Nicolae Ciucă va iniția demersurile de recunoaștere a zilei de 8 mai ca dată oficială de celebrare și în România a Zilei Victoriei aliaților împotriva Germaniei naziste

  • 08 Mai 2023 16:55
Nicolae Ciucă va iniția demersurile de recunoaștere a zilei de 8 mai ca dată oficială de celebrare și în România a Zilei Victoriei aliaților împotriva Germaniei naziste

Premierul Nicolae Ciucă va iniția demersurile de recunoaștere a zilei de 8 mai ca dată oficială de celebrare și în România a Zilei Victoriei aliaților împotriva Germaniei naziste, potrivit unui mesaj transmis de acesta luni.

„Înfrângerea Germaniei naziste, care avea să capituleze oficial în fața forțelor eliberatoare occidentale, la 8 Mai 1945, a însemnat pentru Europa căderea unui regim totalitar, criminal, extremist, care a dus în pragul dezastrului întregul nostru continent. Sfârșitul războiului a lăsat România dezmembrată, în urma Pactului Ribbentrop-Molotov și ținută captivă de către Uniunea Sovietică, în blocul comunist, în urma acordului de la Yalta. Căderea Zidului Berlinului a fost oportunitatea istorică a românilor de a-și alege liber soarta și de a reveni, după 45 de ani de totalitarism comunist, în matca de dezvoltare occidentală, acolo unde s-a regăsit mereu vocația sa istorică. Pentru a reda adevărata simbolistică a capitulării Germaniei naziste, voi iniția demersurile de recunoaștere a zilei de 8 Mai ca dată oficială a celebrării și în România, alături de partenerii noștri trans-atlantici”, a transmis premierul Nicolae Ciucă, scrie Calea Europeană.

Potrivit șefului Guvernului, „transformarea datei de 9 Mai în ocazie propagandistică de susținere a agresiunii militare ruse din Ucraina și pervertirea adevărului istoric prin clamarea victoriei în cel de-al Doilea Război Mondial, ca unic protagonist, determină rememorarea marilor momente ale războiului, precum debarcarea din Normandia, eliberarea Parisului, Madridului și Romei, Atenei și a marii părți a Germaniei, un efort comun al trupelor aliate americane, britanice și franceze, alături de rezistențele naționale.”

„Astfel, aducem un omagiu tuturor românilor care au luptat pentru eliberarea țării și a Europei de Est de sub jugul nazist”, a încheiat premierul Nicolae Ciucă mesajul său cu prilejul Zilei Victoriei aliaților împotriva Germaniei naziste.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
2,18
Cer senin
Umiditate:86 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
0
Wed
1
Arhivă Radio Chișinău