Noi informații despre atacatorii din Sri Lanka: Unul dintre ei a studiat în Marea Britanie și Australia
-
24 Aprilie 2019 17:16
Unul dintre atacatorii din Sri Lanka a studiat în Australia și Marea Britanie înainte să participe la atacurile cu bombă, a informat Ruwan Wijewardene, ministrul Apărării, transmite News.ro și digi24. Între timp, bilanțul victimelor a urcat la 359 de morți.
„Credem că unul dintre atacatorii sinucigași a studiat în Marea Britanie iar apoi a efectuat studii post-universitare în Austrialia pentru ca apoi să se întoarcă și stabilească în Sri Lanka”, a declarat Wijewardene, la o conferință de presă de miercuri.
Wijewardene a confirmat că mulți dintre atacatori aveau legături internaționale pentru că au locuit sau studiat în afară.
„Această grupare de atacatori sinucigași, mulți dintre ei fiind educați și provenind din clasa mijlocie, așa că sunt independenți financiar, reprezintă o îngrijorare. Unii dintre ei cred că au studiat în diferite țări, au diplome, diplome de drept, sunt oameni foarte educați”, a declarat el.
Purtătorul de cuvânt al poliției, Ruwan Gunasekara, a informat că alte 18 persoane au fost arestate, ducând astfel numărul total al celor reținuți la 58.
Premierul Ranil Wickremesinghe a avertizat însă că mai mulți suspecți, înarmați cu dispozitive explozive, se află încă în libertate. Până la nouă oameni implicați în atac ar putea fi în libertate, conform unor surse.
Wijewardene a informat că investigația continuă și că autoritățile se așteaptă să facă noi arestări în următoarele zile.
„Putem să spunem clar că în următoarele zile agențiile noastre de securitate vor avea situația sub control”, a adăugat el.
Premierul Ranil Wickremesinghe a declarat că ISIS ar putea fi implicată în atacuri. Gruparea teroristă a revendicat atacurile, însă nu a oferit dovezi privind o implicare directă.
Atacurile din Sri Lanka au vizat trei biserici și trei hoteluri de lux
Înmormântările victimelor continuă în toată țara. Miercuri, bilanțul victimelor a ajuns la 359 de morți.
Într-un discurs televizat marți, Sirisena a declarat că va restructura complet poliția și forțele de securitate în următoarele săptămâni.
„Oficialii de securitate care au primit informațiile privind atacurile de la o națiune străină nu mi le-au prezentat. Am decis să iau măsuri ferme împotriva acestor oficiali”, a declarat el.
Atacurile au avut ca țintă trei biserici, pline cu ocazia slujbei de Paște și trei hoteluri de lux din capitala Colombo.
ISIS a informat că a vizat „cetățeni ai alianței de militanți (coaliția anti-ISIS coordonată de SUA) și creștinii din Sri Lanka”, prin agenția sa Amaq.
Nu a oferit dovezi în acest sens însă au distribuit o imagine pe rețelele sociale a opt oameni despre care susține că ar fi orchestrat atacul.
Sursa: digi24.ro