Negocierile dintre guvernul cipriot și creditori, finalizate
-
03 Aprilie 2013 10:24
Negocierile dintre guvernul cipriot și troica CE-BCE-FMI cu privire la un pachet de salvare în valoare de 10 miliarde de euro au fost finalizate marți, 2 aprilie.
Prima tranșă se așteaptă să fie acordată în luna mai, iar rambursarea împrumutului va începe după o perioadă de grație de 10 ani, urmând ca mai apoi rambursarea lui să se întindă pe o perioadă de 12 ani, dobânda fiind de 2,5%.
Perioada de ajustare bugetară a fost extinsă până în 2018, prin urmare măsurile vor fi luate într-un ritm mai blând și vor fi repartizate pe parcursul a cinci ani.
Ciprul speră că restricțiile din tranzacțiile bancare se vor relaxa cât mai curând, fără însă a se putea preciza când anume se va întâmpla acest lucru, a spus ministrul de finanțe Michalis Sarris, care imediat după finalizarea negocierilor și-a depus demisia.
Totodată, autoritățile cipriote au instituit astăzi o comisie de anchetă menită să stabilească responsabilitățile, inclusiv penale, în privința crizei financiare care a zguduit țara, și eventualele delicte de inițiere sau favoritism.
Președintele Nicos Anastasiades le-a cerut celor trei membri ai comisiei -, foști judecători la Curtea supremă, să îi ancheteze 'cu prioritate' chiar pe el și familia lui.
Presa cipriotă a scris în aceste zile despre presupuse transferuri din conturi deținute la banca Laiki de apropiați ai președintelui, ai predecesorului acestuia Demetris Christofias și ai altor personalități politice, cu doar câteva zile înaintea deciziei de desființarea a instituției.