Noi metode de protecție a sistemelor informaționale

  • 12 Septembrie 2014 13:28
Noi metode de protecție a sistemelor informaționale

Aspirațiile actuale de digitizare a societății, precum și implementarea tehnologiilor informaționale simplifică mult realizarea unor acțiuni cotidiene.

Totodată, acestea implică necesitatea de asigurare a unui nivel înalt de securitate a datelor și sistemelor informaționale contra diverselor atacuri cibernetice.

Pentru moment, în pofida existenței cadrului normativ, fiecare operator de date are propria politică de securitate, care adesea nu răspunde unor exigențe simple. Astfel, există pericolul accesului neautorizat la sistemul de evidență a informațiilor confidențiale și al operațiunilor ilegale de prelucrare a acestora sau încălcării principiilor de confidențialitate a datelor, care eventual poate afecta interesul părților vizate de informațiile respective.

În acest context, la data de 10.09.2014 a avut loc conferința IT privind securitatea informațiilor cu genericul: „Eficiența protecției sistemelor informaționale publice și private - norma statului modern. Noi oportunități de afaceri”, organizată de Sintegra Group. Eveniment la care Î.S. „Fiscservinform” a fost invitată în calitate de participant. La conferință au vorbit speak-eri naționali și internaționali, abordând mai multe subiecte de importanță strategică în acest domeniu:

·         Securitate efectivă a informațiilor

·         Atacul global al marketingului

·         Intel Security: Conceptul Security Connected

·         Palo Alto Networks: Platforme de securitate informațională de generație nouă

·         Fluke: Cele mai noi tehnologii de securitate a rețelelor fără fir

·         Probleme actuale de protecție a infrastructurii unei rețele.

Adițional au fost oferite mai multe detalii privind produsele celor mai importanți producători mondiali în domeniul securității informaționale

Prezența întreprinderii noastre la evenimentul enunțat a avut ca scop informarea specialiștilor de profil din cadrul instituției privind tendințele din domeniu și stabilirea noilor metode de protecție și securizarea a datelor cu care operează Î.S. „Fiscservinform”.

„Condițiile digitale în care ne dezvoltăm ca structură IT impun perfecționarea permanentă și în primul rînd pe aspecte ce vizează securitatea informațională. Actualmente, în activitatea desfășurată ne ghidăm de Politică generală în domeniul de securitate a informației, Politica și angajamentul managementului în domeniul securității informației. Mai mult ca atât, am inițiat procesul de implementare a Sistemului de Management al Securității Informației (SMSI) conform standardului ISO 27001:2013. Respectiv, prin stabilirea noilor metode de fortificare suplimentară a activităților de asigurare a securității informaționale urmărim sporirea încrederii utilizatorilor în soluțiile dezvoltate de echipa noastră, consolidarea credibilității noastre în calitate de partener și, vorbind mai global, valorificarea potențialului economiei digitale în cele mai bune condiții de siguranță” - comentează Vitalie Coceban, Administratorul Î.S. „Fiscservinform”.

Informația este printre cele mai importante valori ale întreprinderii. Astfel securitatea informației și a tehnologiei este o responsabilitate împărtășită de tot personalul întreprinderii.

Sursa: http://fiscservinform.md/default.aspx?id=31

Tags

Alte Noutati

LIVE: Bună dimineața, România!
Meteo Chișinău
11,07
Cer senin
Umiditate:94 %
Vint:2,06 m/s
Tue
18
Wed
18
Thu
19
Fri
20
Sat
19
Arhivă Radio Chișinău