Nicolae Timofti: România și R.Moldova sunt state independente cu o relație specială
-
02 Decembrie 2016 19:07
România și Republica Moldova sunt două state independente cu o relație specială „pe care doar locuitorii de pe cele două maluri ale Prutului o pot înțelege și o pot păstra în spiritul înțelepciunii înaintașilor”.
Declarația a fost făcută de președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, la recepția oficială organizată Ambasada statului român la Chișinău cu ocazia Zilei Naționale a României, transmite IPN.
„Salut și apreciez sprijinul consistent acordat de frații noștri de peste Prut spre realizarea visului european al cetățenilor Republicii Moldova. România este cu siguranță cel mai devotat prieten și avocat al aspirațiilor noastre pro-europene, inclusiv în perioade de criză”, a spus Nicolae Timofti. Potrivit șefului statului, dialogul moldo-român trebuie tratat cu mai multă atenție și deschidere.
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, prezent la eveniment, a menționat că România este mai mult decât un stat vecin al Republicii Moldova, este țara care a acordat ajutor constat de-a lungul anilor. „Acelor politicieni, inclusiv de nivel înalt, care astăzi își construiesc discursul pe românofobie le-aș aminti faptul că România a fost primul stat care a recunoscut independența Republicii Moldova. Tot România a fost cea care apoi a susținut țara noastră să devină membră cu drepturi depline în organizațiile internaționale, iar astăzi România este principalul avocat al integrării europene și al întregului proces de apropiere a Moldovei de UE”, a declarat Andrian Candu.
Ambasadorul român în Republica Moldova, Daniel Ioniță, a afirmat că Ziua Națională a României este o zi specială care reflectă împlinirea dezideratului de libertate, unitate și demnitate națională al mai multor generații. „Participarea României la primul război mondial și unificarea tuturor teritoriilor românești înăuntrul acelorași granițe sunt momente de referință în istoria noastră modernă. Reprezintă, totodată, o dovadă vie și incontestabilă a atașamentului românilor față de valorile libertății, echității sociale, respectului reciproc și toleranței, valori pe care țara noastră le promovează și astăzi constant și consecvent atât pe politica externă, cât și internă”, a spus ambasadorul.
Referitor la relațiile moldo-române, Daniel Ioniță a menționat că România a fost prima țară care a recunoscut independența, statalitatea și suveranitatea Republicii Moldova și care și-a deschis reprezentanță diplomatică la Chișinău. „Este o realitate recunoscută de toți că relațiile dintre România și Republica Moldova sunt speciale, de parteneriat strategic privilegiat pentru integrarea europeană a Moldovei și se bazează pe comunitatea de limbă, istorie și tradiție. Sunt marcate de un dinamism aparte și nu există nici măcar un domeniu politic, economic, cultural sau social în care să nu avem exemple de reușită și de bune practici”, a spus ambasadorul.
Potrivit lui, agenda bilaterală dintre cele două state este extrem de dinamică și de pragmatică și așa va rămâne în pofida proceselor electorale de pe cele două maluri ale Prutului.