Noi reguli anunțate de UEFA, pentru jucătorii care vor schimba cluburile în timpul sezonului
-
28 Martie 2018 10:13
Jucătorii care vor schimba cluburile în timpul sezonului vor putea evolua pentru ambele echipe în aceeași ediție din Liga Campionilor, conform noilor reguli anunțate marți de Uniunea europeană de fotbal, informează Reuters.
Forul fotbalistic continental a precizat, totodată, că le va permite echipelor să efectueze a patra schimbare în timpul reprizelor de prelungiri, cu ocazia fazelor eliminatorii din Liga Campionilor și Europa League.
Grație noilor reguli, care vor intra în vigoare din sezonul viitor, un fotbalist care va evolua pentru o echipă în faza grupelor Champions League, iar apoi se va transfera în luna ianuarie, va putea evolua pentru nouă său club în faza eliminatorie a acestei competiții.
Aceeași regulă se va aplica și în Europa League, precizează UEFA.
Conform regulamentului actual, o echipă calificată în faza eliminatorie din Liga Campionilor și Europa League este autorizată să înscrie trei jucători noi, între care unul singur care a reprezentat un alt club în grupele Europa League, dar niciunul care a evoluat pentru o altă formație în grupele Champions League.
Noile regulamente aprobate de UEFA permit ca "un club să poată înregistra trei joi jucători eligibili, fără nicio restricție", potrivit forului continental.
Sursa: RRA