Nicu Popescu: Obiectivul nostru este să aducem Republica Moldova în UE la sfârșitul acestui deceniu
-
12 Mai 2023 08:28
Obiectivul Republicii Moldova este să devină stat membru al Uniunii Europene până la sfârșitul deceniului. Termenul optimist a fost anunțat de vicepremierul Nicu Popescu, potrivit căruia țara trebuie să fie complet pregătită de aderare către anul 2030, chiar dacă de la semnarea Tratatului de aderare până la aderarea propriu-zisă mai există proceduri birocratice, specifice fiecărui stat membru UE. Potrivit vicepremierului Popescu, există mari șanse ca până la sfârșitul acestui an Republica Moldova să lanseze negocierile de aderare la Uniunea Europeană, notează IPN.
Ministrul Afacerilor Externe și Integrării Europene spune că prioritatea guvernării este eurointegrarea țării în următorii șapte ani. Potrivit oficialului, este extrem de important ca toate procesele interne, indispensabile aderării la UE, să fie finalizate către anul 2030.
„Obiectivul nostru este să aducem țara în Uniunea Europeană sau în pragul Uniunii Europene către sfârșitul acestui deceniu. De ce zic în pragul? Pentru că de la semnarea tratatului de aderare până la aderarea propriu-zisă, ratificarea în Parlamentele statelor UE, există o marjă de timp. E vorba de birocrație și politică, pentru că în statele membre ratificarea aderării unei noi țări durează, în unele țări e nevoie de referendum. Sunt procese asupra cărora Republica Moldova nu are foarte mult control. Obiectivul nostru este să fim gata de aderare către sfârșitul acestui deceniu, dacă o țară sau alta va întârzia cu o lună sau trei, asta nu va ține de noi”, a spus Nicu Popescu în cadrul emisiunii „Cutia Neagră” de la TV8.
Vicepremierul Nicu Popescu se arată optimist că la sfârșitul acestui an vor fi lansate negocierile de aderare la Uniunea Europeană, întrucât există un progres considerabil în implementarea celor nouă recomandări ale Comisiei Europene, transmise autorităților de la Chișinău la obținerea statutului de țară candidată la aderare.
„Pentru acest an, obiectivul este foarte clar. O recomandare la sfârșitul anului de lansare a negocierilor de aderare la Uniunea Europeană. Echipa de guvernare stă foarte bine la capitolul implementarea recomandărilor Comisiei Europene, cele nouă recomandări pentru începerea negocierilor de aderare. Calendarul luării deciziilor în Uniunea Europeană este următorul: în luna iulie trimitem o actualizare a raportului nostru, explicăm ce s-a făcut. În octombrie Comisia Europeană va publica un raport în baza căruia va lua decizia dacă recomandă sau nu lansarea negocierilor de aderare și în decembrie, la Consiliul European, se va lua această decizie dacă începem sau nu negocierile de aderare”, a mai spus vicepremierul Nicu Popescu.
La 1 iunie Republica Moldova găzduiește Summitul Comunității Politice Europene (EPC), ediția a II-a, care va întruni 50 de șefi de state, prim-miniștri și înalți oficiali europeni. Potrivit vicepremierului Nicu Popescu, reuniunea reprezintă un important sprijin diplomatic pentru Republica Moldova și reconfirmă susținerea pentru aderarea la Uniunea Europeană.