NATO va trimite un emisar special permanent în Ucraina

  • 03 Iulie 10:17
NATO va trimite un emisar special permanent în Ucraina

Statele membre ale NATO au decis să trimită un emisar special la Kiev, extinzând astfel prezența civilă a Alianței Nord-Atlantice în Ucraina, a declarat marți un purtător de cuvânt al organizației pentru DPA, transmite Agerpres.

Oficialitatea aliată de rang înalt va avea misiunea de a coordona sprijinul politic și practic al Alianței în teren în contextul în care Ucraina continuă să se apere de invazia rusă pe scară largă, lansată în februarie 2022.

Decizia intervine înaintea summitului NATO de la Washington din 9-11 iulie, la care liderii țărilor aliate urmează să adopte oficial un plan pentru coordonarea ajutorului militar pentru Ucraina, pentru prima dată în cadrul unei misiuni oficiale intitulate NATO Security Assistance and Training for Ukraine (NSATU). Aceasta va avea cartierul general la Wiesbaden, în Germania.

Deocamdată nu este clar cine va fi trimis ca emisar special al NATO la Kiev. Detalii suplimentare urmează să fie prezentate după selecția oficială, a precizat purtătorul de cuvânt citat, care a confirmat astfel informații difuzate de publicația americană Wall Street Journal.

De aproape un deceniu NATO este reprezentată oficială la Kiev, inclusiv printr-un birou de legătură și printr-un centru de informare și documentare care există de la finalul anilor 1990.

Până acum, statele membre ale NATO și-au coordonat ajutorul militar nu prin intermediul Alianței, ci prin Grupul de contact pentru Ucraina, condus de SUA. Poziția NATO este aceea că organizația nu este parte a conflictului între Rusia și Ucraina.

Însă faptul că Grupul de contact se bazează pe coordonarea SUA a condus la sporirea îngrijorării în rândul aliaților europeni privind o revenire a lui Donald Trump la Casa Albă după alegerile prezidențiale americane din noiembrie, întrucât ei pun sub semnul întrebării disponibilitatea acestuia de a susține eforturile de război ale Ucrainei.

Tags

Alte Noutati

LIVE: Muzică*Știri*Muzică
Meteo Chișinău
25,24
Cer senin
Umiditate:53 %
Vint:6,69 m/s
Sat
23
Sun
25
Mon
27
Tue
29
Wed
31
Arhivă Radio Chișinău