Noaptea Europeană a Muzeelor | Mai multe acțiuni culturale sunt organizate în muzeele din R. Moldova

  • 14 Mai 2022 16:13
Noaptea Europeană a Muzeelor | Mai multe acțiuni culturale sunt organizate în muzeele din R. Moldova

Mai multe acțiuni culturale sunt organizate astăzi, 14 mai, în instituțiile muzeale din întreaga țară, cu ocazia Zilei Internaționale a Muzeelor și Nopții Europene a Muzeelor, ediția 2022, cu genericul „Forța Muzeelor”, informează MOLDPRES..

Potrivit sursei citate, Noaptea Europeană a Muzeelor este un eveniment care se află la cea de-a 18-a ediție, fiind inițiat de Ministerul Culturii din Franța, iar în prezent patronat de către UNESCO, Consiliul Europei si Consiliul International al Muzeelor (ICOM).

Astfel, sâmbătă, între orele 10:00 și 22:30, la Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală are loc lansarea cărții „Retorică vestimentară: cămașa cu altiță”, autor dr. Varvara Buzilă; Program folcloric susținut de interpretele Ioana Căpraru și Mariana Dumbrăveanu (12:00-13:30); Program muzical prezentat de Ansamblul „Moștenitorii”, conducător artistic Valeriu Chiper (14:10-15:10); Program artistic prezentat de elevii Școlii Muzicale „Eugen Doga” din Chișinău, director Ala Țurcan (15:20-16:20); Program muzical susținut de Ansamblul Etnofolcloric „Ștefan Vodă”, conducător artistic Tudor Ungureanu (17:00-18:00); Program artistic prezentat de elevii Școlii de Artă „Alexei Stârcea” din Chișinău, director Irina Bogataia, (Orchestra de fanfară; Ansamblul Etnofolcloric Crizantema) (18:10-19:00), ateliere de confecționare a fluierașului din lemn, a cămășii cu altiță, pandantivelor și podoabelor cu motive etno, reprelucrare a lemnelor,  de prelucrare tradițională a lemnului, Târgul Meșterilor Populari (10:00-18:00) ș.a.

În aceeași zi, la Muzeul Național de Artă al Moldovei, începând cu ora 17.00 până la 23.00, vor putea vizitate expozițiile permanente și temporare ale instituției. La 18.00 – 20.00, se vor desfășura ateliere de creație pentru copii, la 18.00 – 21.00 va avea loc realizarea desenelor decorative cu henna, la 20.00 – 21.30 - atelier de gravură pentru tineri și adulți, moderat de Ruslan Roșca, artist plastic, la 20.00 – 21.30 - Atelier de poezie ”La început a fost cuvântul”, moderat de Dumitru Crudu, poet și dramaturg, 20.00 – 21.30 Masterclass Autoportret cu Maestrul Mihai Țăruș ș.a. Tot aici vor avea loc recitaluri de muzică susținute de numeroase colective artistice și artiști profesioniști.

În același timp, Muzeul Național de Istorie a Moldovei, între orele 18:00-23:00, va oferi vizitatorilor un program special care include: 18.00-23.30 – Vizitarea gratuită a expozițiilor permanente și temporare ale muzeului; 18.00-23.30 – Amenajări speciale în expoziția permanentă a muzeului; 19.00-19.30 – „Dansuri pe marginea Timpului”. Spectacol coregrafic susținut de colectivul „Bravissimo” din cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Locație: sala nr. 6 (roșie); 19.30-20.00 – „Muzică pentru pace”. Recital de muzică corală susținut de Corul de tineret „Cantabile” al Academiei de Studii Economice din Moldova. Dirijor: Elena Marian; maestru de concert: Vitalie Mosiiciuc. Locație: Sala 12 (albastră); 20.00-20.30 – „Totul în Univers are ritm”. Spectacol coregrafic susținut de colectivul „Bravissimo” din cadrul Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice. Locație: sala nr. 8 (medievală); 20.30-21.00 – „Muzică pentru pace”. Recital de muzică corală susținut de Corul de tineret „Cantabile” al Academiei de Studii Economice din Moldova. Dirijor: Elena Marian; maestru de concert: Vitalie Mosiiciuc. Locație: sala nr. 12 (albastră) ș.a.

Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM) a instituit Ziua Internațională a Muzeelor în anul 1977, iar primul eveniment s-a desfășurat în 1997 la Berlin. Republica Moldova, începând cu anul 2005, serbează, alături de cele 47 de țări europene, Ziua Internațională a Muzeelor și Noaptea Europeană a Muzeelor, pe data de 18 mai. Anual ICOM propune câte o tematică deosebită pentru acest eveniment. În acest an, genericul Zilei Internaționale a Muzeelor este „Forța Muzeelor”, care încurajează valorificarea patrimoniului muzeal.

 
Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică
Meteo Chișinău
-5,76
Cer fragmentat
Umiditate:93 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău