NATO a început cel mai mare exercițiu de la Războiul Rece încoace, Steadfast Defender 2024
-
25 Ianuarie 09:18
Exercițiul militar „Steadfast Defender”, cea mai mare simulare de război organizată de Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO) de la sfârșitul Războiului Rece, a început miercuri la Norfolk, în Virginia, Statele Unite, odată cu plecarea USS Gunston Hall, o navă americană de transport și debarcare, care a părăsit miercuri portul pentru o traversare a Atlanticului către Europa, a anunțat alianța militară într-un comunicat, transmite News.ro.
USS Gunston Hall va fi urmată de o navă canadiană înainte de sfârșitul lunii, a precizat NATO, scrie G4Media.
Exercițiul „Steadfast Defender 24”, care va implica până la 90.000 de soldați de pe ambele maluri ale Atlanticului, este menit, printre altele, să testeze capacitatea Alianței de a mobiliza și transporta rapid trupe americane pentru „a consolida apărarea Europei”, potrivit comunicatului NATO.
Aceste manevre, care se vor întinde pe parcursul mai multor luni, până în mai, de la Atlantic până la flancul estic al NATO, vor lua forma unui scenariu de război împotriva unui „adversar de dimensiuni comparabile”, potrivit terminologiei Alianței, care se referă, fără să o numească, la Rusia, a cărei ofensivă de amploare în Ucraina a început în urmă cu aproape doi ani.
La exercițiu vor participa peste 50 de nave, de la portavioane la distrugătoare, precum și peste 80 de avioane de luptă, elicoptere și drone și cel puțin 1.100 de vehicule de luptă, inclusiv 133 de tancuri și 533 de vehicule de luptă de infanterie, menționează Reuters.
Chiar dacă NATO nu a menționat Rusia explicit, documentul său strategic de top identifică Rusia ca fiind cea mai semnificativă și directă amenințare la adresa securității membrilor NATO.
Exercițiul vine într-un moment important, după ce invazia Rusiei în Ucraina a declanșat cel mai sângeros război pe teritoriul european din ultimii peste 70 de ani.
Amploarea exercițiilor NATO Steadfast Defender 2024 marchează o „întoarcere irevocabilă” a alianței la manevrele din timpul Războiului Rece, a comentat ministrul adjunct de externe al Rusiei, Aleksandr Grușko, pentru agenția de știri de stat RIA, în declarații publicate duminică.