Negocieri intense UE-SUA pentru a evita războiul comercial. Propuneri de ultimă oră pentru administrația Trump. Avertismentul Ucrainei

  • 23 Mai 13:52
Negocieri intense UE-SUA pentru a evita războiul comercial. Propuneri de ultimă oră pentru administrația Trump. Avertismentul Ucrainei Sursa foto: Getty Images

Comisarul european pentru comerț, Maros Sefcovic, va avea vineri după-amiază o convorbire telefonică cu reprezentantul american pentru comerț, Jamieson Greer, anunță Politico. Cele două părți caută o bază de negociere pentru a evita un război comercial transatlantic, a declarat, pentru aceeași sursă, un purtător de cuvânt al Comisiei Europene. Retragerea iminentă a derogărilor comerciale, pe timp de război, amenință baza economică a Ucrainei și alimentează propaganda rusă, avertizează, în schimb, un parlamentar ucrainean de rang înalt.

Convorbirea are loc la doar câteva zile după ce Bruxelles a răspuns administrației americane cu o listă nou modificată de concesii pe care este dispus să le ofere, după cum a raportat Politico, transmite Digi24

„Le-am trimis ceea ce credem că este o propunere excelentă, detaliată și reciproc avantajoasă”, a declarat purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru comerț, Olof Gill, susținând abordarea UE în discuțiile cu Washingtonul.

Noul document vizează stimularea achizițiilor în sectoare strategice, precum energia, împreună cu dezvoltarea cooperării privind rețelele mobile 5G și 6G. De asemenea, ar urma să intensifice cooperarea strategică în sectoare sensibile, care au făcut obiectul unor anchete comerciale ce au condus la impunerea de tarife vamale de către SUA, precum oțelul și aluminiul, semiconductorii și automobilele, arată presa americană.

Schimbul recent de scrisori a stârnit speranța că discuțiile dintre Bruxelles și Washington ar putea, în sfârșit, să înregistreze progrese substanțiale, după săptămâni de frustrare crescândă din cauza lipsei de angajament din partea administrației Donald Trump.

Cu toate acestea, Financial Times a raportat vineri că se așteaptă ca Greer să respingă propunerile UE, cerând concesii unilaterale în locul reducerii reciproce a tarifelor.

Ucraina avertizează că tarifele UE vor afecta economia și încrederea în Bruxelles

În timp ce UE se pregătește să reimpună luna viitoare tarife vamale drastice pentru produsele agricole ucrainene, un deputat ucrainean de top a lansat un avertisment dur: măsura riscă nu doar să aducă prejudicii economice unui aliat afectat de război, ci și o pierdere a încrederii în Europa însăși.

Dmytro Natalukha, președintele Comisiei pentru afaceri economice a parlamentului ucrainean, a mers săptămâna aceasta la Bruxelles, împreună cu 11 colegi deputați, pentru a pleda pentru o soluție comercială rapidă și pe termen lung înainte de expirarea, pe 5 iunie, a scutirilor tarifare acordate de UE pe timp de război, cunoscute sub denumirea de măsuri comerciale autonome.

„Este pentru prima dată în istoria noastră când o comisie parlamentară organizează o sesiune în afara țării”, a declarat Natalukha pentru Politico. „Simbolismul contează. Suntem aici deoarece comerțul cu UE este extrem de important pentru Ucraina.”

Miza economică este clară. O revenire la condițiile comerciale de dinainte de război ar reduce veniturile din export ale Ucrainei cu până la 3,5 miliarde de euro pe an, reducând creșterea economică proiectată pentru 2025 de la 2,7% la 0,9%, conform estimărilor Kievului.

Soluția „tranzitorie” propusă de Comisia Europeană - restabilirea vechilor cote doar pentru unele produse sensibile, precum porumbul, carnea de pasăre și zahărul - ar putea atenua lovitura economică, dar cu puțin, arată jurnaliștii de peste ocean.

Costul politic, a susținut Natalukha, ar putea fi chiar mai mare.

„Dacă nu există o soluție de tranziție sau o alternativă semnificativă, nu este vorba doar despre o promisiune încălcată”, a declarat el într-un interviu. „Este un semnal că, atunci când lucrurile devin dificile, UE se uită în interior, nu în exterior. Acest lucru va fi folosit de propaganda rusă și va afecta moralul în Ucraina.”

Pe muchie de cuțit

Ucraina este deosebit de vulnerabilă, a spus Natalukha, deoarece celălalt sector major de export - metalurgia - depinde de materiile prime din bazinul Pokrovsk din regiunea Donețk, unde luptele sunt feroce și continuă.

„Dacă pierdem Pokrovsk, metalurgia dispare, iar agricultura este singurul picior pe care ne sprijinim”, a spus el. „Subminarea acesteia ar fi catastrofală”.

În replică, un purtător de cuvânt al Comisiei a declarat că măsurile tranzitorii au fost concepute pentru a evita un scenariu de „prăpastie” care ar rezulta din expirarea derogărilor pe timp de război.

Întrebat dacă aceste tensiuni comerciale erodă încrederea ucrainenilor în UE, Natalukha nu a ezitat: „Da, este dureros. Ucrainenii sunt epuizați emoțional. Iar când văd acest tip de tratament, se alimentează ideea că Europa nu îi va primi niciodată cu adevărat”.

El a avertizat că un impas prelungit ar putea da naștere unor partide eurosceptice în Ucraina chiar înainte ca aceasta să adere la UE.

Cu toate acestea, Natalukha a oferit o notă de pragmatism: „Nu cerem nimic excepțional”, a spus el. „Vrem doar un comerț echitabil, previzibil și ca promisiunile făcute să fie respectate”.

Jocuri politice

Oficialii Comisiei Europene au declarat că se află în contact strâns cu Ucraina pentru a revizui acordul comercial bilateral, dar au refuzat să ofere detalii.

„UE urmărește ca durata acestei tranziții să fie cât mai scurtă posibil. Vom lucra rapid și constructiv pentru a ajunge la un acord. Scopul nostru este de a face progrese semnificative și de a ajunge la un rezultat echilibrat și fezabil cât mai curând posibil”, a declarat purtătorul de cuvânt al instituției europene.

Pe lângă un tarif de 10%, Washingtonul impune încă o taxă de 25% asupra automobilelor, precum și asupra oțelului și aluminiului. În cazul în care nu se ajunge la o soluție până la începutul lunii iulie, un tarif american mai mare, de 20%, va fi aplicat din nou majorității produselor europene.

Comisia insistă că nu va accepta un tarif de bază de 10%. Aceasta a fost inclusă într-un acord comercial recent încheiat între Washington și Londra.

Greer și Sefcovic sunt așteptați să se întâlnească la Paris, la începutul lunii iunie, după ce șeful comerțului din UE a efectuat cel puțin trei vizite făcute publice la Washington de când Trump a preluat funcția, în ianuarie.

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
20,52
Cer acoperit de nori
Umiditate:67 %
Vint:7,2 m/s
Sat
11
Sun
11
Mon
11
Tue
10
Wed
9
Arhivă Radio Chișinău