Noi modele de pașapoarte și documente de călătorie vor fi puse în circulație în Republica Moldova în 2026

  • 29 Aprilie 17:09
Noi modele de pașapoarte și documente de călătorie vor fi puse în circulație în Republica Moldova în 2026

Agenția Servicii Publice (ASP) anunță că, pe parcursul anului 2026, vor fi puse în circulație noi modele de pașapoarte și documente de călătorie. Decizia a fost aprobată în cadrul ședinței Guvernului.

Noile documente vor include pașapoarte pentru cetățenii Republicii Moldova, pașapoarte diplomatice și de serviciu, precum și acte de călătorie pentru apatrizi, refugiați și beneficiari de protecție umanitară.

Potrivit autorităților, documentele vor fi dotate cu elemente avansate de securitate, tehnologii biometrice actualizate și un design modern, aliniat standardelor internaționale. Acestea vor oferi și o protecție sporită a datelor cu caracter personal ale titularilor.

Implementarea noilor modele va contribui la consolidarea securității documentelor, reducerea riscurilor de falsificare și utilizare frauduloasă, precum și la facilitarea traversării frontierei, inclusiv prin utilizarea sistemelor automatizate de control. Totodată, autoritățile susțin că măsura va crește gradul de încredere internațională în actele emise de Republica Moldova.

Noile documente sunt elaborate în conformitate cu standardele europene și internaționale și reprezintă un pas important în procesul de aderare a țării la Uniunea Europeană.

Autoritățile precizează că documentele vor fi puse în circulație după îndeplinirea condițiilor tehnice necesare, dar nu mai târziu de 31 decembrie 2026. Pașapoartele aflate deja în uz vor rămâne valabile până la expirarea termenului înscris pe acestea.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
15,52
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:0,57 m/s
Thu
22
Fri
15
Sat
16
Sun
17
Mon
18
Arhivă Radio Chișinău