NOI ȘI EUROPA | Ce urmează după depunerea cererii de aderare? Lecții din experiența țărilor din Balcanii de Vest (podcast)

  • 14 Martie 17:09
NOI ȘI EUROPA | Ce urmează după depunerea cererii de aderare? Lecții din experiența țărilor din Balcanii de Vest (podcast)

3 martie 2022 este o dată care va rămâne în istoria Republicii Moldova. Anume în această zi țara noastră a semnat cererea de aderare la Uniunea Europeană, primul pas pentru obținerea statului de membră a Uniunii Europeană. Decizia autorităților Republicii Moldova a venit la trei zile după ce gestul similar al conducerii de la Kiev și la câteva ore de la înaintarea cererii de aderare de către guvernul georgian.

Determinarea autorităților de la Chișinău a creat mult entuziasm și așteptări ridicate în jurul majorității populației din Republica Moldova, ce susține demersurile de integrare europeană. Totuși, Republica Moldova are de parcurs câteva etape importante până la atingerea obiectivului de aderare la Uniunea Europeană, inclusiv obținerea statului de țară candidat la Uniunea Europeană și începerea negocierilor de aderare. Experiența țărilor Balcanilor de Vest, aflate actualmente la o fază intermediară în procesul de aderare la UE, ne poate ajuta să înțelegem mai bine toate subtilitățile acestui proces și poate oferi mai multe lecții utile Republicii Moldova.

Într-un nou episod al podcastului „Noi și Europa”, ne-am propus să trasăm mai multe paralele între rezultatele obținute de către țările Balcanilor de Vest și Republica Moldova pe dimensiunea integrării europene și să punctăm principalele componente ale mecanismului de aderare la Uniunea Europeană. Invitata noastră este Miruna Troncotă, cercetătoare și lector universitar în cadrul Departamentului de Relații Internaționale și Studii Europene al SNSPA din București.

*****

Doamna Troncotă, dumneavoastră ați analizat pe parcursul mai multor ani procesul de integrare europeană al țărilor din Balcanii de Vest. Pornind de la experiența Balcanilor de Vest, cât de oportună credeți că este în acest moment această cerere depusă de Republica Moldova în anul 2022, în actualul context de securitate, această cerere de aderare la Uniunea Europeană?

Nu este deloc surprinzătoare pentru cei care urmăresc fenomenul. Sigur este o cerere așa cum ați zis și foarte simbolică, și foarte geopolitică, pentru că este un răspuns la niște acțiuni extreme. Este vorba de o agresiune, de încălcarea suveranității chiar statului vecin al Republicii Moldova, de către Rusia, o țară care are trupe militare cantonate în Republica Moldova, și practic toate aceste elemente pe de o parte fac previzibilă și așteptată această dorință a Republicii Moldova de a fi luată în considerare ca și stat candidat.

Trebuie menționat că Republica Moldova și-a exprimat această dorință. România de altfel când s-a lansat Parteneriatul Estic în 2009, a pledat foarte mult pentru includerea Republicii Moldova alături de Balcanii de Vest. Sigur, la acea vreme era o idee diplomatică greu de realizat, având în vedere că abia se lansa Parteneriatul Estic, dar iată că la 10, la peste 10 ani de la lansarea Parteneriatului Estic, s-a format un grup, s-a coalizat un grup al celor trei state, Georgia, Ucraina și Republica Moldova, care au semnat Acordul de Asociere cu Uniunea Europeană și care și-au exprimat interesul de a vrea mai mult. Ce înseamnă mai mult? Exact ceea ce nu le oferea Parteneriatul Estic. Parteneriatul Estic a fost gândit de cele două state care l-au propus inițial, Polonia și Suedia, ca o formă de colaborare și de apropiere economică și politică, dar care nu includea ideea unei viitoare aderări. Acest lucru sigur a fost speculat foarte mult, dacă cumva tocmai era pentru a liniști Moscova, sau mai degrabă a fost și o măsură pragmatică, pentru că totuși începerea procesului de aderare la Uniunea Europeană este una foarte tehnică, foarte complexă și practic statele din zonă în acea perioadă nu ar fi fost pregătite pentru așa ceva, deci ar fi fost o forțare foarte mare. Însă la la aproape 13 ani de la acel moment, situația e totuși diferită, mai ales în cazul acestui context geopolitic foarte tensionat, cum ați menționat. Prin urmare, gestul este unul simbolic, geopolitic, cu un mesaj puternic, dar pe care toată lumea îl știa. Mai ales după schimbarea guvernului de la Chișinău, sub conducerea Maiei Sandu și a doamnei Gavriliță, dorința Republicii Moldova de a avea un viitor european, sigur de NATO nu poate fi vorba, decât la nivel doar de cooperare, este una cunoscută de toată lumea. Iată că acum este și confirmată, este negru pe alb confirmată în urma acestei cereri de aderare.

Ce șanse reale și palpabile are acest demers, cum ați spus și dumneavoastră, cu o puternică încărcătură politică sau geopolitică ar fi mai corect probabil să folosim în acest context?

Șansele dacă este să ne uităm la exemplul și la cum a decurs procesul Balcanilor de Vest, sunt unele mixte, asta pentru că procesul de extindere al Uniunii Europene se află de mai bine de câțiva ani într-o criză profundă. Asta pe de o parte pentru că guvernele statelor candidate, mai ales cele avansate, Serbia și Muntenegru, au trecut printr-o perioadă de stagnare, deci deși sunt în proces de negociere, deși își doresc foarte mult să devină membre, cu toate acestea îndeplinirea tuturor pașilor prevăzuți de Comisia Europeană în acest proces, nu a fost dusă la bun sfârșit și a stagnat, ceea ce desigur din partea Uniunii Europene nu a fost un semnal bun. Dar dacă îți dorești acest proces te aștepți ca politicienii să fie cu totul implicați. Mai mult decât atât, deci asta pe de o parte care a fost problema statelor din Balcani, pe de altă parte înăuntrul Uniunii Europene am avut o serie de crize interne, chiar și unele geopolitice, cu anumite state membre care, mai vocali după Brexit, deci după 2016, au început să se opună unei viitoare extinderi. Vorbim aici de Franța, Olanda, Danemarca, prin statele cele mai vizibile și mai vocale. Motivele sunt multiple, dar practic procesul extinderii europene, așa cum am zis, era deja într-o gravă criză internă, atât a Uniunii Europene cât și a statelor din Balcanii de Vest.

Adăugarea unor două, poate chiar trei noi state în același calup, dacă ar fi să considerăm sigur și includerea Georgiei printre statele Parteneriatului Estic, care și-ar dori asta, în aceste condiții, sigur, excepționale, nu poate fi tratată ca la carte. Adică nu putem să mai discutăm de perioada dinainte de 24 februarie 2022,  acel moment, momentul începerii războiului și a agresiunii Rusiei în Ucraina, schimbă complet datele problemei, nu mai putem să folosim aceste argumente. Dacă îmi puneați această întrebare înainte de 24 februarie, mai ales în contextul celui mai recent summit al Parteneriatului Estic care a fost chiar pe 14 decembrie anul trecut, aș fi spus că da, cele trei state și-au dorit mai mult, și au dorit să fie disociate de celelalte trei din pachetul Parteneriatului Estic, de Belarus, Azerbaidjan și Armenia, și un pas, o solicitare de a fi considerate state candidate ar fi venit firesc din perspectiva lor, însă ar fi fost un proces complet greu de crezut și deloc fezabil din perspectiva Uniunii Europene. Acum însă nu aș putea să mai spun același lucru. Președinta Comisiei Europene a dat sigur niște semnale pe lângă tot sprijinul oferit Ucrainei și Republicii Moldova în aceste momente, că aceste cereri vor fi luate foarte serios în considerare.

Ce ar mai trebui menționat este că, sigur, procesul este unul complex, după cum bine știm Uniunea Europeană este o organizație sui generis, deci nu mai există o altă formă de organizare similară. Asta înseamnă că avem atât o reprezentare supranațională, reprezentat de Comisia Europeană, dar avem și voința celor 27 state membre, care mai ales în ceea ce înseamnă politică de extindere și politică extern,ă sunt suverane și totul se decide în Consiliul European. Prin urmare, procesul de începere a negocierilor de acceptare a unui stat candidat trebuie să treacă prin toate aceste foruri, atât poate să fie să zicem așa un accept al Comisiei Europene care să spună, da, dorim să facem asta, însă toate cele 27 state membre trebuie să voteze în unanimitate și apoi urmează și Parlamentul European, care are un rol foarte important de asemenea în politica de extindere. Unde, iarăși avem grupări politice ideologice transnaționale din Uniunea Europeană.

Deci  n-aș vrea să vă plictisesc acum cu detaliile tehnice, dar procesul în sine este unul complex și nu se poate realiza de pe o zi pe alta. Aș spune eu nici măcar în această situație excepțională a conflictului. Mai mult decât niște mesaje de încurajare din partea instituțiilor europene, cred că în acest moment nu ne putem aștepta la o schimbare majoră, chiar și dacă este vorba de o decizie strict geopolitică. Felul în care este construit procesul de aderare la Uniunea Europeană în baza Tratatului de la Lisabona din 2009, face aceste etape imposibil de sărit. Deci prin aceste etape prin care au trecut și statele din Balcani vor trebui să treacă și viitoarele state candidate.

Așadar, revenind la statele din Balcani, prin care am vrea să facem astăzi o paralelă cu Republica Moldova,  acceptarea cererilor de aderare de către Uniunea Europeană în cazul țărilor din Balcanii de Vest a avut o durată diferită. Și iată din lecțiile acestor state, care au probleme atât interne, dar și cumva se ciocnesc încă de o reticență din partea unor state din Uniunea Europeană, care credeți că este rețeta succesului pe care ar trebui să o însușească Republica Moldova în calitate de stat candidat și de ce impedimente ar trebui să se ferească, judecând după experiența Balcanilor de Vest?

O întrebare foarte bună, deși sigur, dacă să facem comparații, înseamnă că ar trebui să și forțăm puțin lucrurile. Totuși, statele post-sovietice vin la pachet cu propriile sale probleme, în timp ce statele post-iugoslave foarte mult afectate și de războiul din anii 90 de destrămare a Iugoslaviei, vin și ele la pachet cu alte probleme.

Însă avem și niște elemente comune. Eu sunt specializată în situația din Bosnia, Herțegovina și Kosovo, statele care se află în cea mai complicată situație din fosta Iugoslavie, și din acest punct de vedere, ce putem învăța de la niște state care nu au granițe recunoscute, deci care au suveranitatea teritoriala provocată sau pusă sub semnul întrebării de anumite proiecte secesioniste? În toate cele 3 state despre care am vorbit, Ucraina, Republica Moldova și Georgia, deloc întâmplător desigur, Federația Rusă, de când a început campania agresivă, întâi în Georgia și apoi în Ucraina, a avut probabil exact acest obiectiv: stârnirea unor nemulțumiri cu o bază etnică dar și foarte mult construită artificial, cu unicul scop de a crea destabilizare și această destabilizare mai înseamnă și neîndeplinirea unor criterii de la Copenhaga, în baza cărora un stat este acceptat de către NATO sau UE, și anume criteriul de integritate teritorială. În limba engleză se numește good neighbourly relations, deci relații bune cu vecinii și granițe recunoscute. Din păcate, nici Ucraina, nici Georgia, nici Republica Moldova, nu îndeplinesc această condiție fundamentală. La fel cum o fac și anumite state din Balcanii de Vest și Serbia, probabil, deși este cea mai avansată în negocierea cu UE a procesului de aderare, nu are această condiție respectată, știm bine, datorită problemei Kosovo. Din acest punct de vedere, realitatea este așa: dacă UE va considera legitim ca în acest moment să facă o excepție de la aceste condiții și să schimbe regula de negociere și de oferire a statutului de candidat, asta va însemna pentru Uniunea Europeană un pas revoluționar și va însemna schimbarea regulilor jocului. Conform regulilor în vigoare în acest moment, statele care nu au granițe recunoscute, nu pot dobândi statutul de candidat, nu pot negocia, nu pot fi luate în considerare, pentru că nu îndeplinesc criteriile de la Copenhaga. Ca să se facă o excepție, Uniunea Eeuropeană trebuie să schimbe tratatul de aderare și să schimbe regula de oferire a acestui statut, ceea ce geopolitic cred că poate fi justificat, dar iarăși va trebui să ne uităm atât la voința politică a Comisiei Europene, cât și la voința politică a tuturor celor 27 state membre.

Doamna Troncotă, în cazul în care iată Rusia continuă să-și manifeste tendințele de expansiune, de exemplu în Europa de Est și își întărește aceste influențe, sub diferite forme, în Balcanii de Vest, ce resurse și ce pârghii ar putea să folosească UE în a combate această influență rusă?

Uniunea Europeană face deja în acest sens de mai mulți ani foarte multe. Dincolo de campaniile de, să zicem așa, denunțarea dezinformării și toate mesajele pe care Uniunea Europeană le centralizează și le demontează ca fiind mituri nefondate bazate de fake news, există site-ul EU disinfo care folosește exemple din presă, din presa de zi cu zi din aceste zone. Deci dincolo de aceste acțiuni concrete, sigur Uniunea Europeană merge pe modelul său economic de cooperare pe care îl știe cel mai bine. Dacă așa am reușit să avem pace între state care s-au luptat de-a lungul istoriei foarte mult și așa a fost creată pacea europeană, 77 de ani fără război în Europa, a venit din modelul acesta de cooperare economică. Deci Uniunea Europeană are scheme de finanțare specifice atât pentru Balcanii de Vest, cât și pentru Parteneriatul Estic și a folosit aceste posibilități de finanțare dedicate atât societății civile, deci a ajunge exact la oamenii obișnuiți la cetățeni, cât și între instituții și promovând și cooperarea regională. Ideea a fost și de a ajuta aceste țări să coopereze între ele pentru a primi finanțări europene. Dincolo de partea asta de bani, care într-adevăr, noi uneori o considerăm așa a de pus sub preș, dar ea nu este. Dacă te uiți la cifre sigur Uniunea Europeană este cel mai mare donator instituțional atât cu statele sale membre la nivel bilateral, dar și împreună cu instituțiile europene plus statele membre, în timp ce Rusia, China, sigur alte state care declară de dimineața până seara interesul geostrategic în aceste țări, au investiții foarte mici. Ele au fost în creștere în ultimii ani, dar comparativ cu fondurile de la Uniunea Europeană sunt nesemnificative.

Și aici iarăși intrăm în zona fake news-urilor. Cetățenii obișnuiți nu cunosc despre aceste fonduri și ajutor real pe care Uniunea Europeană îl oferă de câteva decenii, în schimb consideră că Rusia este foarte prezentă. Dar nu este prezentă cu investiții, ceea ce naționaliștilor locali ar trebui să le atragă într-un fel atenția. Mai mult decât atât, sigur Uniunea Europeană este și un fel de garant simbolic al respectării democrației, al respectării drepturilor omului, atât în statele sale membre, cât și în vecinătatea sa. De aceea a și conceput și Parteneriatul Estic, și politica de extindere, și politica de vecinătate în general, ca o formă a Uniunii Europene de a se angaja activ în a respecta și a promova toate aceste principii. Și iată că într-o situație de gravă încălcare a drepturilor omului, și de o situație de conflict armat, Uniunea Europeană, atât prin sprijinul bănesc de la fața locului, cât și prin alte mecanisme la care a accesat la nivel internațional, ajută direct statele aflate în acest moment în dificultate. Eu nu cred că toate aceste elemente sunt de pus sub preș sau sunt ușor de spus că Uniunea Europeană nu face nimic. Uniunea Europeană nu este o alianță militară, deci sub nicio formă nu putem discuta de trimiterea unor trupe, însă Uniunea Europeană este o alianță economică și politică, și o entitate care duce la respectarea drepturilor omului, ceea ce în aceste momente cred eu că este crucial.

Este adevărat și, doamna Troncotă, o să vă rog să ne oprim aici la acest aspect de oferire de sprijin pentru dezvoltare atât din punct de vedere tehnic și al experților, cât din punct de vedere financiar, ceea ce este foarte important. Deci noi înțelegem că odată ce o țară obține acest statut de țară candidat, ea obține acces și la mai multe fonduri europene, fonduri pentru dezvoltare, pentru aliniere la niște reguli și la niște standarde europene. Aș vrea să ne povestiți un pic cum s-au schimbat aceste țări din Balcanii de Vest grație banilor oferiți de Uniunea Europeană, și, în special, banilor oferiți după ce aceste state au obținut o perspectivă europeană clară?

Deci, dacă ne referim la statutul de candidat și de negociere, trebuie să ne referim și să ne limităm doar la Serbia și Muntenegru. Aici într-adevăr lucrurile sunt delicate, pentru că economiile celor două state sunt foarte mult legate și de Moscova, au investiții mai mari din partea Federației Ruse decât alte state, dar încă o dată, mult mai mici decât cele ale Uniunii Europene. Cu toate acestea, pachetul și programele din care aceste state fac parte, inclusiv aș putea da exemplul programului Erasmus care se referă la susținerea mobilității studenților și profesorilor în toate statele membre ale Uniunii Europene unde sunt incluse și statele din Parteneriatul Estic, deci iată Uniunea Europeană deschide numeroase posibilități și acestor state chiar dacă nu sunt state candidate.

Dar revenind, uitându-ne strict la exemplul Serbiei, aș vrea să discut. Deci Serbia și-a depus candidatura în 2009, ca să avem așa un calendar de la depunerea candidaturii, dar și de la exact această intenție, exact care și Republica Moldova a exprimat-o săptămâna trecută. Concret și-a început și a fost recunoscută ca stat candidat în 2012. De ce peste trei ani de zile? Pentru că vă spuneam, aceste mecanisme interioare ale Uniunii Europene au trebuit să fie puse în mișcare și atât au durat. Deci după 2013 a mai durat încă un an până când practic au început oficial negocierile. Deci Serbia este în acest proces din 2014. Rezultatele, ne e greu să le comparăm cu ceva. Nu putem să le comparăm cu situația României, Bulgariei, și acelor state anterioare din centrul și sud-estul Europei, pentru că iarăși vorbim de altă dimensiune a statelor, alt proces de negociere. Trebuie să subliniem că procesul de negociere a capitolelor, cele 35 de capitole din acquis, a devenit odată cu începerea negocierilor cu Serbia și Muntenegru, mult mai complex și mai dificil. Ceea ce statelor din Balcani li se pare cumva nedrept. Adică noi suntem mai loviți, dar și economiile noastre sunt mai slăbite decât erau ale Ungariei și României când au început negocierile, și cu toate acestea când negociați cu noi ne cereți mai mult decât ați cerut lor. Și această cumva nedreptate este folosită adesea de statele din Balcani și ca să justifice stagnarea, și să spună, păi nu reușim, nu putem, pentru că. Rezultatele Serbiei nu sunt excepționale, deci eu nu aș da neapărat ca un exemplu.

Sigur, evoluții în anumite sectoare specifice au fost, însă negocierile în noua metodologie încep de la capitolul anticorupție și stat de drept, pentru că Uniunea Europeană a considerat că asta e domeniul critic unde trebuie întâi să se rezolve lucrurile și după ce sunt îndeplinite toate criteriile la capitolul stat de drept și anticorupție, se începe cu celălalt. Din păcate Muntenegru și Serbia, Muntenegru puțin mai avansat, dar Serbia nu are niște progrese majore în acest sens, nu are o lustrație, nu are criminali de război predați să zicem așa tribunalului internațional. Prin urmare, toate capitolele au mers mai lent, la fel cum și nici economia Serbiei nu a avut niște rezultate extraordinare. Dar în ce măsură putem să dăm vina pe Uniunea Europeană pentru aceste rezultate? E un subiect complex.

Cum stau țările din Balcani la capitolul justiție și reformă în justiție?

În cazul Balcanilor de Vest, așa cum ziceam, am urmărit și chiar am doctoranzi care cercetează acest subiect, care au fost principalele elemente identificate de Comisia Europeană în raportul de progres. Raportul de progres e un fel de evaluare pe care Comisia Europeană o face pe toate principalele criterii de la Copenhaga în toate statele candidate și uitându-ne la Serbia, Muntenegru, dar și Albania și Macedonia de Nord, progresele în domeniul statului de drept și al anticorupției nu numai că nu sunt, dar  în cadrul anumitor state avem chiar regres. Ceea ce e cumva o noutate negativă pentru Uniunea Europeană, pentru că iarăși așteptarea Uniunii Europene este ca aceste state să își dorească foarte mult integrarea și să facă eforturi în acest sens.

Ori dacă ne uităm la Serbia, de exemplu, ea a fost evaluată ca fiind o, să zicem așa, democrație cu accente autoritare. Deci a scăzut de la ratingul de a fi considerată un regim democratic în ultimii doi ani, în evaluările Nations in Transit ale Freedom House, asta printre altele. Iar dacă ne uităm la Transparency International, raportul pe care îl publică an de an privind percepția asupra corupției, și acolo vedem în cazul Serbiei și al Albaniei mai ales o scădere în ultimii zece ani. Deci situația nu s-a îmbunătățit, ci chiar în anumite cazuri s-a înrăutățit. Iar acest lucru practic ar trebui cumva să ne îngrijoreze sau să ne atragă atenția, pentru că oricât de mult poate există voință politică, e nevoie și de alte ingrediente. În unele state nu există nici voință politică și nu există nici instrumentele necesare.

Aici am putea să menționăm aportul pe care România îl poate aduce pentru că este recunoscut faptul că Direcția Națională Anticorupție (DNA) este o instituție port drapel ca să spunem așa în lupta împotriva corupției dată ca exemplu în statele care își doresc să devină membre. România a ajutat în acest sens prin colaborare între Ministerul Justiției și ministerele de resort din Serbia și Muntenegru fix pe subiectul anticorupție și cu siguranță ar putea face ceva similar și ar putea aduce contribuția foarte clar și în cazul Republicii Moldova.

Este adevărat și îmi amintesc cu doi ani în urmă cred, cetățenii aveau și ei aceste slogane anticorupție și cereau DNA-ului să treacă Prutul ca să ne ajute să combatem și noi această problemă a corupției, adică nu era doar ceva ce s-ar fi înțeles cumva la nivel oficial sau de autorități, dar ajunsese o chestie atât de populară printre cetățeni încât era clar că e o modalitate de a stârpi corupția practic și asta ne-ar fi ajutat să facem și reforme în reforme în justiție.

Da, pentru că anticorupția este un domeniu transversal, trebuie să înțelegem, practic se referă la un fenomen care afectează toate domeniile. Multe din statele despre care noi vorbim de partea cealaltă a fostei Cortine de Fier au fost afectate nu doar pentru că erau într-o economie de tip comunist, în fine, centralizată și așa mai departe, dar și pentru că atât în perioada comunistă, cât și în perioada tranziției, fenomenul capturii statului de către câteva grupuri corupte, care practic au furat din banul public, au dus la economiile extrem de slăbite și la situația actuală foarte dificilă din punct de vedere economic. Deci corupția e strict legată de performanța economică a acestor state, de aceea e bine să-l vedem ca un fenomen foarte amplu și important. Dacă reușești să combați corupția în mod sistematic, adică să bagi la pușcărie uneori chiar persoane cheie din anumite structuri instituționale care gestionează practici corupte, ajuți evoluția întregii societăți. Cam asta e perspectiva Uniunii Europene și de aceea consideră că statul de drept este fundamental în integrarea europeană. De îndată ce rezolvi această problemă, sigur rămân problemele economice, dar măcar scapi de acest furt și de fraudare a banului public.

Rămânând încă la statele din Balcanii de Vest, care așteaptă cumva să ajungă în Uniunea Europeană și au o cale de reformare încă, aș vrea să vă întreb dacă din punctul dumneavoastră de vedere este corectă această abordare a Bruxelles-ului de a lua aceste state să zicem la pachet?

Într-adevăr, e un subiect controversat și e un subiect destul de complex. Având în vedere că vorbim totuși de state relativ mici, comparându-le ca mărime și ca număr al populației, luarea lor la pachet are și o logică să zicem așa geostrategică de care vă spuneam. Croația a fost singura excepție, Croația a fost singurul stat care de unul singur a intrat și cred că a fost și ultima excepție pe care Uniunea Europeană a mai fost dispusă să o facă, tocmai pentru că discutăm despre a convinge toate cele 27 de state membre și cele 27 de parlamente ale statelor membre prin care să treacă această decizie, că reformele sunt îndeplinite și așa mai departe.

Uitați-vă acum la situația Albaniei și a Macedoniei de Nord. Macedoniei de Nord i se pare extrem de nedrept faptul că de exemplu în cazul Franței, Franța fiind nemulțumită de rețelele de criminalitate transfrontalieră din Albania și veto-ul Franței fiind îndreptat în principal asupra Albaniei, dar a afectat și Macedonia de Nord, la fel cum în cazul Bulgariei care a votat împotriva Macedoniei de Nord, a afectat și Albania. Sunt tot felul de situații în care aceste state nu și-ar dori să fie puse la pachet, dar geostrategic pentru Uniunea Europeană este cumva mai firesc ca ele să fie puse împreună, pentru că dacă un stat stă mai bine la ceva și stă mai puțin bine la altceva, puse împreună reușesc totuși să creeze un tot și o explicație geostrategică mai ușor de vândut statelor membre. Și la asta trebuie să ne gândim, statele membre atunci când decid în Consiliul European, trebuie să aibă o viziune de ansamblu și acest principiu regional, al faptului că statele nu sunt de unele singure, ci puse împreună au o valoare adăugată mult mai mare, funcționează mai bine. Cel puțin așa a fost demonstrat până acum. Ca și în cazul României cu Bulgaria, punerea lor împreună, deși cele două state au probleme diferite, dar a avut un efect și Uniunea Europeană și a creat așa un fel de mecanism care pare să funcționeze.

Vorbind despre acel exemplu pozitiv al Croației, ce lecții putem prelua noi, cei de la Chișinău, din experiența pozitivă și rapidă a Croației de a deveni stat membru al Uniunii Europene?

Sunt o serie de exemple, dar iată din păcate și Croația e un exemplu ambivalent, pentru că după ce a devenit membru, așa cum ați zis procesul de integrare a continuat, și în anumite situații nu a dat foarte mult roade. Legat de multe capitole, Croația a regresat într-un fel față de 2013 sau acum este la coada clasamentului, este unul din statele cu probleme economice majore din Uniunea Europeană. Sigur acest element ține de mai multe lucruri, nu doar de felul în care ei au implementat reformele. Revenind, eu aș da într-un fel ca exemplu deschiderea Croației de a-și rezolva problemele bilaterale cu Serbia. Vorbim aici de două state care au fost direct în război, în perioada destrămării Iugoslaviei, practic au comis genocid către populația celuilalt stat,  unul față de celălalt, și care și-au protejat criminalii de război. Croația a trebuit să facă un pas decisiv în acest sens pentru a fi acceptată în Uniunea Europeană și a trebuit să își rezolve aceste probleme, deși ele încă mai rămân undeva acolo, dar a fost un pas major pentru un stat ca și Croația și același lucru se așteaptă de altfel acum și de la Serbia. În acest sens, sigur și în cazul Republicii Moldova, care are o serie de populații mixte etnic și zone mixte etnic, va avea provocări similare, deci va trebui să demonstreze respectarea drepturilor minorităților pe teritoriul său și a capacității de a-și gestiona sigur teritoriul. Asta mă duce din nou cu gândul la situația din Transnistria ,care într-o formă sau alta va trebui rezolvată înainte de a se face pașii următori. Înainte de a deveni un stat candidat al Uniunii Europene, Moldova într-o formă sau alta, va trebui să discute foarte serios și asumat despre situația din Transnistria.

Adică, practic, acum este perioada când ar trebui să discutăm ce se va întâmpla cu regiunea transnistreană?

Exact, aceste lucruri s-au încercat în ultimii ani. Nu putem să spunem că nu recunoaștem că a fost un proces de mediere, a fost formatul 5+2, au fost încercări de mai multe tipuri care nu au reușit și o re-energizare a acestui proces și o tranșare a lui ar trebui făcută.

*****

Ați ascultat podcastul Noi și Europa, un produs al Institutului pentru Politici și Reforme Europene, dezvoltat în parteneriat cu Radio Chișinău, Zugo, și Fundația Konrad Adenauer. Ne găsiți pe platformele de podcast și în emisie la radio. Eu sunt Cristina Popușoi și vă dau întâlnire data viitoare, ca să discutăm împreună despre realitățile europene.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Arena Națională
Meteo Chișinău
3,85
Cer acoperit de nori
Umiditate:98 %
Vint:1,54 m/s
Mon
3
Tue
5
Wed
1
Thu
1
Fri
2
Arhivă Radio Chișinău