Nicu Popescu: 9 Mai rămâne o zi în care învățăm din rănile trecutului pentru a fi mai puternici și mai prosperi în viitor. Iar viitorul țării noastre nu poate fi decât în marea familie europeană
-
09 Mai 2022 09:48
Ministrul de Externe, vicepremierul Nicu Popescu, a venit cu un mesaj în contextul marcării a 77 de ani de la încheierea celui de-al Doilea Război Mondial.
„9 Mai la noi în țară este ziua când comemorăm cei căzuți în cel de-al Doilea Război Mondial, cinstim veteranii care au luptat pentru pace și au plătit cu sânge prețul celui mai teribil război din istoria umanității.
De asemenea, 9 Mai este ziua în care acum 72 de ani în urmă s-a născut Europa pașnică, prosperă și unită. Pentru toată Europa 9 Mai înseamnă pace, libertate, democrație, egalitate, înseamnă respect pentru demnitatea umană și pentru drepturile omului, înseamnă puterea statului de drept și instituții care veghează interesele cetățenilor săi.
Toate aceste lucruri nu ar fi fost sărbătorite astăzi fără efortul comun din anii celui de-al doilea război mondial, când toate țările, toți părinții și bunicii noștri s-au unit pentru a se opune răului care amenința toată planeta. A fost o victorie a solidarității și a unității.
Și în acest an, Europa este mai unită ca niciodată în mesajul de solidaritate pentru pace, în mesajul nostru ferm de a opri războiul din Ucraina.
9 Mai rămâne o zi în care învățăm din rănile trecutului pentru a fi mai puternici și mai prosperi în viitor. Iar viitorul țării noastre nu poate fi decât în marea familie europeană alături de care împărtășim aspirații și un drum comun de dezvoltare și modernizare”, a declarat Nicu Popescu, într-un mesaj postat pe Facebook.