Nicolae Timofti condamnă cazurile de corupție din sistemul judiciar

  • 15 Februarie 2013 13:26
Nicolae Timofti condamnă cazurile de corupție din sistemul judiciar

Președintele Nicolae Timofti a criticat vineri, 15 februarie, într-un discrus ținut în fața Adunării Generale a Judecătorilor, situația din domeniu justiției.

Potrivit Președintelui, sistemul judiciar este afectat de corupție, iar unii magistrați cu imaginea pătată sunt în continuare promovați în funcții de răspundere. 

Cu o carieră de peste trei decenii în domeniul justiției, președintele Nicolae Timofti, a ținut un discurs critic în fața foștilor săi colegi, condamnând cazurile de corupție. Potrivit șefului statului, mulți judecători care au pronunțat hotărâri ilegale, la comanda Partidului Comuniștilor, atunci când acesta era la putere, sunt promovați în continuare în funcții de răspundere.

În opinia Președintelui, în multe cazuri, Colegiul disciplinar al Consiliului Superior al Magistraturii a evitat să aplice sancțiuni mai dure față de judecătorii care au comis abateri și care ar fi trebuit chiar demiși din funcții.

O părere similară a fost exprimată și de către magistratului de la Judecătoria Botanica, Gheorghe Bălan, care a criticat activitatea CSM, menționând că justiția este subordonată politic.

În raportul prezentat astăzi la Adunarea Judecătorilor, președintele CSM, Nichifor Corochii, a subliniat că în mai multe instanțe nu se respectă principiul repartizării aleatorii a dosarelor, nu este utilizat sistemul de înregistrare audio a ședințelor și se tergiversează examinarea unor dosare. Cele mai mari carențe se atestă, însă, la capitolul calității actului de justiție, a subliniat președintele CSM.

16 judecători au depus anul trecut cereri de demisie, între care, potrivit lui Nichifor Corochii, și magistrați care nu mai făceau față din punct de vedere profesional. 3 judecători au fost suspendați din funcții, fiind trași la răsundere penală.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Obiectiv, România!
Meteo Chișinău
8,29
Cer acoperit de nori
Umiditate:99 %
Vint:2,57 m/s
Fri
4
Sat
6
Sun
8
Mon
8
Tue
7

Ultimele știri

DOSAR TRANSNISTREAN | Sergiu Tofilat: Prin provocarea crizei energetice, Moscova vrea să provoace nemulțumiri înainte de alegerile parlamentare, ca să meargă toți să-i voteze pe „valeții” lui Putin (AUDIO)

Maia Sandu a discutat cu Președinta Adunării Naționale a Sloveniei despre integrarea europeană a Republicii Moldova, criza energetică și interferențele străine

Maia Sandu a discutat cu Președinta Adunării Naționale a Sloveniei despre integrarea europeană a Republicii Moldova, criza energetică și interferențele străine

Krasnoselski acuză din nou conducerea Republicii Moldova în privința livrării gazelor. Autoritățile de la Chișinău reacționează: „Îndemnăm factorii de la Tiraspol să-și revizuiască comportamentul”

Krasnoselski acuză din nou conducerea Republicii Moldova în privința livrării gazelor. Autoritățile de la Chișinău reacționează: „Îndemnăm factorii de la Tiraspol să-și revizuiască comportamentul”

OAMENI ȘI IDEI | Serj Kuzenkoff: „Nu văd o diferență mare în a fi interpret și moderator la evenimente, pentru că și unul și altul are același scop – cel care e în fața lui să se simtă bine (VIDEO)

OAMENI ȘI IDEI | Serj Kuzenkoff: „Nu văd o diferență mare în a fi interpret și moderator la evenimente, pentru că și unul și altul are același scop – cel care e în fața lui să se simtă bine (VIDEO)

Meteorologii au emis Cod galben de ceață pe întreg teritoriul țării

Meteorologii au emis Cod galben de ceață pe întreg teritoriul țării

Volumul necesar de energie electrică pentru mâine, 24 ianuarie, a fost rezervat integral

Volumul necesar de energie electrică pentru mâine, 24 ianuarie, a fost rezervat integral

Roberta Metsola, la Davos: „Nu este în interesul UE, și cu siguranță nu este în interesul Statelor Unite, ca Rusia să controleze Kievul”

Roberta Metsola, la Davos: „Nu este în interesul UE, și cu siguranță nu este în interesul Statelor Unite, ca Rusia să controleze Kievul”

Ambasada Rusiei la Chișinău răspunde solicitării MAE: „Nicio companie rusă nu va livra gaze în regiunea transnistreană”

Ambasada Rusiei la Chișinău răspunde solicitării MAE: „Nicio companie rusă nu va livra gaze în regiunea transnistreană”

Un tomograf computerizat de ultimă generație, inaugurat la Spitalul „Gheorghe Paladi” din Chișinău. Ala Nemerenco: „Va reduce timpul de așteptare pentru investigațiile medicale”

Un tomograf computerizat de ultimă generație, inaugurat la Spitalul „Gheorghe Paladi” din Chișinău. Ala Nemerenco: „Va reduce timpul de așteptare pentru investigațiile medicale”

Sute de vehicule ale Armatei britanice au fost trimise în România pentru exerciții NATO

Sute de vehicule ale Armatei britanice au fost trimise în România pentru exerciții NATO

Arhivă Radio Chișinău