Navalnîi cere Rusiei să-i returneze hainele, probe "vitale" în ancheta privind otrăvirea cu noviciok: "M-au trimis gol" în Germania
-
21 Septembrie 2020 18:16
Opozantul rus Aleksei Navalnîi cere Rusiei să-i returneze hainele pe care le purta atunci când a intrat în comă, luna trecută, și acuză Moscova că reține probe "vitale" în dosarul său, scrie Reuters, citat de digi24.
Navalnîi a dezvăluit că hainele sale i-au fost luate înainte să zboare din Siberia și a fost trimis "complet gol" în Germania pentru tratament, după ce i s-a făcut rău în timpul unui zbor. Laboratoare medicale din Franța, Germania și Suedia au arătat că principalul adversar al președintelui rus Vladimir Putin a fost otrăvit cu ngentul neurotoxic noviciok. Kremlinul a negat orice implicare în acest incident.
”Înainte să fiu transportat în Germania, mi-au luat toate hainele și m-au trimis complet gol”, a scris Navalnîi pe blogul său. ”Având în vedere că au găsit Noviciok pe corpul meu și că infectarea prin contact este foarte probabilă, hainele mele sunt dovezi foarte importante. Cer ca hainele mele să fie împachetate într-o pungă de plastic și să-mi fie returnate”.
Kremlinul a transmis, vineri, că Rusia are mijloace „limitate” de anchetă în cazul lui Alexei Navalnîi. Autoritățile ruse îi acuză pe susținătorii lui Navalnîi că au sustras indicii legate de otrăvirea sa: „Din păcate, suntem limitați în capacitatea noastră de a desfășura vreo anchetă. Și asta pentru că se dovedește că au fost obiecte lichidate, scoase din țară și că nu putem lua cunoștință de analizele efectuate în Germania”, a declarat purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, citat de agențiile ruse de presă.