Președintele Nicușor Dan a transmis luni un mesaj în care afirmă că NATO, Uniunea Europeană și guvernul britanic au confirmat, prin declarații oficiale, că Rusia a desfășurat acțiuni de dezinformare și manipulare, precum și agresiuni cibernetice în mai multe state europene, inclusiv în România, în contextul alegerilor din 2024. Confom șefului statului, autoritățile române trebuie să vină cu noi probe privind ceea ce s-a întâmplat în noiembrie anul trecut, pe măsură ce le descoperă.
„Îi îndemn pe cei care încă se îndoiesc de interferențele Rusiei în alegerile din noiembrie 2024 din România să citească comunicatele de mai jos”, a scris Nicușor Dan, în mesajul său publicat pe Facebook, în care face trimitere la documente oficiale publicate de NATO, Consiliul UE și guvernul britanic, transmite HotNews.
„Încercările de implicare a unor forțe statale străine în alegerile din țara noastră din lunile precedente au fost pentru prima oară condamnate în declarații oficiale ale NATO și ale Uniunii Europene. Încercările de implicare a unor forțe statale străine în alegerile din țara noastră din lunile precedente au fost pentru prima oară condamnate în declarații oficiale ale NATO și ale Uniunii Europene”, mai spune președintele.
„Evident, statul român trebuie să vină cu noi probe, pe măsură ce le descoperă, și ar fi trebuit să prevină ceea ce s-a întâmplat în noiembrie 2024”, a adăugat Nicușor Dan, subliniind că și în cazul altor state europene procesul de dovedire a acestor acțiuni a fost de durată.
„Dacă vă uitați însă la documentul tehnic publicat de guvernul Marii Britanii prin care dezvăluie acțiuni ale GRU (al patrulea link de mai jos) veți observa că, inclusiv pentru state recunoscute pentru activitatea lor de intelligence, dovedirea unor astfel de interferențe este un proces de durată”, a explicat Nicușor Dan.
Șeful statului a făcut trimitere la patru comunicate de presă emise de NATO, Consiliul Europei și Guvernul de la Londra.
Aflat vineri într-o vizită oficială în Germania, președintele Dan s-a referit la mesajele NATO și UE care au condamnat activitățile cibernetice ostile desfășurate de entități subordonate Serviciului Militar de Informații al Federației Ruse (GRU) și îndreptate împotriva mai multor state, inclusiv România.
Tot vineri, pe 18 iulie, Consiliul European și NATO au emis declarații oficiale în care au condamnat ferm activitățile hibride și cibernetice desfășurate de Rusia în mai multe state europene, inclusiv în România.
„Uniunea Europeană rămâne neclintită și fără echivoc în condamnarea fermă a activităților răuvoitoare persistente ale Rusiei”, a transmis Consiliul European, menționând explicit cazul României. Potrivit declarației, campaniile hibride ale Rusiei includ sabotaj, perturbarea infrastructurii critice, atacuri fizice, manipulare informațională și interferențe în procesele electorale. „Recent, România a atribuit Rusiei un atac hibrid sofisticat care a afectat semnificativ procesul său electoral”, precizează documentul, cu referire la alegerile prezidențiale din noiembrie 2024.
De asemenea, la finalul săptămânii trecute, Marea Britanie a luat o decizie fără precedent și a publicat numele a 18 spioni ruși, Londra avertizând că spionii GRU „derulează o campanie pentru a destabiliza Europa”.
La sfârșitul anului trecut, CSAT și autoritățile române au anunțat că „un actor statal” a interferat în procesul electoral, fără a-l numi inițial.
Pe 18 decembrie, președinte român în exercițiu Klaus Iohannis a declarat că este vorba despre Rusia: „În zona de servicii aceste modele se cunosc foarte bine și se știe cine acționează în acest fel, iar aici a fost Rusia.”
În aceeași zi, NATO a publicat o declarație în care denunță activitățile cibernetice ale grupării ruse APT 28, controlată de serviciul de informații militare GRU, și confirmă că România s-a numărat printre țintele acestor atacuri. „Observăm cu îngrijorare că același actor de amenințare a vizat entități guvernamentale, operatori de infrastructură critică și alte organizații din cadrul Alianței, inclusiv din România”, a transmis la acel moment Alianța Nord-Atlantică.