Niciun judecător NU a fost sancționat pentru AVERE NEJUSTIFICATĂ

  • 25 Februarie 2016 19:02
Niciun judecător NU a fost sancționat pentru AVERE NEJUSTIFICATĂ

Deși presa a semnalizat pe parcursul ultimilor ani mai multe situații în care judecătorii din R. Moldova ar avea proprietăți nejustificate de veniturile lor legale, până în prezent nici un magistrat nu a fost sancționat, după cum arată datele CNI.

Autoritățile responsabile afirmă că legislația este deficitară, astfel încât nu le oferă suficiente pârghii pentru sancționarea celor vinovați. Subiectul a fost discutat în cadrul unei mese rotunde organizată de Asociația Presei Independente și portalul ”Moldova Curată”.

Pe parcursul activității Comisiei Naționale de Integritate din anul 2013 și până în prezent au fost examinate 37 de dosare în care au fost vizați judecătorii, dar niciunul nu a fost sancționat, a subliniat reporterul portalului ”Moldova Curată”, Lilia Zaharia, care a analizat aceste dosare.

”Comisia Națională de Integritate a adoptat mai multe acte de constatare. Din păcate, din ceea ce am văzut în deciziile CNI, nici un judecător nu a fost sancționat”, a declarat Lilia Zaharia.

Președintele CNI, Anatolie Donciu, a declarat că nu este vorba numai despre judecători. Nici un demnitar, în general, nu a fost sancționat până în prezent pentru falsul în declarații, așa cum este catalogată situația când funcționarii nu își declară corect averile. Cauza se ascunde într-un articol al Codului Penal, formulat astfel încât nu este posibilă trimiterea în judecată a dosarelor, a argumentat președintele CNI.

„Am avut o discuție și cu procurorul general și cu procurorul anticorupție, care mi-au reproșat, chiar mi-a zis: nu ne mai trimiteți materiale de genul acesta, noi nu putem să le trimitem în instanța de judecată. Acesta este aspectul lacunar a normei de drept respective”, a constatat Anatolie Donciu.

Nici Consiliul Superior al Magistraturii nu are instrumente pentru sancționarea judecătorilor care omit unele proprietăți în declarațiile pe care le depun, a declarat Tatiana Răducanu, membră CSM.

„Pentru a elibera un judecător din funcție, trebuie pornită o procedură disciplinară. Noi în legea cu privire la răspunderea disciplinară a judecătorilor avem doar componență de abatere disciplinară doar neprezentarea declarației de avere. Judecătorii prezintă declarațiile, altă întrebare este dacă e fals în declarație, asta deja nu mai e procedură disciplinară, dar penală”, a declarat Tatiana Răducanu.

Un grup de magistrați a făcut publică recent o inițiativă în care solicitau ca  CSM să-i fie oferit dreptul de a verifica averile judecătorilor. Șeful secretariatului Curții Supreme de Justiție, Valentin Lastavețchi, a menționat că astfel CSM îi va putea sancționa disciplinar pe judecătorii care nu își declară corect averile, inclusiv îi va putea demite din funcție. Propunerea a fost criticată însă de societatea civilă. Ion Guzun de la Centrul de Resurse Juridice a menționat că CSM nu are suficiente resurse umane pentru a verifica și averile magistraților. Totodată, se vor dubla competențele CNI, care este structura abilitată să verifice averile tuturor demnitarilor, inclusiv pe cele ale judecătorilor.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Matinal cu Victoria Cușnir și Sergiu Scânteian
Meteo Chișinău
-5,76
Ceață
Umiditate:100 %
Vint:1,03 m/s
Wed
1
Thu
4
Fri
5
Sat
4
Sun
2
Arhivă Radio Chișinău