Noaptea Europeană a Muzeelor: Expoziții, ateliere de creație, recitaluri și concerte
-
20 Mai 2016 18:54
Noaptea Europeană a Muzeelor va fi marcată sâmbătă, 21 mai, în Republica Moldova.
Expoziții, ateliere de creație, recitaluri și concerte, întâlniri cu oameni de cultură, sunt câteva din acțiunile culturale care vor fi găzduite de muzeele din Chișinău, până după miezul nopții.
Peste 3 mii de muzee din aproximativ 50 de țări marchează, începând cu anul 2005, Noaptea Europeană a Muzeelor. În Republica Moldova acest eveniment a ajuns la cea de-a treia ediție. Muzeul Național de Etnografie și Istorie Naturală a pregătit pentru vizitatori o expoziție de artă fotografică cu genericul ”Aventură în lumea fotografiei în secolul XIX-XX”, o altă expoziție de biciclete retro, recitaluri folclorice, urmate de concerte de muzică clasică, ușoară și jazz. Programul se va încheia la ora 2 dimineața.
Muzeul Național de Artă din Chișinău a pregătit pentru iubitorii de cultură o expoziție semnată de laureatul Marelui Premiu al Bienalei de Pictură OtgonbaIar Ershuu, din Germania, dar și un recital de muzică clasică.
La Muzeul Național de Istorie pe parcursul zile și până la 24.00, vor putea fi admirate o serie de expoziții printre care ”Comorile trecutului”, Moldova Sovietică-între mituri și Gulag”, dar și o expoziție inedită de motociclete vechi și noi. Pe holul de la etaj vor fi proiectate filme din cadrul Festivalului Cronograf, În curtea Muzeului vor avea loc concerte de muzică populară, de fanfară, clasică, pop și jazz.
Activități culturale vor fi organizate și la alte instituții muzeale din Chișinău dar și din țară. Ministrul Culturii, Monica Babuc.
Anul trecut de Ziua Internațională și Noaptea Europeană a Muzeelor, expozițiile și activitățile culturale organizate de instituțiile din Republica Moldova, au fost vizitate de peste 55 de mii de vizitatori unici. În Republica Moldova sunt înregistrate aproape 120 de muzee, naționale și locale.