Necesitățile și prioritățile relansării economice pentru Republica Moldova, dezbateri

  • 25 Februarie 2021 18:15
Necesitățile și prioritățile relansării economice pentru Republica Moldova, dezbateri

În Republica Moldova se atestă o criză de lichidități, în special pentru ÎMM-uri, iar ca rezultat întreprinderile își onorează cu greu responsabilitățile față de salarizați, ceea ce duce la reducerea orelor de muncă și a salariilor. Dacă se intervine acum se va reuși „opărirea bulgărului”. Intervenția statului trebuie să se axeze în special pe un sistem de garantare de stat a creditelor de urgență în special pentru ÎMM-uri, precum și pe implementarea unui mecanism de compensare a orelor de muncă care au fost reduse. Opinia a fost exprimată de Adrian Lupușor, director executiv la Expert Grup, în cadrul dezbaterilor: „Un plan de investiții și relansare economică pentru Republica Moldova: Necesități. Priorități. Surse.”, organizate de Institutul de Politici și Reforme Europene (IPRE), transmite IPN.

Potrivit lui Adrian Lupușor, măsurile trebuie să țintească prioritar femeile, pentru că sondajele arată că ele au fost cele mai afectate, angajații din sectorul informal, angajații cu salarii mai mici și angajații pe contracte determinate, lucrătorii sezonieri. Adrian Lupușor crede că e important să fie creată o celulă anticriză, de coordonare a fondurilor externe.

Mathieu Bousquet, șef de unitate în cadrul Comisiei Europene, a spus că, după pandemie, UE va rămâne alături de Moldova. Este în proces de pregătire Programul indicativ multianual viitor pentru Moldova 2021-2027. UE e gata să susțină reformele care vizează supremația justiției și justiția, lupta cu corupția, promovarea implicării civice. Este important să existe o strategie nouă solidă de management al finanțelor publice, iar UE e gata să ajute Moldova în acest sens.

Lilia Palii, secretar general la Ministerul Economiei și Infrastructurii, a menționat că proiecțiunea macro-economică pentru 2021, coordonată și cu experții FMI, prevede o creștere economică de 4,7%. Ministerul Economiei a elaborat un plan care prevede limitarea impactului socio-economic COVID-19, recuperarea economică a firmelor și adaptarea economiei la condițiile de pandemie prelungită. Implementarea acțiunilor necesită și suport adițional din partea partenerilor de dezvoltare.

Eurodeputatul Siegfried Mureșan, co-președinte al Comitetului de asociere parlamentară UE-Republica Moldova, a spus că investițiile din UE în Republica Moldova pot fi o sursă mare de venit și de generare de locuri de muncă. Cu cât UE își revine mai repede din pandemie, cu atât va fi mai bine și pentru Republica Moldova. Ea va putea exporta mai mult și există șanse mai mari de investiții. În opinia sa, banii care vin din UE trebuie să meargă în climă, digitalizare, coeziune economică, coeziune socială, reziliența instituțională, dar și pentru tineret. Pentru ca redresarea economică să aibă loc, e nevoie de a atrage investiții, iar acestea pot fi atrase prin reforme.

Veaceslav Negruța, consilier al președintelui Republicii Moldova, a remarcat că e nevoie de o investiție masivă în interconexiune și infrastructură. Acordul de asociere și cel de Liber Schimb sunt documentele care trebuie implementate mai departe. Se dorește existența a unui for al donatorilor pentru a vedea necesitățile, costurile pentru un plan de investiții de lungă durată pentru Republica Moldova. Pentru aceasta, e nevoie de reforma justiției, stat de drept, o nouă guvernare care să-și asume și să realizeze un plan de reformare, inclusiv unul economic.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Lumina cuvântului * Muzică
Meteo Chișinău
4,24
Câțiva nori
Umiditate:60 %
Vint:2,06 m/s
Mon
1
Tue
1
Wed
1
Thu
4
Fri
4
Arhivă Radio Chișinău