Noi norme UE privind conținutul digital și vânzarea de ''bunuri inteligente'' au intrat în vigoare la 1 ianuarie

  • 03 Ianuarie 2022 20:00
Noi norme UE privind conținutul digital și vânzarea de ''bunuri inteligente'' au intrat în vigoare la 1 ianuarie

Consumatorilor și agenților economici le va fi mai ușor să cumpere și să vândă conținut digital, servicii și bunuri digitale și "bunuri inteligente" din și în întreaga Uniune Europeană (UE) odată cu intrarea în vigoare, la 1 ianuarie, a noilor norme privind conținutul digital și vânzarea de bunuri, informează un comunicat de presă al executivului comunitar, citat de Agerpres.

"2022 începe într-o notă extrem de pozitivă pentru consumatorii și întreprinderile din UE. În cazul unor probleme sau defecte legate de conținutul digital, de serviciile digitale sau de produsele inteligente, consumatorii din UE vor avea de acum aceleași drepturi ca în cazul oricăror alte bunuri, indiferent de locul din UE din care au cumpărat bunurile și serviciile respective. Normele noastre armonizate consolidează drepturile consumatorilor și, mai mult, vor încuraja companiile să își vândă bunurile și serviciile în întreaga UE, oferind securitate juridică, ceea ce îi va ajuta pe consumatori în milioane de tranzacții zilnice", a declarat comisarul pentru justiție, Didier Reynders.

Prin noile norme privind contractele digitale, consumatorii vor fi protejați atunci când conținutul digital (de exemplu, muzică sau software descărcate) și serviciile digitale sunt defectuoase. Aceștia vor avea dreptul legal la o soluție, de exemplu, o reducere de preț sau rezilierea contractului și rambursarea sumei plătite.

Directiva privind vânzarea de bunuri le va asigura consumatorilor același nivel de protecție în întreaga UE - și atunci când își fac cumpărăturile online și atunci când cumpără dintr-un magazin - și va acoperi toate bunurile, inclusiv bunurile cu componente digitale (de exemplu, un frigider inteligent). Noile norme mențin perioada minimă de garanție de doi ani de la data la care consumatorul primește bunul și prevăd o perioadă de un an pentru inversarea sarcinii probei în favoarea consumatorului. În practică, aceasta înseamnă că, în primul an, va fi datoria vânzătorului să dovedească faptul că bunul nu a fost defect încă de la început.

Majoritatea statelor membre au transpus integral atât Directiva privind conținutul digital, cât și Directiva privind vânzarea de bunuri. Comisia va monitoriza îndeaproape transpunerea în celelalte state membre. De fapt, sunt deja în desfășurare mai multe proceduri de constatare a neîndeplinirii obligațiilor împotriva statelor membre care nu au comunicat încă măsurile lor de transpunere.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Piese pe alese
Meteo Chișinău
15,24
Câțiva nori
Umiditate:72 %
Vint:5,14 m/s
Sun
14
Mon
16
Tue
17
Wed
18
Thu
19
Arhivă Radio Chișinău