Noi oportunități în comerțul dintre Moldova, Ucraina și UE

  • 01 Decembrie 2021 13:02
Noi oportunități în comerțul dintre Moldova, Ucraina și UE

În cadrul de reglementare a comerțului dintre Republica Moldova și Ucraina vor interveni unele modificări care vor crea noi oportunități în comerțul bilateral dintre cele două țări, dar și între Moldova și Uniunea Europeană.

Comisia economie, buget și finanțe a aprobat, în ședința de astăzi, raportul la proiectul de lege pentru ratificarea Protocolului cu privire la amendarea Acordului privind comerțul liber dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei.

Scopul amendării constă în adaptarea la prevederile Convenției regionale cu privire la regulile de origine preferențiale pan-euro-mediteraneene (PEM). Amendamentul prevăzut permite părților să utilizeze în comerțul bilateral moldo-ucrainean atât regulile de origine identice, existente în cadrul CSI, cât și prevederile Convenției PEM.

În practică, producătorii autohtoni vor putea importa materii prime și componente originare din Ucraina, ulterior prelucrându-le în Republica Moldova, și exporta produsul final în statele membre UE sau în Ucraina, în regim preferențial.

Amendamentele propuse vor facilita investitorii și mediul de afaceri să valorifice la maxim ”cumularea diagonală” – regimurile preferențiale existente între Moldova, Ucraina și UE.

”Acesta este și scopul nostru – să încurajăm producătorii autohtoni  să exporte produsul final în UE la valoare adăugată înaltă”, a argumentat vicepreședintele Comisiei economie, buget și finanțe, Radu Marian.

Proiectul pentru ratificarea Protocolului cu privire la modificarea Acordului privind comerțul liber dintre Guvernul Republicii Moldova și Cabinetul de Miniștri al Ucrainei urmează a fi aprobat de deputați în cadrul ședinței plenare a Legislativului.

Convenția Pan-Euro-Mediteraneeană (PEM) este un acord multilateral care vizează stabilirea unor reguli comune de origine privind schimburile de mărfuri între Uniunea Europeană și țările vecine ale UE din regiunea pan-euro-mediteraneeană.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Agenda globală
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:53 %
Vint:2,57 m/s
Fri
14
Sat
14
Sun
15
Mon
16
Tue
16
Arhivă Radio Chișinău