Nicolae Ciucă: Nu există niciun fel de temere ca România să nu aibă gazul necesar pentru iarna 2022-2023
-
21 Iulie 2022 17:26
Premierul Nicolae Ciucă a declarat joi că în momentul de față nu există niciun fel de temere ca România să nu aibă gazul necesar pentru iarna 2022 – 2023, precizând că, până în prezent, au fost depozitate peste 1,6 miliarde metri cubi de gaze naturale, scrie Agerpres.
„Măsura este una de precauție, o măsură prin care, așa cum am demonstrat până în momentul de față, avem nevoie în continuare de menținerea solidarității la nivelul Uniunii Europene, iar România a fost parte la toate deciziile care au menținut și consolidat solidaritatea în interiorul Uniunii Europene”, a afirmat premierul, întrebat la o conferință de presă despre decizia Comisiei Europene privind reducerea consumul de gaze, scrie Calea Europeană.
El a menționat că evoluția depozitării zilnice a gazelor este „foarte consistentă și încurajatoare” și că miercuri a fost depășit pragul de 1,6 de miliarde de metri cubi de gaz în depozite.
„Ceea ce vă pot spune în momentul de față este că ieri am depășit 1.600.000.000 de metri cubi în depozitare. Progresia și așa cum arată cifrele astăzi – suntem peste procentele asumate și chiar la sfârșitul săptămânii trecute aveam 200 de milioane de metri cubi peste ceea ce aveam în depozite în perioada similară a anului trecut. Am avut un grup de lucru cu toate instituțiile din domeniul exploatării și depozitării gazelor și în momentul de față nu există niciun fel de temere ca România să nu aibă gazul necesar pentru iarna 2022-2023”, a explicat premierul.
Potrivit lui Nicolae Ciucă, decizia privind reducerea consumului de gaze va fi luată „în funcție de cantitățile de gaz care vor exista în depozitare înainte de începerea reală a iernii”.
„Pe moment, preocuparea noastră este să facem în așa fel încât să ne asigurăm resursele necesare și de gaz și de cărbune pentru a putea să avem energie la iarnă. Nu este deloc lipsit de relevanță ca exploatările de lignit să poată să extragă și să depoziteze cât mai mult, să nu ne mai întâlnim cu situația pe care am avut-o anul trecut, când în depozite aveam o cantitate care ne asigura funcționarea centralelor pe cărbune de la Oltenia de la 3 la 5 zile maxim”, a adăugat prim-ministrul.