Noi modificări la Codul contravențional și Codul penal ar urma să fie propuse spre dezbatere în plenul Parlamentului
-
21 Aprilie 2021 13:14
Codul contravențional și Codul penal ar urma să fie modificate. Noile prevederi țin de reducerea la maxim a prezenței cetățenilor în instanțe, fiind protejați în condițiile actuale de pandemie. Totodată, acestea se referă la modificările privind pedeapsa pentru încălcări și detenții. Comisia juridică, numiri și imunități a aprobat astăzi, un proiect pentru modificarea unor acte normative în acest sens.
Potrvit unui comunicat al Serviciului de presă al Legislativului, Codul contravențional va suporta modificările, precum: examinarea fără partea implicată a cauzelor ajunse în instanță. La fel, instanța de recurs, examinând cauzele în lipsa părților, se respectă drepturile acestora, astfel prin examinarea cauzelor în ordine de recurs sunt reduse la minim cheltuielile suportate cu privire la citarea celor vizați la proces, petrecerea ședinței, etc.
“Prin examinarea cauzelor în ordine de recurs în lipsa părților s-ar reduce substanțial și termenele de examinare a cauzelor, fiind respectat termenul rezonabil și excluderea completă a abuzurilor din partea participanților la proces”, se menționează în nota informativă.
Cu privire la completarea Codului penal, urmează includerea unui articol nou și anume reducerea cu o treime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu închisoare, cu muncă neremunerată în folosul comunității a inculpatului care a recunoscut săvârșirea faptelor indicate în rechizitoriu și a solicitat ca judecata să se facă pe baza probelor administrate în faza de urmărire penală. Se propune și reducerea cu o pătrime a limitelor de pedeapsă prevăzute de lege în cazul pedepsei cu amendă. Iar dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenția pe viață, se aplică pedeapsa închisorii de 30 de ani.
Proiectul a fost elaborat de deputatul Fracțiunii PSRM, Vasile Bolea, în colaborare cu Asociația Judecătorilor din Republica Moldova.
Documentul urmează a fi transmis spre dezbatere în plenul Parlamentului.