din cauza epidemiei de COVID, evident. În primul rând, în România prezența este scăzută din 2008 încoace, deci este tradițional scăzută. În 2008 a fost de 39,2%, în 2012 de 41,5%, iar acum patru ani în 2016 de 39,5%. Acum, dacă o să cumulăm cu prezența din diasporă, o să fie aproape de 37%, iar fără prezența din diaspora de 31,8%. Deci ce s-a întâmplat mai mult decât înainte, este această temere extraordinară care a existat mai ales în mediile clasei mijlocii legată de coronavirus, iar partidele au mobilizat diferit electoratul din această cauză. PSD și-a mobilizat mai bine electoratul, mai ales electoratul rural, care este preponderent. Când ne uităm pe rezultate, vedem că PSD a obținut foarte multe voturi în zona rurală, unde prezența a fost redusă la vot, dar a fost redusă pentru că dintre cei 4 milioane de români plecați să muncească în afară, majoritatea sunt din zona rurală, deci era inevitabil să se întâmple așa. Totuși, cei care s-au prezentat la vot, au votat într-o anumită direcție, cât se poate de clar. Au mai fost și alte lucruri care au contat, probabil nemulțumirile legate de restricții, deși cred că de cele mai multe ori aceste nemulțumiri au luat forma unui vot de protest, despre care probabil vom discuta mai încolo.

Să analizăm așa-zisele surprize ale acestui scrutin, care au fost surprize până și în Republica Moldova. Este vorba despre această formațiune AUR, o formațiune relativ nouă. Am observat un discurs anti-occidental în rândul lor, deși au această tentă unionistă. Scorul obținut de această formațiune a mirat pe mai multă lume. Pe dumneavoastră, domnule Pârvulescu, v-a mirat acest scor? Cum explicați aceste voturi pentru AUR?

Evident, AUR este o surpriză, orice ar spune unii. Este o surpriză pentru că de la 70 000 de voturi a ajuns la 500 000 de voturi în două luni. O asemenea trecere în două luni de zile nu este normală, nu este firească. PSD-ul obținea tot atâtea voturi în urmă cu două luni de zile, PNL-ul obținea mai multe voturi, sunt niște fluctuații, dar de la aproape nimic la 500 000 de voturi este totuși semnificativ și, evident, explicațiile sunt numeroase. Aveți dreptate, este o formațiune nu doar anti-europeană, este deschis anti-europeană, nu doar care folosește un discurs anti-european, dar are obiective anti-europene. O formațiune Roxit dacă vreți, ca să comparăm cu Brexit-ul. Pe de altă parte, este puternic ortodoxistă, anti-progresistă, homofobă. Deci reprezintă o bună tradiție a extremei drepte românești interbelice și a fost în mod clar susținută de anumite grupări din interiorul bisericii ortodoxe române și foarte probabil, din interiorul unor culte neo-protestante. Altfel spus, este o formă pe care fosta Coaliție pentru Familie o ia în momentul de față pentru a-și pune agenda pe masa Parlamentului României. Nu vreau să înțelegeți că nu era deloc observată. De la alegerile locale încoace, AUR a putut fi observat, dar nici pe departe o asemenea explozie.

Aș vrea însă să punem lucrurile în echilibru, pentru că, ați spus și dumneavoastră, prezența a fost redusă la vot. Altfel spus, au în jur de 500 000 de voturi, probabil puțin peste 500 000 mii de voturi. În urmă cu zece ani, erau aproape insuficiente pentru intrarea în Parlament. Deci prezența redusă la vot a făcut ca ponderea unui asemenea partid să crească, dar asta nu schimbă cu nimic situația. Sigur, și la o prezență de 40%, care era prezența medie la alegerile parlamentare, ar fi intrat în Parlament, pentru a reprezenta punctul de vedere al unei categorii sociale care este anti-occidentală și dominată de teoriile conspirației, dar care este o categorie a concetățenilor noștri, nu este din afară. Unii speculează în legătură cu mijloacele folosite, care aduc aminte de Cambridge Analytica, de „micro-targetarea” pe care au folosit-o, de rețelele sociale pe care s-au exprimat, de folosirea masivă a Whatsapp-ului, de exemplu. Dar asta nu înseamnă că electoratul pe care l-a mobilizat nu exista. El exista, înainte cred că era reprezentat într-o mai mare măsură de PSD, acum și-a găsit propria sa exprimare politică.

Am discutat că este o formațiune anti-occidentală, anti-europeană. În pofida acestui fapt, am văzut că a fost votată inclusiv de multă lume din diaspora, din Uniunea Europeană, din Italia, Spania. Cum vă explicați acest lucru?

Simplu, rețelele bisericii. Oamenii nu interpretează toate mesajele. Pe de o parte este vorba de naționalism și la dumneavoastră ia forma unionismului. Există o parte a societății moldovenești, care poate nu este foarte importantă, dar care electoral poate conta, care crede că unirea cu România poate fi o oportunitate. A fost mult mai pronunțat mesajul unionist decât mesajul PMP-ului. S-ar părea că principala victimă a AUR-ului a fost PMP, care se baza pe voturile din Republica Moldova și a primit mult mai puține decât era de așteptat.

Ei bine, acest electorat a fost încă iarăși „micro-targetat”, țintit pe rețelele sociale, astfel încât cei care erau apropiați unor curente de opinie, au fost în mai mare măsură mobilizați. Principala sursă de mobilizare a fost mobilizarea pe linia cultelor religioase, deci o mobilizare prin biserică. Biserica a intrat direct în politică. Relația dintre AUR și episcopul Tomis-ului, Teodosie, este de notorietate. Avocata sa în confruntările cu autoritățile române a fost pe locul întâi la Senat, în București. Deci nu avem nici un fel de dubiu, toate semnele arată acest lucru, dar ar fi doar parțială această explicație. De unde au avut resurse financiare pentru o asemenea operațiune de orientare exactă pe un anumit public, este o altă întrebare la care acum nu avem răspuns.

Probabil că o analiză post-electorală sau evoluțiile post-electorale ne vor ajuta să vedem de unde au venit aceste resurse.

Fostul președinte Băsescu specula ieri că ar fi vorba despre centrele de la Sankt-Petersburg și Moscova, dar specula și recunoștea ca atare. Spunea doar că vede semnele unor intervenții străine și că este o problemă a instituțiilor statului român să lămurească această situație.

Așa se pare. Domnule Pârvulescu, din punctul dumneavoastră de vedere, cine sunt marii perdanți și câștigători ai acestor alegeri? Vorbim acum despre partidele mari și cunoscute din România.

Nu PSD a câștigat alegerile, PNL le-a pierdut. Asta este evident. PNL nu și-a mobilizat electoratul, nici măcar în Transilvania. Cred că foarte puțini din electorii PNL au mers către AUR, foarte mulți din cei ai PSD și probabil unii care se exprimau mai puțin politic. PSD a reușit să-și conserve și să-și mobilizeze baza electorală, de cam 1 600 000 mii de voturi, asta înseamnă 30%. Este baza sa, este mult sub capacitatea de mobilizare de acum patru ani de zile, dar în principiu, având în vedere numărul de primari reconfirmați la alegerile din septembrie 2020, PSD a obținut un scor previzibil. În schimb PNL, care are o structură teritorială asemănătoare PSD, a plătit din plin politicile de restricție. Restricție parțială, așa cum a fost, dar totuși le-a plătit. Diferența dintre cele două partide este de vreo 250 000 de voturi, deci nu este o diferență imensă, însă dacă ne uităm la cifre vedem că, dincolo de proporții, PNL este într-un progres de 5% față de alegerile de acum patru ani. În termenii mobilizării, PNL este exact în aceeași situație ca și acum patru ani, adică are 1 400 000 de votanți. USR n-avea cum să obțină un scor foarte mare în condițiile în care nu are o structură teritorială, însă eu nu-l consider un înfrânt. USR confirmă că este o formațiune politică importantă. Nu reușește un salt spectaculos, pentru că e o prezență redusă la vot, ori electoratul de opinie, cel pe care se baza USR-PLUS, nu s-a prezentat la urne. Iar în ceea ce privește UDMR, un partid care a intrat sigur în Parlament, atunci când vorbim noi, acesta a reușit scorul său obișnuit, adică 330 000 de voturi, care la o prezență redusă la vot, l-a ajutat să intre în Parlament. Dacă rata de prezență ar fi fost ca acum patru ani, de 39%, nici UDMR n-ar fi intrat în Parlament, avea nevoie de vreo 350 000 de voturi pentru asta. Deci constatăm că toate partidele au avut un scor modest, au mobilizat mai puțin, dar PSD confirmă că este partidul cu cea mai puternică structură teritorială din România, însă este total izolat în Parlament, în incapacitate de a forma vreo majoritate parlamentară și pregătit pentru o opoziție de patru ani. În contextul acesta politic, este greu de crezut că se mai poate forma o altă alianță politică, decât cea care se prefigurează în acest moment.

Vorbiți despre o alianță PNL, USR ȘI UDMR, să înțeleg?

Da, pentru că dacă înainte de alegeri se vorbea despre o alianță PNL-USR, acum este evident că scorul celor două partide nu este suficient, va fi nevoie și de UDMR. Dar va fi o alianță consistentă, în sensul că va ajunge la 55 – 56% dintre parlamentari, în cazul în care se confirmă că PMP nu intră în Parlament, pentru că vor fi aproximativ 12% din voturi de redistribuit și în condițiile acestea toate partidele vor primi o parte consistentă. Probabil PSD va ajunge la 35%, PNL va ajunge la 29 – 30% și proporțional toate celelalte partide vor primi încă ceva. În felul acesta, vor avea o majoritate consistentă, pentru că în acest moment se află undeva la 46% cele trei partide, adică sub pragul de 50% necesar. Însă, dacă PMP intră în Parlament, ceea ce pare puțin probabil în momentul în care discutăm, atunci și PMP s-ar alia cu celelalte trei partide și s-ar forma o coaliție mai largă și probabil mai puțin disciplinată.

Domnule Pârvulescu, vorbind despre coaliții, în România aceste coaliții de guvernare se formează greu sau este o chestiune mai simplă? În Republica Moldova, coalițiile se formează de obicei complicat, în spatele unor cortine și vezi la final doar rezultatul.

Vă aduc aminte că România a fost guvernată de coaliții permanent, deci nu este o situație actuală. De obicei PSD, care n-a avut niciodată majoritate absolută și a guvernat întotdeauna cu sprijinul anumitor partide, domina spectrul politic, își impunea condițiile și accepta câțiva miniștri de la partidele satelit. În momentul acesta situația e mai echilibrată, dar factorul decisiv în formarea coaliției este președintele Iohannis, care este interesat să aibă un guvern cât mai repede. Președinte Iohannis, care își asumă o parte din insuccesul mobilizării electoratului în orice caz, dar care este mulțumit de rezultat și care intenționează să aibă un guvern reformist, un guvern pe care eu îl întrevăd în acest moment ca fiind un guvern prezidențial, probabil chiar mai prezidențial chiar decât a fost guvernul Boc. Vă dau un exemplu de coaliție care s-a format imediat după alegerile prezidențiale din 2009, în doar o săptămână: coaliția din jurul lui Emil Boc. Nu este greu de negociat pentru că nu sunt partide care se opun. Sunt partide care au o baza comună, care au multe elemente comune în program. Discuția va fi doar cea privind repartizarea pozițiilor. În momentul acesta, întrevedem că spre exemplu funcțiile de președinte al Camerei și Senatului vor fi împărțite între PNL și USR, ceea ce e deja o performanță pentru USR. Probabil PNL – Camera Deputaților, se discută despre Ludovic Orban ca posibil viitor președinte al Camerei Deputaților și cineva de la USR la Senat. Încă nu s-au vehiculat nume, dar putem să avem bănuieli din punctul ăsta de vedere.

Apoi Guvernul, cine va fi prim-ministru este următoare întrebare. În doua zile o să avem, cel mult, alegeri definitive și confirmate. Din acel moment, președintele Iohannis va începe consultările și în acest moment se pare că actualul prim-ministru interimar este în cea mai bună poziție să fie propunerea PNL pentru prim-ministrul viitor. Este vorba despre generalul în retragere Ciucă, fost ministru al apărării, fost consilier prezidențial pentru probleme de apărare, fost șef de stat major general. Un militar de carieră, ajuns acum în civil, care ar fi probabil un prim-ministru pe care președintele l-ar putea cu oarecare ușurință coordona. Pentru că președintele are un program, iar intrarea AUR în Parlament complică foarte mult lucrurile. Complică lucrurile în sensul în care programul reformist riscă să se lovească de o agendă străină, în principal iliberală, în principal rusească în România, pe care o vedem deja manifestându-se. O vedeți și în Republica Moldova destul de clar. Este vorba de toate aceste valori suveraniste, așa-zis tradiționaliste, religioase, care sunt parte a programului de la Valdai al lui Vladimir Putin și care sunt impuse societăților din periferia Imperiului Rus în momentul de față. Gândiți-vă că reforma din România pe care președintele și-ar dori-o, presupune o reformă constituțională și, spre deosebire de Republica Moldova, în România reforma constituțională presupune un referendum obligatoriu, iar referendumul este riscant, pentru că este momentul în care frustrările acumulate în societate se pot manifesta, mai ales la o prezență redusă la vot. Iată de ce președintele are nevoie, cel puțin în prima perioadă, de o majoritate în Parlament și de un prim-ministru cu care să colaboreze foarte bine, astfel încât să poate coordona pașii reformei.

Pentru că am vorbit acum despre cum s-ar putea configura viitorul parlament, dar și viitorul guvern, voiam să vă întreb care ar putea fi principalele aspecte ale viitoarei agende de guvernare din România?

Pe termen scurt, pandemia, evident. Vor încerca să controleze pandemia și un argument în favoarea lui Nicolae Ciucă pentru anul 2021 este coordonarea cvasi-militară a unei campanii de vaccinări și convingerea unei populații destul de reticente că vaccinarea este o soluție. Raed Arafat, cel care conduce Departamentul Stării de Urgență, este cel care crede că trebuie să imunizăm între 60 și 70% din populație pentru a putea funcționa normal, ori asta înseamnă că într-o țară unde 59% spun că nu s-ar vaccina, o campanie foarte serioasă. E nevoie de convingerea a 25-30% din populație să se vaccineze și, pe de altă parte, e nevoie de organizarea unui asemenea exercițiu de vaccinare care se va face în continuare. O să vedem cum, dar generalul Ciucă pare să fie persoana cea mai potrivită, pentru că este, deși membru PNL, privit mai degrabă ca o persoană neutră, să coordoneze o asemenea campanie și să convingă nehotărâții, nu ostilii. AUR, spre exemplu, este anti-vaccinare, este corona-sceptic, este conspiraționist. Aveți și în Moldova asemenea curente, dar nu aveți încă asemenea partide. Apropo, poate că la alegerile anticipate care se prefigurează o să vedeți ceva de genul ăsta apărând și în Moldova, nu este exclus.

Altfel spus, surprizele acestea sunt pregătite undeva, apar, dar asta nu înseamnă că nu există o parte a populației care nu este sensibilă la aceste idei. Noi, în România, spre exemplu, avem cel puțin din 2000, știm din 2000, că avem un electorat consistent, care este sensibil la ideile de extremă dreaptă. În 2000, Partidul România Mare obținea 23% din voturi la o prezență de peste 60%, deci o prezență importantă. În momentul în care România Mare s-a evaporat, au apărut alte partide care i-au luat locul. Spre exemplu, partidul lui Dan Diaconescu, partid de televiziune. De altfel, cred că cea mai bună caracterizare a acestui electorat, simplu, într-un cuvânt, este trumpism. Acest electorat reprezintă exact obsesiile electoratului trumpist, nu republican, a celor care sunt dependenți de Trump. Este un electorat de rețele sociale și de emisiuni de divertisment, de reality show ca să fiu mai exact. Un electorat care este foarte permeabil la teoriile conspirației, care își exprimă frustrările printr-un vot de protest. Acest public există în toate țările, dar nu în toate țările ia forma unei manifestări politice. Ei bine, la noi s-a întâmplat, poate se va întâmpla și la dumneavoastră, îl vedem în Franța, îl vedem în Germania, îl vedem în Italia. Deci întâlnirea dintre electorat și partidul său este în aceste momente de criză inevitabilă, pentru că trăim o criză a coronavirusului, nu este doar o criză epidemiologică. Este o criză politică, o criză socială, o criză economică profundă și toate lucrurile astea au implicații asupra societății.

Așadar, pe termen scurt, principala preocupare...

Iar pe termen mediu, reformele. Președintele viza trei reforme: o reformă constituțională, o reformă administrativă și o reformă a serviciilor publice. Ultima dintre ele devine cea mai ușor de realizat cu o majoritate parlamentară. Celelalte două sunt corelate între ele. Altfel spus, reforma instituțiilor presupune o reforma constituțională care devine riscantă, foarte riscantă. Riscantă nu în sensul că nu s-ar găsi în Parlament partide care să o susțină, ci în sensul în care, și mi se pare evident că impunerea acestui partid (n.r. AUR) în Parlament, s-a făcut cu scopul de a bloca reformele constituționale. Deci, în România am avut această campanie în 2015/2016. În plină campanie electorală s-a impus ideea modificării Constituției, ca să zicem așa, în sens maghiar, adică introducerii unui articol care să interzică căsătoria între persoane de același sex. A devenit o problemă foarte serioasă, o încercare de a scoate România din concertul european. A eșuat, pentru că referendumul din 2018 nu a avut o prezență suficientă și acum se încearcă repunerea pe agendă a acestor priorități iliberale, antidemocratice, cu multe altele. Adică mă aștept să se încerce și interzicerea avortului și așa mai departe. A fost inclusă agenda elementelor fundamentaliste din cultele religioase din Biserica Ortodoxă și din cultele neoprotestante care s-au aliat în Coaliția pentru familie, ca să fie pusă pe agenda Parlamentului. Partidele politice nu sunt pregătite să reziste la o asemenea presiune și riscăm ca reforma constituțională să se transforme într-un dezastru democratic și atunci cred că reforma administrative, care ar însemna regionalizare nu se prea mai poate realiza în acest moment sau va fi nevoie de o schimbare radicală de mesaj politic. Dacă domnul Ciucă are calități pentru organizarea unor campanii de vaccinare, cu siguranță nu este un politician. Adică nu este cineva care să comunice și să atragă populația, să o convingă că România trebuie să meargă într-o anumită direcție. Am putea încerca o modificare a Constituției chirurgicală, adică numai pe articolul 1 privind organizarea teritorială, dar mi-e teamă că vor specula momentul și vor încerca să repună pe agendă problemele, obsesiile de extremă dreapta ale grupărilor care par marginale, dar care vor pentru 2024 să devină majoritare în România. Nu vorbim doar de un joc politic la periferie. Aceste grupări politice urmăresc ca la alegerile viitoare în România - avem un an electoral complet în 2024, cum nu s-a mai întâmplat niciodată, adică alegeri europene, alegeri locale, alegeri parlamentare și alegeri prezidențiale în doar câteva luni de zile - în șapte luni de zile. Ei bine, cu o asemenea agendă și într-un anume context, ne-am putea aștepta ca România să evolueze negativ pe o stare de emotivitate. De aici, de asta cred că e nevoie de talent politic și mă rog, așteptăm cu nerăbdare să vedem care sunt pașii următori pe care îi vor face. Dar întâi este criza COVID, criza epidemiologică, criza economică, relansarea economică. După aceea este reforma întârziată și așteptată de președintele Iohannis, care din punctul meu de vedere are mai puține șanse să se realizeze în contextul politic actual, și apoi, sunt o serie de proiecte de infrastructură legate de recuperarea economică care ar putea favoriza raporturile dintre partide. Un motiv pentru care reforma nu se poate realiza este și acela că ea presupune o schimbare a arhitecturii teritoriale a României.

România este împărțită, cum foarte bine știți în județe, este o împărțire care și-a dovedit deja limitele. În mod curent, s-a încercat schimbarea acestei structuri teritoriale: Regele Carol I în 1938 când a introdus ținuturile, apoi, în timpul primei perioade a regimului comunist - modelul sovietic al raioanelor și regiunilor. Nicolae Ceaușescu și național-comunismul au revenit la județe mai degrabă într-un sens simbolic, dar județele nu pot, în momentul de față, face față unor probleme administrative din ce în ce mai complexe și speciale. Iar noi avem două decenii de întârziere. Polonia s-a regionalizat acum mai bine de două decenii și vedem succesul pe care regionalizarea l-a produs, succes economic, la asta mă refer. Pe câtă vreme România nu, iar baronii locali, liderii locali de partid județeni de partid, nu vor accepta niciodată acest lucru. În orice caz nu liderii PSD. Deci principalul blocaj îl avem la principalul partid de opoziție care sau va negocia viitoarea structură administrativă a României care să-i fie favorabilă sau se va opune oricărei reforme de acest gen găsind, evident, justificări de tipul: avem alte priorități decât reforma administrativă.

Domnule Pârvulescu, o ultima întrebare. Din punctul dumneavoastră de vedere, ce ar trebui să facă partidele importante din România pentru a-și revitaliza imaginea pentru următoarele alegeri, pentru a mobiliza mai bine cetățenii să iasă la vot?

Cum vă spuneam, prezența la vot este mică la alegerile parlamentare. Probabil că în 2024 situația se va schimba radical pentru că e, cum am spus mai devreme, un an electoral complet. Acum partidele trebuie să învețe ceva din experiența anului 2020, să învețe că „micro-targetarea” și comunicarea specifică cu publicul e importantă. USR-ul a trăit cu iluzia că prezența pe rețelele sociale este suficientă, dar nu a încercat să se orienteze pe un public-țintă. Este inevitabilă. Chiar dacă această tehnică a fost folosită de cei care au susținut Brexit-ul sau l-au susținut pe Trump, în final, toată lumea a devenit conștientă că nu poți să o împiedici, și atunci e bine să o folosești pentru a comunica cu publicul tău, cu diferitele tipuri de public, pentru că nu e un singur public, de a te adresa fiecărui tip de comunitate. Trăim într-o lume în care comunicarea a devenit mult mai rapidă. Este un risc aici, riscul este acela de a folosi stereotipuri și de a transmite idei conspiraționiste, dar cred că, inteligent, partidele pot să își consolideze electoratul. Dar pentru asta e nevoie de mai mult de patru ani. Adică o schimbare de percepție politică are nevoie de o perioadă mult mai îndelungată. Și politicienii, și electorii, trăiesc în termenul scurt. Trăiesc de mâine pe poimâine, uită ceea ce s-a întâmplat în urmă cu câțiva ani, neglijează, nu dau importanță. Situația economică din 6 decembrie a făcut ca multă lume care s-ar fi prezentat la vot să nu se prezinte nu pentru că ar fi fost împotriva restricțiilor din punct de vedere rațional, ci pentru că restricțiile alea le-au afectat statutul economic. Deci, dacă viitoarea guvernare va avea succes economic, iar românii se vor simți în relativă siguranță, atunci comunicarea va fi mai bună. Dar în situații de criză, ca cea actuală, cei care vor să semene furtuna o vor avea.