Nicu Popescu: Avem nevoie de o armată bine dotată care să poată apăra cetățenii

  • 02 Iunie 2022 08:14
Nicu Popescu: Avem nevoie de o armată bine dotată care să poată apăra cetățenii

Orice Guvern are obligația de a-și consolida capacitățile de apărare, pentru a asigura pacea și securitatea cetățenilor. O spune vicepremierul Nicu Popescu, potrivit căruia neutralitatea Republicii Moldova nu înseamnă o izolare totală la nivel internațional, ci cooperare cu partenerii externi și o modernizare a Armatei Naționale, notează IPN.

Șeful diplomației de la Chișinău spune că în contextul agresiunii militare ruse împotriva Ucrainei, Republica Moldova este obligată să-și fortifice capacitățile de apărare. Metodele de fortificare a securității vizează, inclusiv, modernizarea Armatei Naționale.

„Cooperarea cu Statele Unite are loc în baza respectului total al statutului de neutralitate. Dar neutralitatea presupune cooperare internațională, dialog, fortificarea capacităților noastre de apărare. Orice stat, orice Guvern este obligat, nu este un drept, este o obligație să apere țara, oamenii, infrastructura, pacea. Unele țări au ales să-și apere cetățenii prin intrarea în unele alianțe, cum ar fi NATO. Alte state au ales să-și asigure securitatea prin neutralitate. Și Republica Moldova a ales neutralitatea în 1994. Dar neutralitatea nu presupune demilitarizare, nu presupune autoizolare, nu presupune indiferență față de dreptul internațional, față de civili care sunt bombardați. Neutralitatea înseamnă că noi avem nevoie de o armată puternică, bine dotată, care să poată apăra cetățenii”, a spus Nicu Popescu în cadrul emisiunii „Punctul pe Azi” de la TVR Moldova.

Recent și președintele Maia Sandu a menționat că sistemul de apărare este „slab” și  „trebuie fortificat”. Însă, potrivit șefului statului, deocamdată nu au existat discuții cu partenerii externi privind livrarea de armament militar Republicii Moldova. Vicepremierul Nicu Popescu spune că securitatea națională nu vizează doar capacitățile de înarmare, ci și securitatea energetică și cibernetică.

„Ținând cont de riscurile crescânde din regiune, care se manifestă prin agresiune contra Ucrainei, Guvernul este obligat să caute modalități de a îmbunătăți capacitatea de apărare a țării. Când vorbim de fortificarea capacităților de apărare, nu ne referim doar la înarmare. Există și asistența non-letală, securitatea cibernetică, protecția infrastructurii critice. Dacă ești neutru, nu înseamnă că trebuie să fii vulnerabil. Din contra, statele neutre investesc mai mult în capacitățile de apărare, pentru că nimeni nu le oferă garanții de securitate”, a mai spus Nicu Popescu.

Potrivit legii bugetului de stat pentru anul 2022, cheltuielile destinate apărării naționale au fost majorate în acest an cu 16,9%, până la 885 milioane de lei.

 

Tags

Alte Noutati

LIVE: Fonograf cu Victor Buruiană
Meteo Chișinău
13,29
Cer senin
Umiditate:34 %
Vint:0 m/s
Sat
10
Sun
6
Mon
8
Tue
10
Wed
14
Arhivă Radio Chișinău