Nicu Popescu a avut o întrevedere cu ambasadorul Lazăr Comănescu, secretarul general al Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră
-
16 Februarie 2022 11:06
Viceprim-ministrul, Nicu Popescu, ministru al Afacerilor Externe și Integrării Europene, a avut o întrevedere cu ambasadorul Lazăr Comănescu, secretarul general al Organizației Cooperării Economice la Marea Neagră.
Potrivit unui comunicat al Ministerului de Externe, în cadrul reuniunii a fost discutat calendarul evenimentelor majore planificate pe parcursul mandatului Președinției-în-Exercițiu a Republicii Moldova în cadrul Organizației în perioada ianuarie – iunie 2022, în special în vederea marcării a 30 de ani de la fondarea organizației.
Un subiect important al discuției s-a referit la revigorarea dimensiunii economice a Organizației.
Secretarul general Lazăr Comănescu efectuează o vizită de lucru la Chișinău, pentru coordonări generale referitoare la Președinția Republicii Moldova în cadrul OCEMN.
În cadrul vizitei demnitarului sunt preconizate întrevederi cu prim-ministrul, șeful delegației parlamentare la Adunarea Parlamentară OCEMN și cu conducerea Camerei de Comerț și Industrie a Republicii Moldova.