Negociatorul șef al UE le-a propus statelor membre un proiect de acord "ambițios" post-Brexit
-
14 Martie 2020 18:58
Negociatorul șef al UE pentru Brexit, Michel Barnier, a anunțat vineri că le-a trimis statelor membre un proiect "ambițios" pentru ceea ce ar putea fi noul acord comercial al europenilor cu Regatul Unit, informează AFP, citată de AGERPRES.
Viitorul ciclu de negociere între Bruxelles și Londra, care urma să se desfășoare săptămâna viitoare în capitala britanică, a fost anulat sub formatul inițial din cauza pandemiei de coronavirus, dar cele două părți țin să-și continue eforturile.
"Am trimis un proiect de acord privind noul parteneriat Parlamentului European și Consiliului pentru a discuta", a postat pe Twitter Michel Barnier.
"El arată că o relație ambițioasă și globală este posibilă. Trebuie să ne dăm toate șansele pentru a reuși. Ne bucurăm să lucrăm împreună cu Regatul Unit", a adăugat el.
Acest text de 441 de pagini, obținut de AFP, a fost prezentat vineri după-amiază statelor membre, care vor putea apoi să-și prezinte întrebările și comentariile.
"Am anunțat pe 9 martie că vom împărtăși pe viitor un proiect de acord de liber-schimb și alte texte", a postat pe Twitter negociatorul britanic, David Frost, în replică la anunțul lui Barnier.
"Suntem bucuroși că vom discuta în curând despre acest proiect", a adăugat el.
La Bruxelles, anumite state membre continuă să facă presiune pentru ca Barnier să lupte pentru o relație strânsă cu Regatul Unit, în cadrul unui acord care să garanteze "condiții de concurență echitabile" între companii.
Altele sunt însă mai circumspecte, argumentând că Comisia Europeană ar trebui să aștepte să cunoască propunerea britanică, teoretic un simplu acord comercial fără promisiuni de aliniere la regulile UE.
La prima rundă de negocieri de la începutul lui martie, Regatul Unit și UE au recunoscut existența unor divergențe importante, în special asupra pescuitului, condițiilor de concurență și rolului Curții de Justiție a UE.
Proiectul trimis vineri statelor membre prevede ca UE și Regatul Unit să păstreze norme similare în materie de ajutoare de stat, mediu sau dreptul muncii.
Un "Comitet specializat" asupra condițiilor de concurență va fi însărcinat "să întărească și să promoveze bunele practici" între cele două părți.
În caz de litigiu privind interpretarea dreptului comunitar, tribunalul de arbitraj al unui eventual acord ar trebui să se bazeze pe "Curtea de Justiție a UE pentru a statua".
Acordul ar garanta, de asemenea, că "fiecare autorizează navele de pescuit ale celeilalte părți să exercite activități de pescuit în apele sale", conform cotelor convenite.
Guvernul prim-ministrului Boris Johnson insistă asupra faptului că nu vrea nimic mai mult decât un simplu acord de liber-schimb cu UE și se declară gata să sacrifice accesul la piața europeană în schimbul libertății de a întocmi propriile legi.
Regatul Unit, care a părăsit Uniunea pe 31 ianuarie, speră să încheie cu UE un acord privind viitoarea relație până pe 31 decembrie, când tranziția post-Brexit va lua sfârșit și regulile comerciale europene nu vor mai fi aplicate de Londra.