Nave militare ucrainene au pătruns într-o zonă controlată de Rusia. Cum argumentează Kievul aceste acțiuni

  • 24 Septembrie 2018 13:47
Nave militare ucrainene au pătruns într-o zonă controlată de Rusia. Cum argumentează Kievul aceste acțiuni Digi24

Ucraina trebuie să ia toate măsurile pentru a nu permite Federației Ruse să domine în Marea Neagră Neagră și în Marea Azov, a declarat duminică secretarul Consiliului pentru Securitatea Națională și Apărare (SNBO) din Ucraina, Oleksandr Turcinov, în contextul în care două nave militare ucrainene au traversat strâmtoarea Kerci, trecând pe sub podul de peste această strâmtoare într-o zonă controlată de Rusia pentru a ajunge în Marea Azov, informează agenția de presă ucraineană Ukrinform, potrivit Agerpres.

„Practic, vedem tentative ale Federației Ruse de a impune o blocadă maritimă împotriva porturilor la Marea Azov. Poziția noastră este de a împiedica Federația Rusă să domine în Marea Neagră și în Marea Azov. Fără îndoială, în acest scop trebuie să ne consolidăm în mod semnificativ potențialul în această regiune', a reiterat Turcinov, adăugând că SNBO depune eforturi în acest sens, la fel și marina ucraineană.

Potrivit acestuia, mările Azov și Neagră 'rămân ucrainene', deci nu Rusia 'va dicta Kievului condițiile privind atât transportul maritim, cât și activitatea noastră în această regiune'.

Marea Azov este situată între Peninsula Crimeea și teritoriul rus, în nordul Mării Negre cu care comunică prin strâmtoarea Kerci.

Navele militare ucrainene 'Donbas' și 'Koreț' au traversat duminică în strâmtoarea Kerci și au trecut pe sub podul construit de Rusia peste această strâmtoare, fiind așteptate de câteva nave blindate de mici dimensiuni ale Kievului la intrarea în Marea Azov.

Rusia nu a putut bloca trecerea navelor ucrainene prin strâmtoarea Kerci, întrucât ar fi încălcat un acord bilateral din 2003 care stipulează că navele militare ucrainene au dreptul să treacă liber prin strâmtoarea Kerci.

Marina ucraineană a indicat că trecerea navelor sale prin strâmtoarea Kerci a decurs într-o atmosferă tensionată de către forțele ruse din zonă, potrivit portalului RBC, care citează un comunicat al serviciului de presă al forțelor navale ucrainene.

În Marea Neagră, vasele ucrainene au fost escortate de nava de recunoaștere rusă Priazovie și ambarcațiunile Gărzii de coastă ruse Ametist și Don. În strâmtoarea Kerci zece nave ale FSB și Flotei Rusiei din Marea Neagră au escortat vasele ucrainene. De asemenea, avioane de vânătoare rusești au survolat în mai multe rânduri cele două nave ucrainene, inclusiv la altitudini extrem de joase, potrivit aceluiași comunicat.

Kievul a anunțat săptămâna trecută că intenționează să creeze până la sfârșitul anului o bază militară maritimă în Marea Azov, conform mass-media ucrainene. 'Înființarea acestei baze va crea condiții pentru a putea riposta împotriva acțiunilor agresive ale Federației Ruse în regiune', au subliniat responsabili ai forțelor navale ucrainene, sub rezerva anonimatului.

Președintele ucrainean Petro Poroșenko a declarat anterior că scopul Federației Ruse este controlul deplin asupra Mării Azov, atrăgând atenția că Ucraina are un statut juridic clar definit în Marea Azov. Guvernul ucrainean urmează să adopte în timpul apropiat o doctrină maritimă, conform deciziei SNBO din 6 septembrie. 

Tags

Alte Noutati

LIVE: MUZICĂ
Meteo Chișinău
9,4
Cer fragmentat
Umiditate:99 %
Vint:7,72 m/s
Sat
4
Sun
2
Mon
1
Tue
1
Wed
2
Arhivă Radio Chișinău