Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței, pus sub acuzare într-un nou dosar privind finanțarea campaniei sale electorale din 2007

  • 16 Octombrie 2020 19:00
Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței, pus sub acuzare într-un nou dosar privind finanțarea campaniei sale electorale din 2007

Nicolas Sarkozy, fostul președinte al Franței, a fost pus sub acuzare pentru constituire de frup infracțional într-o anchetă privind suspiciuni de finanțare a campaniei sale prezidențiale în 2007. Noul dosar îi agravează situația, în contextul în care mai are alte două procese pe rol, relatează vineri AFP, potrivit Agerpres.

După patru zile de audiere și un interogatoriu de peste 40 de ore încheiat luni seară, Nicolas Sarkozy a fost inculpat pentru a patra oară în dosarul finnațării campaniei sale electorale din 2007.

„Am aflat cu cea mai mare stupefacție despre această nouă inculpare (...). Nevinovăția mea este din nou desconsiderată de o decizie care nu aduce nici cea mai mică dovadă privind orice finanțare ilicită”, a reacționat fostul președinte francez pe Facebook.

„În cele din urmă îmi voi dovedi nevinovăția. Mă voi lupta cu toată determinarea și energia de care sunt capabil. Nedreptatea nu va câștiga”, a mai spus Nicolas Sarkozy.

Pe 31 ianuarie, magistrații l-au inculpat pentru constituire de grup infracțional pe unul dintre foștii săi colaboratori, Thierry Gaubert, suspectat că a beneficiat de fonduri provenind de la regimul libian al lui Muammar Gaddafi, care ar fi alimentat campania lui Sarkozy.

Printr-un rechizitoriu auxiliar de la sfârșitul lui ianuarie, Parchetul național financiar a extins investigațiile la aceste fapte de "asociere de răufăcători", deschizând calea către inculparea mai multor noi suspecți, precum și către agravarea urmăririi judiciare a unor protagoniști deja inculpați, printre care și Sarkozy.

"Oricine vede că este vorba despre o decizie fără precedent, în coerență cu investigațiile realizate. Procedura își urmează cursul", a declarat Vincent Brengarth, avocatul asociației anti-corupție Sherpa, parte civilă în acest dosar.

Alte acuzații împotriva lui Sarkozy

Fostul șef al statului a fost deja inculpat în martie 2018 pentru "corupție pasivă", "tăinuire de deturnare de fonduri publice" și "finanțare ilegală a campaniei". De asemenea, el a fost plasat sub control judiciar.

Cu prilejul ultimei sale audieri, în iunie 2019, Sarkozy a denunțat un "complot", iar apoi a refuzat să răspundă întrebărilor magistraților.

Nicolas Sarkozy a invocat în special imunitatea sa prezidențială, reproșându-le judecătorilor că au ieșit din perimetrul autorizat al anchetei și afirmând că deturnarea de fondurile publice ale unei țări străine, de care este acuzat, este un delict care nu există în legea franceză.

Curtea de apel din Paris a respins în mare parte recursul lui Sarkozy și a validat aproape în întregime investigațiile lansate în urmă cu opt ani în această afacere cu multiple ramificații.

Avocații lui Sarkozy au făcut recurs și la această decizie, a declarat o sursă judiciară pentru AFP.

Ancheta a fost deschisă după publicarea de către Mediapart în 2012, între cele două tururi ale alegerilor prezidențiale, a unui document menit să dovedească faptul că victoria din alegeri a lui Sarkozy din urmă cu cinci ani a fost finanțată de regimul lui Muammar Gaddafi.

Filiera libiană

În urma mărturiilor unor demnitari libieni, a consultării unor note ale serviciilor secrete de la Tripoli și a acuzațiilor aduse de un intermediar, magistrații au reușit să adune în șapte ani de muncă o serie de indicii tulburătoare care conturează această teorie.

Totuși, nicio probă materială indiscutabilă nu a fost găsită până acum, chiar dacă mișcări de fonduri suspecte au dus la nouă inculpări până în prezent.

În noiembrie 2016, omul de afaceri Ziad Takieddine - unul dintre inculpații în acest dosar și care este căutat de autorități după condamnarea sa în iulie într-o altă afacere răsunătoare - a afirmat că i-a dat în perioada de sfârșit a lui 2006 și început al lui 2007 cinci milioane de euro lui Sarkozy, pe atunci ministru de interne, și directorului său de cabinet, Claude Gueant.

Pe lângă acest dosar, în care investigațiile sunt încă în curs, fostul șef de stat va fi judecat între 23 noiembrie și 10 decembrie pentru "corupție" în afacerea așa-numită a "ascultărilor". El este suspectat că, împreună cu avocatul său Thierry Herzog, a încercat să obțină de la un înalt magistrat, Gilbert Azibert, informații secrete într-o procedură judiciară.

Sarkozy urmează, de asemenea, să fie judecat între 17 martie și 15 aprilie 2021 pentru finanțarea ilegală a celeilalte sale campanii prezidențiale, cea din 2012, în cadrul afacerii Bygmalion, în care i se reproșează depășirea plafonului de cheltuieli de campanie.

Sursa:DIGI24.RO

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
-0,6
Cer senin
Umiditate:85 %
Vint:2,57 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
3
Fri
3
Arhivă Radio Chișinău