Nivelul apelor din Nistru și Prut este în creștere. Nu există risc de inundații, afirmă „Apele Moldovei”

  • 17 Martie 2018 10:01
Nivelul apelor din Nistru și Prut este în creștere. Nu există risc de inundații, afirmă „Apele Moldovei”

În legătură cu avertizarea privind căderea precipitațiilor mixte puternice în perioada 18-20 martie, Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează creșterea locală a nivelului apei în râuri, formarea scurgerilor intensive pe pante cu risc de inundații locale, transmite IPN.

În ultima perioadă, la postul hidrologic Zaleșciki, aportul lacului de acumulare Dnestrovsk, s-a înregistrat nivelul maxim al apei, dar a început scăderea lui. În legătură cu mărirea deversării apei din lacul de acumulare Dnestrovsc până la 850 m3/s a avut loc creșterea nivelului apei pe sectorul de la satul Naslavcea, Ocnița, până la orașul Dubăsari, până la 0,6 m. Apa s-a scurs în limitele albiei minore.

În urma măririi deversării apei din lacul de acumulare Dubăsari până la 750 m3/s a avut loc creșterea nivelului apei pe sectorul de la orașul Dubăsari până la brațul Turunciuc, satul Cioburciu, Ștefan Vodă, până la 1,7 m. Apa s-a scurs în limitele albiei minore. În râul Prut, s-a înregistrat nivelul maxim al viiturii la postul hidrologic Șirăuți, aportul lacului de acumulare Costești-Stânca. Creșterea nivelului apei a constituit 2,35 m. La fel, apa s-a scurs în limitele albiei minore. În lacul de acumulare Costești-Stânca a crescut nivelul apei cu 0,5m.

Pentru perioada 17-19 martie, pe sectoarele menționate, atât de pe râul Nistru, cât și de pe râul Prut, se prognozează menținerea nivelurilor înalte ale apei. Agenții economici, în subordinea cărora se află lacurile de acumulare sunt avertizați să aibă grijă de starea barajelor.

Solicitat de IPN, vicedirectorul Agenției Apele Moldovei, Radu Stratuța, a declarat că la moment situația creată nu prezintă risc de inundații. Se înregistrează un debit mai mare al deversărilor, dar totul este sub control. Potrivit lui Radu Stratuța, acum partea ucraineană eliberează 900 m3/s, iar digurile moldovenești fac față și unui debit de deversare de până la 1000 m3/s. „Deja dacă este mai mult de 1000 m3/s, în dependență dacă sunt precipitații pe teritoriul Republicii Moldova, s-ar putea pe unele porțiuni să aibă loc inundații, dar nu ar afecta localități sau terenuri. ”, a declarat vicedirectorul Agenției Apele Moldovei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
-4,76
Cer senin
Umiditate:93 %
Vint:0,51 m/s
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Sat
3
Arhivă Radio Chișinău