NATO începe luni exercițiul nuclear anual pe fondul amenințărilor lui Putin că va folosi arme nucleare
-
12 Octombrie 17:17
NATO începe luni exercițiul nuclear anual, pe fondul amenințărilor tot mai dese ale președintelui rus Vladimir Putin că va folosi arme nucleare, în contextul războiului din Ucraina, transmite Rador.
Înainte de războiul Rusiei în Ucraina, capacitatea nucleară a NATO intrase oarecum într-un con de umbră, ba chiar se auzeau voci care cereau eliminarea elementelor militare nucleare americane din Europa. Însă, după ce Kremlinul a trecut de la amenințări voalate la unele clare că ar putea folosi arme nucleare și chiar și-a anunțat demonstrativ schimbarea filozofiei militare în domeniu, fostul secretar general al NATO Jens Stoltenberg a menționat tot mai des că puterea nucleară a Alianței contribuie la descurajarea adversarilor.
Anunțul noului secretar general, Mark Rutte, privind exercițiul nuclear care începe luni a fost interpretat ca o demonstrație de descurajare pentru Kremlin adresată Kremlinului. Dar surse NATO au declarat pentru Reuters că exercițiul nu este nicidecum replică la amenințările Kremlinului, de vreme ce astfel de manevre militare au loc anual de peste un deceniu.
Avioane de luptă F-35 și bombardiere B-52 vor fi printre cele 60 de aeronave din 13 țări implicate în exercițiul găzduit de Belgia și Țările de Jos timp de două săptămâni. Nu vor fi folosite muniții reale, dar cei aproximativ 2.000 de militari care participă vor simula misiuni în care avioanele NATO transportă focoase nucleare americane.