Naționaliști ucraineni au manifestat duminică la Kiev, cu ocazia sărbătorii naționale a Apărătorului

  • 15 Octombrie 2018 08:26
Naționaliști ucraineni au manifestat duminică la Kiev, cu ocazia sărbătorii naționale a Apărătorului

Zeci de mii de naționaliști ucraineni au manifestat duminică la Kiev, cu ocazia sărbătorii naționale a Apărătorului, relatează AFP și DPA, citate de Agerpress. Mulți participanți aveau fețele acoperite și purtau uniforme, iar steaguri naționaliste în culorile roșu și negru au fluturat alături de drapelele naționale galben-albastre.

Autoritățile au anunțat desfășurarea a 6000 de polițiști, dar violențe nu s-au înregistrat.

În dimineața zilei, mii de credincioși, printre care și președintele Petro Poroșenko, au asistat la o rugăciune în centrul capitalei, sub conducerea patriarhului ortodox Filaret. Acesta a fost recunoscut joia trecută de Patriarhia Constantinopolului, deși fusese excomunicat de biserica ortodoxă rusă. Petro Poroșenko a subliniat că "o biserică autocefală constituie o parte din strategia țării, pro-europeană și pro-ucraineană".

În paralel, o ceremonie religioasă rivală la care au participat circa 500 de persoane a avut loc la lavra Kievo-Pecersk, aflată sub oblăduirea Patriarhiei de la Moscova.

Sursa: Agerpres

Tags

Alte Noutati

LIVE
Meteo Chișinău
24,93
Cer fragmentat
Umiditate:64 %
Vint:3,6 m/s
Thu
24
Fri
23
Sat
25
Sun
25
Mon
26
Arhivă Radio Chișinău