Noi reguli pentru călătoriile cu feribotul în Grecia

  • 05 Iulie 2021 16:07
Noi reguli pentru călătoriile cu feribotul în Grecia

Noi reguli împotriva răspândirii epidemiei de coronavirus se aplică începând de luni pentru călătoriile cu feribotul în Grecia. Astfel, persoanele care circulă cu acest mijloc de transport vor trebui fie să facă dovada vaccinării ori a trecerii prin boală, fie să prezinte rezultatul negativ al unui test Covid, scrie digi24.ro.

Conform sursei citate pentru a mai putea să călătorească cu feribotul, turiștii vor trebui să prezinte cel puțin un test rapid antigen cu rezultat negativ, efectuat cu cel mult 48 de ore înainte de începerea călătoriei.

De asemenea este valabil și un test PCR efectuat cel mult cu 72 de ore înaintea îmbarcării ori dovada unei vaccinări complete sau pe cea a recuperării după o infecție.

Aceste măsuri au fost introduse din cauza creșterii numărului de contaminări cu coronavirus în Grecia.

Autoritățile sanitare elene au raportat peste 700 de noi cazuri de infecții în 24 de ore în ultimele zile, în creștere comparativ cu între 200 și 400 pe zi în săptămâna dinainte, potrivit Agerpres.

Guvernul grec este în special preocupat în legătură cu răspândirea variantei Delta a coronavirusului, mult mai contagioasă, care a fost detectată în Creta, printre alte locuri.

Grecia a ridicat majoritatea restricțiilor împotriva COVID-19 în ultimele săptămâni, încurajată de scăderea numărului de contaminări.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Radiojurnalul de noapte București
Meteo Chișinău
19,24
Cer senin
Umiditate:48 %
Vint:3,09 m/s
Wed
18
Thu
19
Fri
21
Sat
19
Sun
19
Arhivă Radio Chișinău